NoiceiNoi

SOLIDAR - manifest

2010-12-05T02:12:00.000-08:00

De ce Solidaritate?

Implicarea tinerilor în dezbaterea politică după revoluţia din 1989 a fost insuficientă, acest fenomen datorându-se lipsei unei forme de asociere civică la nivel naţional. Fie că vorbim de partide politice, ONG-uri, asociaţii culturale sau ligi studenţeşti, tinerii au fost mereu trataţi doar ca speranţe pentru viitor şi luaţi în considerare doar în cazuri conjuncturale.

Până nu demult, organizaţiile de tineret ale partidelor politice erau considerate cenuşăresele formaţiunilor mamă şi de ce nu, tinerii erau văzuţi în multe cazuri, doar ca simplii lipitori de afişe. Această situaţie a determinat puţine ascensiuni la vârful partidelor pe linie normală (tineret-seniori) şi poate fi explicată şi prin tinereţea partidelor politice post-revoluţionare dar şi datorită imobilităţii politice a unor lideri ancoraţi în trecut.

Tinerii erau ţinuţi în vitrină pentru a se arăta că totuşi partidele erau preocupate de problemele generaţiilor care vin. În realitate, aceştia primeau prea puţine funcţii în organismele de conducere luând parte minimal la mecanismul decizional.

În ultimii ani însă, societatea românească supusă unui flux modernizator accelerat a facilitat apariţia unor voci proaspete în politică, mediu de afaceri, cultură dinamizând dezbaterea publică şi generând noi teme sociale, economice.

Un impuls puternic în rândul activităţii tinerilor în politică s-a petrecut în anul 2002, atunci când Victor Ponta, sprijinit de premierul Adrian Năstase a câştigat preşedenţia Tineretului Social - Democrat, care anterior îl numise şi şel al Corpului de Control al Guvernului. Ulterior TSD a explodat ca manifestare şi greutate în cadrul PSD, tinerii fiind permanent sprijiniţi de foştii preşedinţi ai PSD (în aceeaşi perioadă 14 membrii TSD au fost cooptaţi în biroul executiv şi 40 în Consiliul Naţional).

O istorie sumară a realizărilor TSD în ultimii ani arată eficienţa acestei structuri, rezultatele ei putând fi concluzionate printr-un simplu raport: 19 tineri parlamentari, 2 tineri europarlamentari şi 9 tineri în executiv (scurtul mandat din 2009).

România de azi are nevoie de implicarea tinerilor în politică. Este necesar să fim solidari cu experienţa seniorilor, nevoile cetăţeanului, urmărind să fim parte decizională pentru viitorul nostru.

Tinerii din politică au acumulat în ultimii ani o experienţă ideologică şi organizatorică substanţială. Desele schimburi de experienţă cu organizaţii frăţeşti la conferinţele europene au stimulat tinerii politicieni, determinându-i să fie mai activi, mai dinamici. Comunicarea, feedback-ul online a apropiat mult tinerii de seniori şi le-a facilitat participarea la răspândirea mesajului politic.

Programul Politic Solidaritate îşi propune să abordeze teme politice recente şi să ofere soluţii pentru viitorul nostru, ieşirea din criză. Ne declarăm din start îndepărtaţi de populismul retoric şi de ofertele maximale cu care mulţi politicieni ne-au obişnuit în ultima perioadă.

Solidaritate este un proiect adresat membrilor TSD, PSD dar şi societăţii civile din România. Sperăm ca demersul organizaţiei noastre să fie urmat de alţi colegi din teritoriu şi de ce nu şi de alte organizaţii de tineret ale partidelor din România.

Autori:

Horia Nasra, Adrian Cadar.

Solidaritate, Responsabilitate, Comunitate!

I. Solidaritate

Resuscităm Solidaritatea

În ultimii 20 de ani, cetăţeanul român s-a transformat din producător de idealuri în consumator de sloganuri. Majoritatea cetăţenilor nu acţionează civic în agora ignorând potenţialul social ce-l reprezintă.

Guvernarea de dreapta D.A. apoi guvernările PNL, PD-L au destructurat societatea civilă, prin comunicare defectuoasă, politici sociale paupere, printr-o izolare administrativă de neînţeles.

Nu puţini sunt astăzi cetăţenii, care consideră angajarea publică un domeniu a discreditării, a compromisului şi a renunţării la activităţile intelectuale şi spirituale. Mulţi tineri dezavuază politica dar şi implicarea socială în comunitate. Ca viitori reprezentanţi ai administraţiei trebuie să încurajăm inserţia tinerilor în viaţa socială (asocieri de idei, ONG-uri, asociaţii culturale) şi în politică, cointeresându-i, explicându-le că prin implicare obţin autoadministrare. Este una din căile ce duc la responsabilizarea şi modernizarea României – investiţia în cultura civică.

În România, comunitatea este lipsită de conţinut. Subiecţii comunităţii nu realizează importanţa socială proprie, îngreunând procesul democratic prin letargia socială. Această stare se datorează eşecurilor repetate în actul de guvernare dar mai ales populismului şi demagogiei.

Mulţi cetăţeni se întreabă ce beneficiu aduce activismul civic? Răspunsul poate fi dezamăgitor: nimic. Activismul civic este o stare normală într-un stat sănătos. Activismul presupune atitudine, atitudine socială, comunitară, sindicală, culturală, spirituală.

Într-o Românie corectă, comunitatea ar trebui să ia parte la relaţia cu unitatea politică al cărei rezident legal este. Implicarea comunităţii în politică trebuie să evolueze continuu, de la o formă simbolică la una funcţională, de la stări emotive la manifestări concrete.

Democraţia presupune participarea cetăţenească în polis. Formula contractuală dintre cetăţean-stat, stat-cetăţean propunând în esenţă, ca fiecare dintre noi să pună în comun persoana sa sub conducerea voinţei generale iar ca societate, stat, să primim în corpore pe fiecare membru, ca parte indivizibilă a întregului.

Eronat, societate civilă şi politica sunt deseori privite, ca realităţi aflate în raporturi de excludere reciprocă. Acestea de fapt, sunt două laturi complementare ale societăţii moderne. Trăsătura dominantă pentru o asociere politică constă în relaţia sa cu o parte semnificativă a societăţii civile pe care se străduieşte să o mobilizeze şi să o cointerezese în vederea „cuceririi” şi exercitării puterii de stat.

Partidele instituţionează „conflictul” existent în societatea civilă şi sunt factori de administrare a acestuia (partidele au funcţii de reprezentare şi mediere în societate).

Cetăţenii trebuie să înţeleagă, că în primul rând politica înseamnă autoadministrare. Cetăţenii cointeresaţi de administrarea comunităţii formează segmente sociale cu diferite interese. Partidul devine astfel un canal de exprimare a unor interese, concepţii proprii unui/or

segment/e din societatea civilă, un mod instituţional al raportului comunitate-stat, stat-comunitate.

Funcţia de reprezentare a unei asocieri politice, echivalează cu o proximitate ideologică, constituită între doctrină şi predispoziţiile cultural-sociale ale comunităţii respective.

Într-o societate aflată în criză financiară şi morală, în care standardele economice minime ale cetăţeanului nu sunt asigurate, începe să se fractureze contractul social, scăzând totodată şi interesul pentru drepturile civile şi politice. Cetăţeanul hrănit cu iluzii, promisiuni electorale neconcretizate devine ori indiferent (societăţile în care societatea civilă este aproape inexistentă) ori revoltat (occident).

În România cetăţeanul devine tot mai tentat să-şi abandoneze destinul în faţa elitelor politice specializate în guvernare, chiar dacă acestea pot fi oricând amendate, înlocuite sau selectate prin votul cetăţeanului. Ultimele guvernări de dreapta au fost legitimate printr-o participare restrânsă la vot. Practic o minoritate socială dictează majorităţii. Aceste guvernări nu au reuşit să stabiliească angajamente sociale clare faţă de cetăţean provocând incertitudine şi neîncredere împingând cetăţenii spre scepticism, apatie faţă de cei ce administrează România.

A sosit timpul unei optici noi în relaţia partid – societate civilă, asocierea civică fiind vitală pentru orice formă de manifestare politică.

Regula de bază a comportamentului comunitar este solidaritatea. Social-democraţia îşi propune resuscitarea solidarităţii din comunitate, aceasta fiind unul din obiectivele majore pe care le vom aborda în viitor. Prin solidaritate ne propunem să sprijinim o democraţie socială reală pentru România, cetăţeanul fiind în viziunea stângii subiect al vieţii publice. Cetăţenia angajată nu trebuie să rămână la stadiul de concept teoretic.

Credem în Cetăţenia Angajată

În societatea noastră nu există isonomia (egalitatea în faţa legii) şi nici isegoria (dreptul egal de a vorbi în spaţiul public) ci doar teoretic. Actuala putere portocalie şi clientela sa deţin un monopol politic, instituţional şi pe alocuri economic asupra României. Anii trecuţi au caracterizat guvernarea României prin procesele discreţionare ale guvernelor ce administrau ţara cu Ordonanţe de Urgenţă, rolul Parlamentului devenind decorativ. Treptat demarcaţia între puterile statului a fost eludată, Curtea Constituţională devenind factor de guvernare, fenomen unic în Europa secolului XXI.

Abuzul de putere a autorităţilor s-a manifestat în cele mai diverse forme: hărţuirea aleşilor locali membri ai partidelor de opoziţie, demiteri ilegale pe criterii politice, intimidarea sindicatelor şi demonizarea presei.

Reducerea numărului de angajaţi în structurile guvernamentale şi a anexelor acestora: agenţii guvernamentale, autoriăţi şi comisii nu s-a realizat. În schimb au fost disponibilzaţii zeci de mii de angajaţi din domenii cheie ale economiei. Slaba infrastructuriă a transporturilor a provocat lipsa resurselor financiare din străinătate. Situaţia actuală este alarmantă: există puţini kilometri de autostradă, reţeaua feroviară este învechită, flota aeriană şi fluvială deteriorate şi flota maritimă inexistentă.

Funcţionarea justiţiei a devenit un deziderat îndepărtat pentru români, lupta împotriva corupţiei devenind doar un slogan lipsit de conţinut a celor ce l-au promovat. Plimbările în zgardă jenante a unor oameni de afaceri au discretizat instituţia Parchetului iar procesele îndelung amânate au slăbit încrederea românilor în justiţie.

Stânga îşi propune să realizeze o politică socială puternică vizind combaterea sărăciei şi a şomajului considerând că prin muncă (crearea de locuri de muncă) putem depăşi mai uşor criza.

Optăm pentru un stat activ care să-şi asume rolul dezvoltării asigurând servicii cu caracter social: educaţie, administraţie şi justiţie, ordine publică, apărare. Considerăm ca misiuni fundamentale ale statului: şanse egale la educaţie, securitate cotidiană, sanitără şi alimentară, protecţia mediului şi afirmarea valorilor.

Toate aceste deziderate nu se pot realiza fără să reinventăm o cultură a cooperării în România. Dorim să „gospodărim” împreună România cu ajutorul unei societăţi civile interesate de buna administrare a ţării. Cultura cooperării nu se poate realiza fără cointeresul cumunitar. Ordinea legitimă ce asigură şanse egale pentru toţi nu poate rezulta decât dintr-o definire clară a intereselor comune. Acest fenomen este o îndatorire generică a cetăţenilor şi se poate realiza acolo unde există cel puţin în condiţii minime conştiinţa apartenenţei la comunitatea politică statală şi a dreptului participării la viaţa publică a acesteia.

Social-democraţia românească îşi propune să facă politică cu cetăţenii, în comunitate.

II. Responsabilitate

O Românie fără populism

România secolului XXI, trebuie să fie o Românie fără populism. Timp de 20 de ani, populismul a fost o modalitate de a face politică, ce a ridiculizat cetăţenii prin lipsa de respect a multora dintre noi faţă de nevoile reale ale comunităţilor.

Rezultatul populismului este întotdeauna vizibil, el formând un comportament politic menit să delegitimeze sistemul democraţiei reprezentative, instituţiile şi valorile acesteia, cu unicul scop de a accede la putere sau al asigurării menţinerii acesteia. Populismul poate fi susţinut de orice politician dar de cele mai multe ori el este întâlnit la partidele „milenariste” orchestratre cu mână de fier de un dirijor absolut. Un campion, ce împreună cu camarila sa îşi consideră destinele ca reprezentări, unice instanţe de putere în stat, legitimate de voinţa populara, de „demos“ şi drept unici conducatori ai luptei pentru o acţiune economică benefică si pentru dreptate şi echitate socială în cadrul naţiunii.

În România ultimilor şase ani, cel ce s-a erijat ca fiind campionul poporului, a fracturat societatea de cei ce o reprezintă, de aleşii parlamentari, locali. A funcţionat politica „bunului împărat” ce a atribuit succesul şi morala campionului, iar responsabilitatea şi de ce nu eşecul, administraţiei, opoziţiei, Parlamentului. Această tradiţie politică valabilă Europei de Est i-a folosit preşedintelui, preluând totuşi şi formule mai recente ale altor carismatici europeni gen Berlusconi (Italia) sau Le Pen (Franţa).

Stimaţi colegi, astăzi avem o şansă unică să reconstruim moral societatea. Lupta noastră contra minciunii electorale şi a populismului trebuie susţinută. Avem norocul astăzi, să fim conduşi de un lider, departe de istoria uneori tenebroasă a vieţii politice din tranziţie. O Românie Corectă se poate realiza printr-o solidaritate de partid, socială, comunitară. O Românie Corectă se poate cristaliza dacă vom reuşi să eliminăm populismul retoric şi acţional.

Anii 2008-2009 au fost pentru mulţi dintre noi, cei tineri, botezul politic ratat în agora. Am fost martori la apogeul populismului de dreapta, acţional şi retoric. Societatea a fost martoră abuzului moral pe care guvernanţii l-au exercitat asupra ţării.

Răsplătirea clientelei liberale şi promisiunile maximale ale puterii portocalii au dus cetăţenii la o stare de nervozitate şi neîncredere în autorităţi unică în epoca post-revoluţionară. S-a ascuns situaţia reală şi dramatică a economiei României datorită pomenilor electorale ale anilor 2008-2009. Încrederea în clasa politică este la cea mai scăzută cotă, acest fenomen fiind datorat de activitatea întregii clase politice. Este necesar să construim relaţia cu societatea civilă, cetăţenii, prin sinceritate, aducând ca argumente proiecte mai puţin impunătoare dar sustenabile economic şi social.

Ca formaţiune politică trebuie să ne delimităm categoric dar şi să-i demascăm pe populiştii din afara „sistemului” ce încearcă să obţină suportul popular prin demagogie.

În 2004 Băsescu a câştigat alegerile printr-un discurs justiţiar din afara sistemului, reuşind să păcălească majoritatea societăţii civile, presa şi mediile occidentale. Mai grav este faptul că dumnealui a continuat să manifeste sindromul populismului: punerea în discutie a sistemului democraţiei reprezentative si slabirea institutiilor acestui sistem (atacuri repetate împotriva Parlamentului); instabilitatea politica si polarizarea sociala (desele şicane dintre Palatul Cotroceni – Palatul Victoria); modificarea Constituţiei în interesul întăririi puterii peşedintelui – din teza lui am reţinut unele aspecte: „este singurul exponent al voinţei populare şi exponentul intereselor poporului” – acel campion de care vă vorbeam.

În perioada 2004-2008 populismul a dus la slăbirea insituţilor statului, prin discreditarea reprezentanţilor acestora. Agenda zilnică a principalului actor politic a constat în maximalizarea puterii sale personale şi a consolidării propriei sale baze de putere. Reprezentanţii administraţiei centrale au fost deseori criticaţi de preşedinte, unii fiind demişi datorită unor supoziţii nefondate.

Băsescu a continuat campania electorală începută în 2004 până astăzi. El permanent a încercat să-şi mărească înfluenţa în administraţie. A schimbat votul românilor din 2004 impunând o alianţă (D.A, UDMR şi PC) sortită încă de la început eşecului.

Preşedintele a încercat formarea unui partid milenarist fără doctrină reprezentant a conştiinţei colective populare. Partidul Democrat ales în 2004 pe o platformă politică comună cu PNL dar cu o ideologie şi deschidere europeană de stânga şi-a schimbat doctrina politică peste noapte la dorinţa fostului lider. Nu a contat că membrii săi îmbrăţişau valorile stângii, nu a contat că PD-ul era membru a Internaţionalei socialiste. În trei luni PD s-a redefinit (2005) ca partid popular conservator şi a aderat la Partidul Popular European din cadrul Parlamentului European.

Tensiunile politice au fost transpuse socialului. Tactici populiste au fost folosite ca strategii de creare a conflictelor sociale cu scopul de a menţine în ţară o stare de spirit agitată, ce a dus la imposibilitatea realizării consensului social. Atitudinea bonapartistă a preşedintelui Băsescu, a dus la crearea unei false diviziuni între cetăţeni (popor) şi elite.

Nu ar fi corect să-l diagnosticăm doar pe domnul Traian Băsescu cu sindromul populismului şi cred că suntem cu toţii deacord stimaţi colegi, că toate partidele au mai mulţi sau mai puţini membrii cu atitudini învechite şi greşite.

Ca reprezentanţi ai stângii şi a valorilor social-democrate suntem condamnaţi să fim transparenţi şi solidari cu nevoile comunităţi, să ne îmbunătăţim capacitatea oratorică şi de comunicare cu cetăţenii dar în limita respectului reciproc. Trebuie să dăm semnalul unei schimbări operaţionale prin încetarea promisiunilor pompoase fără conţinut.

Identitatea social-democrată

PSD trebuie să-şi consolideze identitatea social-democrată.

Istoria contemporană a legitimat ca partide istorice formaţiunile liberale şi ţărăniste. Această atitudine a fost stabilită după crearea Frontului Salvării Naţionale, când partidele de opoziţie s-au recomandat printr-o moştenire istorică.

Stânga românească post-revoluţionară a fost etichetată de o parte a societăţii civile (mai mult sau mai puţin angajată politic) ca fiind urmaşă a fostului Partid Comunist. Nu putem delimita şi nu dorim să negăm, moştenirea socialistă pe care FSN a preluat-o în 1990 aşa cum nu putem accepta esenţa istorică a condamnării comunismului realizată de domnul Tismăneanu la îndemnul administraţiei prezidenţiale. O analiză profundă a regimului comunist se va putea face după 30-40 de ani de la revoluţie, atunci când subiectivismul va lăsa loc obiectivităţii istorice, atunci când liberi de emoţie vom putea scrie neangajat istoria.

Am revenit la culoarea roşie ce reprezintă stânga europeană şi la un discurs mai pronunţat ideologic. Am adus în atenţia cetăţenilor că PSD este un partid deschis colaborării cu marea familie europeană socialistă şi la ultimile congrese, conferinţe, reprezentanţi de marcă a socialiştilor, social-democraţilor europeni ne-au onorat cu prezenţa.

PSD îşi poate consolida identitatea prin întoarcerea la izvoare. Tradiţia noastră politică nu datează nici din 1990 şi nici din 1944 ci de la sfârşitul secolului al XIX-lea când ideile socialiste au pătruns în România prin intermediul tinerilor studenţi români din occident. Drept dovadă a tradiţiei noastre, stau editorialele din presa muncitorească, aici amintind publicaţii precum Telegraful român (1865), Analele tipografice (1869), Uvrierul și Lucrătorul român (1872). În această perioadă cercurile socialiste erau coordonate de Titus Dunca, Zamfir Arbore, frații Ioan și Gheorghe Nădejde.

În 1886 apare primul manifest socialist scris de Dobrogeanu-Gherea – „Ce vor socialiștii români?” Acest manifest era cel mai important produs a noii mişcări socialiste reprezentate de Vasile Conta, Dobrogeanu-Gherea, Vasile G. Morțun, Theodor Sperantia, Sofia Nădejde, Anton Bacalbașa, Constantin Mille. Socialiştii români militau pentru vot universal, egalitate între sexe şi, libertatea totală a presei.

Eforturile primilor socialişti români s-au concretizat în primăvara lui 1893 prin crearea Partidului Social - Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Programul politic al partidului era de inspiraţie social-democrată germană fiind aprobat de conducerea partidului. Dintre liderii PSDMR amintim: Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. Reforma sistemului agrar şi asigurarea învăţământului primar obligatoriu gratuit, au venit ca, completări ale deja mai vechilor deziderate social-democrate.

Mişcarea socialistă din vechiul regat dă naştere la 31 ianuarie 1910 Partidului Social Democrat Român (PSDR) condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Christian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu.

După Marea Unire PSDR şi-a schimbat denumirea în Partidul Socialist iar la 7 mai 1927 alături de alte grupări politice a participat la constituire Partidului Social-Democrat (PSD). Istoria modernă a PSD va sfârşi în 1948 prin fuzionarea cu PCR în cadrul Paritidului Muncitoresc Român. Mişcarea social-democrată modernă a lăsat istoriei personalităţi de marcă precum: Ioan Flueraş, George Grigorovici, Emil Racoviţă, Şerban Voinea, Constantin Titel Petrescu, Constantin Dobrogeanu Gherea.

Această succintă istorie a tradiţiei social-democrate în România trebuie explicată societăţii civile aşezându-ne cuvenit în cărţile de istorie. Nu suntem un partid bazat pe o ideologie născută din neant şi nici nu avem o moştenire istorică adusă de tancurile sovietice, aşa cum fals, unii adversari politici afirmă.

Descentralizare

Politica românească contemporană a fost şi este centralistă din varii motive.

Stânga modernă, europeană este descentralizatoare sprijinindu-se pe mecanisme ale „democraţiei locale”. Descentralizarea are în centrul preocupării comunitatea iar solidaritatea comunitară este punctul de start şi de final pentru orice politică socială.

Ce înţelegem prin descentralizare?

Activitatea politică trebuie accentuată la nivel local. Reprezentanţii locali cunosc cel mai bine problemele comunităţilor respective iar cu expertiza de la centru pot reglementa eficient problemele locale. Reglementarea se poate face numai cu aportul resurselor financiare ce trebuie direcţionate la rându-le la nivelul comunităţilor.

Dimenisiunea administrativă este o altă latură importantă a procesului. Controlul parţial a autorităţilor locale asupra administraţiei şi personalului administrativ trebuie finalizat. Avantajele generate de o administraţie locală eficientă sunt numeroase: o calitatea mai bună a serviciilor care devin mai apropiate de nevoile comunităţii respective, a cetăţenilor; delegarea responsabilităţilor duce la stimularea şi creşterea eficienţei administrative; accentuarea dezvoltării sociale şi economice.

Descentralizarea înseamnă şi deconcentrare. Deconcentrarea este procesul de redistribuire de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Social-democraţia sprijină acest proces considerând utile stabilirea unor principii, reguli generale ce privesc etapele transferului de competenţă (centru-local). Principiile subsidiarităţii, asigurării resurselor, responsabilităţii sunt linii directoare pentru a finaliza acest proiect politic-instituţional.

Guvernele de dreapta ce au administrat România (Tăriceanu, Boc I, II, III, IV etc) în ultimii 6 ani nu au grăbit procesul descentralizării chiar îngreunându-l pe alocuri, în fiecare an multiplicându-se metodele prin care se iau banii de la bugetele locale. Un exemplu de „haiducie” bugetară este cel al impozitului de tranzacţiile imobiliare ce se virează şi se reţine integral la bugetul de stat. În trecut impozitul pe tranzacţiile imobiliare se împărţea între bugetele locale (50%), bugetul de stat (40%) şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) – 10%. Un alt exemplu este cel al încasării impozitelor marilor contribuabili. Începând cu 1 ianuarie 2005 Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a preluat administrarea contribuabililor mari de pe întreg teritoriul ţării prin preluarea acestei activităţi de la organele fiscale teritoriale. Acest tip de încasare a impozitului generează inechitate financiară în redistribuire (judeţul Cluj -74 mari societăţi contribuabile iar Ialomiţa 6) – sursa: anaf.ro

Descentralizarea deciziei politice este o altă temă pe care PSD a concretizat-o în ultimii ani. Discursul politic s-a deplasat de la centru în teritoriu, partidul nostru având în vedere maturizarea parteneriatului politic cu comunităţile şi rezolvarea problemelor acestora, fiind interesaţi să consultăm, să asociem, să responsabilizăm cetăţenii în administraţie. Dar despre aceste considerente vă informăm în capitolul următor.

Un PSD reformat

Una dintre marile probleme ale partidelor politice din România este centralismul organizatoric. În ultimii ani se încearcă o mediere între componentele locale şi cele centrale ale partidelor parlamentare, singurul partid rămas tributar vechiului regim organizatoric fiind PD-L.

Nu mai există o locomotivă politică în cadrul partidelor de opoziţie, PSD fiind partidul cu cele mai multe voci credibile din teritoriu. Noua conducere PSD intenţionează să democratizeze şi mai mult decizia politică în cadrul partidului: “Alegerea Preşedintelui prin votul tuturor membrilor partidului, pentru un mandat egal cu un ciclu electoral major, intr-un sistem cât mai deschis şi stimulativ pentru cei din interiorul şi exteriorul Partidului” – România Corectă, Victor Ponta.

Trebuie stabilit un nou mecanism de interacţiune politică centru-periferie pentru alegerile locale şi parlamentare din 2012. Organizaţiile locale trebuie să acţioneze tot mai aproape de cetăţean – comunitate, cartier, beneficiind de autonomie politică.

Trebuie să devină o obligaţie pentru reprezentanţii partidului în teritoriu să iasă în teren, să organizeze acţiuni politice. Comunicarea cu cetăţenii trebuie să se facă în teritoriu şi la nivel local. Trebuie să schimbăm modalitatea în care interpretăm politica, abandonând cadrul naţional în favoarea celui comunitar, european.

În decursul celor 20 de ani de democraţie, FSN, PDSR, PSD şi-au atras cu greu şi firav o societate civilă „universitară” (atât de des întâlnită alături de stânga în occident). Dintre cele patru mari centre universitare (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara) doar Iaşi a beneficiat de un suport politic de stânga. Demonizarea PSD-ului şi populismul dreptei au îndepărtat intelectualitatea de umanismul nostru ideologic. Trebuie să construim o societatea civilă partizană valorilor noastre, care să ne sprijine şi critice atunci când derapăm, în fond să creăm un forum de discuţii, feedback între cei interesaţi de dezbaterea publică şi cei ce administrează România.

Organizarea PSD pe departamente este de bun augur, responsabilizarea valorilor partidului din orice domeniu fiind necesară. Departamentele social-democrate vor constitui baza pentru viitorul cabinet din umbră care va monitoriza acţiunile Executivului Boc.

Viitorul PSD este asigurat de TSD. Socialişti au în cadrul conducerii, peste tot în Europa, tineri. Din cele 32 de partide membre ale Partidului Socialist European, şase au preşedinţi sub 40 de ani, iar 10 sub 45 de ani! Tinerii au preluat conducerea stângii europene venind cu o altă optică politică, mai proaspătă, mai dinamică.

TSD are 19 reprezentanţi în Parlamentul României, 2 europarlamentari, iar în 2009, 9 tineri au ocupat înalte funcţii executive în guvern.

Activitatea tinerilor social-democraţi în campaniile electorale şi în viaţa de zi cu zi a partidului a impulsionat substanţial PSD. Ca organizaţie de tineret am promovat interesele generaţiei noastre, educaţionale, economice (piaţa forţei de muncă) dar am rămas vigilenţi şi la deciziile eronate ale puterii de dreapta ce ne pot afecta într-o mare măsură viitorul.

TSD trebuie să menţină o strânsă legătură cu „sindicalismul” universitar şi să sprijine eforturile tinerilor de a-şi impune punctul de vedere asupra gestiunii viitorului lor. Trebuie să amendăm încercările de intimidare a liderilor asociaţilor studenţeşti şi să fim solidari cu revendicările lor ce privesc proasta gestiune a educaţiei în România şi lipsa unei finanţări decente alocate de la bugetul de stat.

TSD trebuie să îşi extindă legăturile frăţeşti cu alte organizaţii de tineret a partidelor social-democrate, socialiste europene. Acestă legătură se poate realiza prin ECOSY – grupul tinerilor socialişti europeni.

Ţelurile ECOSY sunt următoarele: promovarea valorilor de stânga; contribuţia la constuirea unei Europe unite şi democratice; să apare interesele tinerilor europeni;

Protecţia mediului

Schimbările climatice reprezintă una dintre preocupările esenţiale ale societăţii zilelor noastre (inundaţii, incendii, cutremure, inundarea zonelor amenajate sub nivelul mării, etc). Există o mare posibilitate ca schimbările climatice să devină ireversibile în condiţiile creşterii temperaturii pământului cu 2-3 °C.

Fenomenele meteorologice extreme pot duce la înregistrarea unor declinuri economice, datorate pagubelor de natură materială şi psihică a numeroase comunităţi.

Ecologia este născută şi din valorile stângii iar în România ea este slab reprezentată. De-a lungul istoriei recente numeroşi lideri de stânga din partide social-democrate, socialiste europene, au avut simpatii pentru cauza ecologistă şi de multe ori partide verzi au participat în guverne alături de partide de stânga, cel mai renumit exemplu fiind colaborarea dintre partidul verde (The Alliance '90/The Greens) condus de domnul Joschka Fischer (ministru de externe şi vice-cancelar în guvernul social-democratului Gerhard Schröder, 1998-2005) şi social-democraţii germani.

În Parlamentul European, Partidul Verde European colaborează cu familia politică a Partidului Socialist European a cărei membri suntem.

În România mişcarea ecologistă este încă în faza incipientă. Cu toate că există o platformă politică specifică, aceasta are o aderenţă redusă în rândul societăţii.

România are mari probleme de mediu, poluarea fiind un factor nociv pentru aer şi ape. Despăduririle majore din ultimii 20 de ani dar şi dezafectările unor obiective industriale făcute fără ecologizare au provocat pagube substanţiale mediul ambiant.

PSD îşi propune să dezbată energic problemele ecologice din România: „Construirea, în cadrul Partidului, a unei structuri ecologiste (similare TSD, Organizaţiei de Femei şi celei de Seniori) care să dezvolte mesajul PSD în această direcţie. Acceptarea, chiar încurajarea şi sprijinirea TSD şi a Organizaţiei Ecologiste de a promova idei şi forme de acţiune chiar mai evoluat-radicale (gen Brigăzi Verzi) faţă de linia oficiala a Partidului, în scopul testării acestora ca efect politic şi social şi însuşirii lor ulterioare” România Corectă, Victor Ponta. Iniţiativa preşedintelui Ponta a fost materializată deja în Cluj, unde TSD-PES Cluj au organizat deja o dezbatere „Cum să salvam Rosia Montana” în primăvara acestui an.

Trebuie să preluăm temele ecologiste, de stânga şi să creăm un cadru propice în care le putem aplica. Toate eforturile noastre pentru un mediu mai curat sunt necesare.

Eficienţa energetică este o certitudine win-win iar reglementarea pieţii energetice este imperios necesară. România are o tradiţie seriosă în ceea ce priveşte producţia de energie, beneficiind de un sistem organizat dar depăşit tehnic şi slab evaluat economic.

PSD trebuie să dezvolte o ofertă politică ambiţioasă în prinvinţa energiei regenerabile (aproximativ 33% din energia electrică ar trebuii să aibe provenienţă din resursele regenerabile). Decalajul inovator, tehnologic al României faţă de alte state membre ale UE este resimţit şi în acest domeniu. Uniunea Europeană a început să dezvolte şi să promoveze încă din anii `90, energie regenerabilă, pentru a înlocui combustibilii fosili.

Probabil că mulţi dintre noi se întreabă ce ar trebuii să facem concret în acest demers ecologic. Soluţiile sunt numeroase: Utilizarea biomasei (lemn), a deşeurilor biodegradabile şi a biogazului de către centralele electrice; Folosirea boilerelor ce funcţionează pe bază de lemn în clădiri (ce înlocuiesc încălzirea din clădiri bazată pe electricitate sau combustibili); Extragerea căldurii din sol prin sursele geotermale sau energie solară; Generarea de energie eoliană prin turbinele eoliene; Reducerea emisiilor de CO2 ca urmare a creşterii carburanţilor regenerabili.

Biocombustibilul este o realitate a secolului XXI. Acesta a apărut datorită câtorva factori: neuniformizarea combustibilului pe glob a dus la creşterea preţului petrolului (începând cu 1973), apoi epuizarea combustibilului (ţiţei şi gaze naturale) a dus la înlocuirea treptată a surselor neregenerabile cu cele regenerabile; protejarea mediului ambiant.

Rolul viitoarei structuri ecologice a PSD este şi acela de a explica cetăţeanului că reducerea „amprentei” de carbon a UE, nu este un proces ce ţine doar de lideri politici şi transformări masive în industrie , ci însemnând şi contribuţia individuală a fiecăruia dintre noi în ceea ce priveşte reducerea emisiilor prin diferite modalităţi: izolarea locuinţelor şi a conductelor de apă caldă (peste 50% din pierderea de căldură se datorează din cauza slabei izolări a locuinţelor); stingerea becurilor din camerele unde nu locuim; închiderea completă a electronicelor – scoaterea lor din standby; sortarea deşeurilor pentru reciclare; verificarea presiunii în pneuri, utilizarea uleiurilor de motor cu vâscozitate redusă; călătoria cu trenul.

România trebuie să se ralieze Strategiei Energetice Europene prin asigurarea creşterii ponderii energiei alternative în producţia de energie. Acţiunea coordonată la nivel european în privinţa energiei nu este o noutate, UE având un cadru unic de reglementare a politicilor energetice. Aceast tip de administrare a energiei va asigura resurse energetice competitive, durabile şi mai ales sigure pentru mediu, urmărind reducerea emisiilor de CO_2. Direcţiile prin care UE doreşte să-ş atingă obiectivele energetice şi de mediu propuse sunt: eficientizarea şi diversificarea pieţelor energetice; politică ambiţioasă în privinţa energiei regenerabile; economisirea energiei (nivel industrial şi rezidenţial); cooperare europeană şi internaţională.

Această raliere trebuie acompaniată cu protecţia ecosistemelor din România şi reconstrucţia ecologică acolo unde este necesară. Protejarea tezaurului natural (floră, faună) din Deltă, Dunăre, Parcuri Naţionale şi Marea Neagră, îngrijirea ariilor şi siturilor protejate de lege sunt prioritare pentru România (1121 Arii Naturale Protejate din care 27 sunt Parcuri Naţionale şi naturale; 3 rezervaţii ale biosferei incluse în patrimoniul Unesco – Delta Dunării, Retezat şi Pietrosul Rodnei.

Problema deşeurilor, prevenirea generării, reciclarea şi valorificarea acestora trebuie rezolvată. Colectarea selectivă, folosirea deşeurilor ca materie primă în construcţie, valorificarea lor prin metoda tehnică şi depozitarea controlată sunt soluţii eficiente pentru moment.

Partidul Social Democrat are deja o expertiză în domeniul ecologizării României printr-un program lansat în guvernarea Năstase: „România Curată” (Aprilie 2002) Esenţa acestui program cuprindea următoarele aspecte: asigurarea protecţiei şi conservării mediului natural; asigurarea unui management integrat al deşeurilor; creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei în spiritul protecţiei mediului.

III. Comunitate

România Europeană

Varietatea fenomenelor social-economice contemporan grupate sub titulatura de „globalizare” ridică o serie de întrebări legate de posibilitatea consolidării democraţiei în cadrul clasic al statului-naţiune.

Sporirea numărului de corporaţii multinaţionale şi creşterea influenţei lor în economie, creşterea dimensiunii circulaţiei internaţionale a muncii şi a capitalului, extinderea migraţiei

populaţiei, pericolele generate de schimbările climatice au dus la o reconfigurare organizaţională, instituţională a statului naţiune.

Trăim în era constelaţiilor post-naţionale în care organizaţii internaţionale se manifestă cu ajutorul unei tineri societăţi civile globale în care rolul democratizării nu mai este apanajul exclusiv al statului-naţiune teritorial.

Stânga contemporană propune o nouă abordare a dimensiunii sociale a statului. Privind în trecut nu putem să nu remarcăm convergenţa istorică între demosul politic (stat) şi o naţiune relativ omogenă însă în secolul XXI, globalizarea schimbă natural raporturile internaţionale.

România ţară membră a Uniunii Europene din 2007 a intrat în era constelaţiilor post-naţionale juridic, politic, însă social, economic şi cultural suntem încă restanţi. Înţelegem beneficiile economice pe care le putem fructifica ca ţară membră a U.E. dar avem totuşi un soi de reţinere emoţională culturală. Mulţi dintre cetăţenii români simt o ameninţare, anihilare culturală, a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti argumentând că U.E. semnifică şi uniformizare.

Particularităţile regionale, diversitatea culturală a Uniunii Europene crează plusul necesar, civilizaţiei noastre cosmopolite. Europa secolului XXI a intrat sub zodia multiculturalismului etnic şi confesional.

În ceea ce priveşte conştiinţa de sine a românului ca cetăţean a Uniunii Europene, social-democraţia românească trebuie să sprijine efortul de integrarea emoţională a cetăţenilor în comunitatea europeană. Este de datoria noastră să explicăm românilor că în actualele condiţii, România trebuie să fructifice oportunităţile oferite de familia europeană, este de datoria noastră se explicăm eşecul euroscepticilor europeni, eşecul neîncrederii evaluat şi afişat de doctrinele de dreapta la nivel european, este de datoria noastră să explicăm că noi europenii, împărţim aceleaşi valori de bază într-o Europă mai sigura, cu standarde de viaţă ridicate, cu locuri de munca decente şi stabile.

Înţelegerea proprilor realităţi româneşti de către cetăţeni nu a fost uşoară. Raporturile stat-cetăţean, majoritari-minoritari s-au transformat de-a lungul epocii post-revoluţionare.

România este un stat cu un nivel ridicat de toleranţă (juridică, politică şi instituţională) în ceea ce priveşte politica faţă de minorităţi, prezenţa Uniunii Democrate a Maghiarilor din România la guvernare în ultimii ani fiind garanţia cea mai bună pe care minorităţile o au privind respectul pe care majoritarii îl acordă democraţiei reprezentative. România nu se confruntă cu pericole vădite generale de fustrări naţionaliste – separatisme.

Discursul unor formatori de opinie şi politicieni radicali nu a fost cenzurat de fel, de toate guvernările din România, aceştia având o aderenţă limitată în rândul intereselor cetăţeneşti. Practic România este lipsită de pericole reale bazate pe tensiuni etnice. Imunizarea discursului naţionalist extremist s-a datorat mai multor factori: intrarea României sub umbrela NATO, apariţia unor strategii de dezvoltare regională.

Europa începutului de mileniu nu este ferită de discursul populist, naţionalist-radical. În fostele state comuniste, paradoxal, discursul populist a revenit în cotidian. În Polonia partide radicale precum Autoapărarea RP şi Liga Familiilor Poloneze au intrat la guvernare într-o coaliţie de centru-dreapta. Mai aproape de noi sunt recentele exemple ale Partidului Ungar al Justiţiei şi Vieţii (MIEP-Jobbik) şi Ataka (din Bulgaria), partid condus de ultranaţionalistul Volen Siderov.

De ce avem o ascensiune a populismului în cursul ultimului deceniu? Mesajele naţionalist-populiste răspund unor frici sociale (de neînţeles): cetăţeni ce se tem de schimbările aduse de globalizare; tensiuni interetnice resuscitate; lupta împotriva corupţiei.

Social-democraţii români pot combate populismul autohton printr-o retorică pro-democratică ce are ca ţel recâştigarea încrederii în instituţiile statului de către români (atât de blamate de discursul actualului preşedinte), prin sprijinirea ideii de Uniune Europeană. Trebuie explicat cetăţenilor ce înseamnă globalizare, acest fenomen fiind ireversibil, cu bune şi rele.

Criza economică (Context global, istoric)

La începutul anilor 30, Europa și restul lumii, treceau printr-o criză financiară și economică de dimensiuni incomensurabile.

Ce a început în New York ca o simplă zi de marți, octombrie 1929, s-a răspândit rapid în economiile industrializate și a cauzat şomaj masiv, hiper inflație și puternice dezechilibre politice și sociale.

Alături de alți factori, ceea ce a generat această criză a fost și sistemul capitalist înțeles greșit, iar oamenii au văzut ca soluții două noi regimuri politice: comunismul și fascismul. Desigur, marea întrebare era care regim politic și ideologic ar putea rezolva mai bine criza intenațională, iar discuțiile atingeau teme precum rolul statului în economie, reglementarea piețelor financiare, atribuțiile guvernamentale, etc. A fost un conflict intens, inițial dominat de teoriile fasciste, iar un răspuns democratic a venit abia după alegerea lui Roosevelt în 1932 și aplicarea proiectului său, cu reale tente socialiste, “New Deal”.

Soluțiile găsite pentru depășirea crizei au implicat o serie de politici publice social democrate și mecaniste prin care statul putea intervenii în reglementarea piețelor.

Astăzi trăim într-o hegemonie post liberală și trecem, din nou, printr-o criza generată de aplicarea oarba a unor seturi de politici neo-liberale. Anul 1930 e departe, dar se pare că nu am invațat nimic sau aproape nimic din istorie. Pentru a depași acest moment, avem nevoie de politici progresive și nu de obsesii precum lupta împotriva deficitului sau planuri liberale de austeritate.

Cauzele apariției crizei în România

Trebuie precizat din start faptul că actuala criză este una de sistem și va avea efecte greu de contabilizat atat pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung. Această criză este și o criză a statului, deoarece în forma în care se prezintă statul azi nu mai susține interesele comunității, deci și-a pierdut substanța existenței sale. Cauzele declanșării crize economice, începând cu octombrie 2008, în România, sunt multiple și de natură diferită.

Astfel îi funcție de natura lor le putem grupa in două mari categorii:

a) Cauze comune:

- boom-ul creditării

- creditarea excesivă și necontrolată a agenților economici insolvabili

- creșterea prețurilor activelor pe piața imobiliară

- inexistența unui sistem de monitorizare și reglementare a politicilor monetare

b) Cauze specifice:

- guvernare dezastruasă, începând cu anul 2005

- creştere economică nesustenabilă bazate pe dezechilibre economico-financiare interne şi externe

- volatilitatea capitalului străin

- extinderea modelului de origine şi distribuţie a riscului transferabil

- apetit exagerat pentru profit, care a alimentat creşterea cererii pentru active cu grad ridicat de risc

- guvernare neadecvată a corporaţiilor şi stimulente manageriale necorespunzătoare

- contribuţia factorilor de reglementare şi a agenţilor de rating

- desincronizare între economia reală şi nominală, necorelare între profit, dobândă şi creştere economică

- distorsiuni pe piaţa muncii

- expansiunea sectorului imobiliar

Efectele apărute în urma acestor derapaje de la normalitate sunt multiple:

1) contracţia cererii şi a producţiei şi pieţei bursiere

2) subcapitalizarea băncilor

3) reducerea ocupării şi a exportului

4) creșterea costului creditelor

5) inflație

6) creşterea vulnerabilităţii nivelului de trai pentru şomeri, neasistaților social şi persoanelor cu venituri mici

Guvernarea dreptei 2005-2010

Este unanim acceptat faptul că guvernul 2000-2004, condus de Adrian Năstase a fost de departe cel mai competitiv guvern post-decembrist și cu realizările cele mai notabile. În perioada guvernului Năstase motorul creșterii economice au fost exporturile și investițiile.

Exporturile au fost susținute de competitivitatea obținută prin politica guvernului și a Băncii Naționale de depreciere controlată a cursului de schimb, iar investițiile în România au devenit atractive și datorita scaderii perceptiei de risc situată în 2005 în jurul valorii de 50 de puncte, ceea ce ne permitea realizarea de imprumuturi externe la o dobândă a pieței de 0,5 puncte procentuale.

Alte realizări notabile ale perioadei 2000-2004 au fost integrarea în N.A.T.O. și finalizarea tratativelor privind aderarea la Uniunea Europeană în condițiile în care la începutul anului 2001 România se afla, sub toate aspectele, în urmă în raport cu toate celelalte ţări candidate.

Dupa 2005 însă, motorul creșterii economice a devenit consumul, iar creșterea economică medie s-a situat peste nivelul potenţialului. Rezultatele acestui fenomen au fost dezechilibrele macroeconomice (inflația și deficitul extern).

Toate acestea în condițiile în care România a aderat la UE(1 ianuarie 2007), investițiile străine directe au crescut, creditarea a fost excesivă prin urmare în piață erau sume imense de bani care trebuiau să genereze implicit prosperitate economică.

Aceste dezechilibre nu puteau fi controlate exclusiv de politica monetara, ci era necesară, în primul rând, contribuţia politicilor fiscale şi a veniturilor. In lipsa acestei cooperări, dezechilibrul extern s-a adâncit până în momentul în care piaţa l-a corectat provocând însa o dureroasa recesiune.

Modificarea factorilor determinanți ai creșterii economice dinspre exporturi spre consum a condus la excesul deficitului de cont curent, pentru că România nu producea bunurile cerute de consumatori iar ele erau importate.

Creșterea economică, cuantibilizată ca și variație medie anuală, atingea în anul 2004 8,5% fiind cea mai mare din Europa, depășind state precum Germania, Franța sau Italia. La nivelul anului 2009 creșterea economică înregistrată este una negativă cu o valoare de -7,1%. Aceste diferente enorme între cifrele anului 2004 și cele prezente, denota o incapacitate efectivă de a guverna sustenabil a cabinetelor ce au urmat guvernului Năstase, o mediocritate nocivă și nu fac decât să evidențieze incompetența unor lideri care au promis mult, dar nu au realizat nimic sau aproape nimic și care au condus țara spre un colaps economic, social și instituțional.

România a înregistrat în 2004 cel mai redus nivel al deficitului bugetar din ultimii 20 de ani (-1,5 procente din produsul intern brut). În perioada ce a urmat, deficitul bugetar a crescut galopant, ajungând în anul 2009 la o valoare ireală de -7,4% din PIB. În 2010 deficitul bugetar estimat va fi de 6,8% din PIB ca rezultat al deficitelor de pensii, de șomaj și de sănătate, astfel:

· 2,5% din PIB – deficitul bugetului de pensii

· 0,6% din PIB – deficitul bugetului de șomaj

· 0,3% din PIB – deficitul bugetului de asigurari medicale

Ca și consecință directă a urmat împrumutul de la Fondul Monetar International și o serie de politici de austeritate îndreptate împotriva populației.

Tot în această perioadă s-a înregistrat o creștere accentuată a sistemului bugetar, astfel, dacă la sfarșitul anului 2004 înregistram 900.000 de mii de bugetari, la sfârșitul anului 2009 aveam 1.500.000. Cheluielile cu personalul, în domeniul public, au crescut și ele, de la 4,8 ca procente din PIB in 2005 la peste 9,2% în 2009. Pentru a contrabalansa aceste excese, în prezent, România, conform înțelegerilor cu FMI, trebuie să-și reducă cheltuielile de personal cu 15% în 2011 față de 2008, iar numărul de bugetari v-a scădea cu aproxmativ 8% în 2011 față de 2008 și în 2013 numărul bugetarilor trebuie să ajungă la nivelul din 2004.

Principala măsură economică care ne era propusă de alianța Dreptate și Adevăr in campania electorală din 2004 a fost introducerea cotei unice de impozitare de 16%. Pe parcurs aceasta s-a dovedit a fi un imens eșec, nu a generat scăderea economiei subterane, încasările la bugetul de stat nu au crescut, discrepanțele sociale s-au accentuat și în prezent avem o rată a sărăciei de 7,4% adică 1,6 milioane de români trăiesc cu mai puțin de 250 de lei pe lună. Economia subterană a ajuns in anul 2008 la valoarea de 21% din PIB, față de 14,5% cât înregistra in 2004, iar evaziunea fiscală a crescut de la 7,4 miliarde de lei în 2004 la 24 de miliarde în prezent.

România a atras Investiții străine directe de 36,2 mld euro, în perioada 2004-2008, totuşi acestea nu au sprijinit o creştere economică sustenabilă; numai 30% au fost localizate în industrie, 3% în sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicării, sectoare care au o valoare adăugată mai mare. Restul de două treimi au fost direcţionate către sectoare care au determinat crearea unui model nesustenabil de creştere: intermedierea financiară şi de asigurări, construcţii şi tranzacţii imobiliare şi comerţ.

Actuala guvernare, în loc să-și asume răspunderea propriilor acte sau fapte și să suporte concecințele acestora, chiar daca sunt neplăcute, incearcă mereu să găsească vinovați atât in guvernările trecute , cât și in proprii cetățeni. Cu cât vom încerca să scăpăm de aceste răspunderi cu atât ne vom apropia mai repede de un faliment al statului. Mai grav, în mentalitatea portocalie, bătrânii reprezintă o cheltuială, copiii reprezintă o cheltuială, salariații reprezintă o cheltuială, bolnavii reprezintă o cheltuială, elevii și profesorii reprezintă o cheltuială și în final, poporul ca un tot unitar este doar o cheltuială.

Măsuri de creștere economică

Măsurile anti-criză adoptate până in prezent de către guvern nu sunt altceva decât noi lovituri date economiei românești. Perspectiva imediată e doar una a unei scăderi continue, diminuarea sectorului economic privat și prăbușire necontrolată .

Potrivit experților FMI, România va înregistra în acest an cea mai severă scădere economică din Europa emergentă, de 1,9%, și va avea în 2011 cea mai slabă creștere a PIB, de numai 1,5%. Nici prognoza privind inflația nu este foarte optimistă, aceasta având una dintre cele mai ridicate rate, doar șomajul mai păstrându-se la o valoare relativ redusă.

În plină criză economică, rolul statului ar trebui să fie acela de a proteja sectorul privat prin scăderea fiscalității, concomitent cu reducerea cheltuielilor la buget, prin reducerea achizițiilor de bunuri și reducerea cheltuielilor cu personalul, în principal cu cei din administrația publică centrală și locală.

Guvernul a acționat chiar pe dos, a crescut fiscalitatea prin accize si eliminarea unor facilități fiscale, iar mediul privat a fost obligat să suporte toate ajustările. Rezultatele politicii fiscale nocive practicată în ultimii ani se simt din plin prin deficitul bugetar.

Impozitul forfetar, adoptat ca și măsura anti-criză, nu a dus decât la închiderea a zeci de mii de intreprinderi mici si mijlocii astfel și încasările la buget au scăzut drastic. O temă falsă dezbătută intens este cea privind reluarea creșterii economice prin stimularea consumului și reluarea creditării, în condițiile unei rate a șomajului care bate record după record. Evidența demonstrează limpede că reluarea creșterii economice prin stimularea consumului e imposibilă într-un mediu economic în scădere și în care statul acționează ca o frână prin politica fiscală.

În momentul de față, e imperios necesară o cu totul altă abordare în toate domeniile(agricultură, sistemul de protecție socială, fiscalitate, educație, administrație, infrastructură, justiție, sănătate etc.) pentru a putea depași acest moment economic nefericit.

Unul din domeniile care necesită o deosebită atenție în perioada imediat următoare este cel social. În acest domeniu reforma rapidă nu este posibilă, iar primele măsuri adoptate trebuie să se refere la educație unde până în prezent am avut doar unele tentative nereușite de reformă și unde ne confruntăm cu o degradare accentuată și evidentă a calității serviciilor oferite. În orice societate, cu cât gradul de educație este mai scăzut, cu atât actul de justiție se diluează, nivelul de corupție crește, societatea devine din ce în ce mai polarizată, nivelul de trai scade, iar politicul tinde spre dictatură. În România educația scade semnificativ ca și calitate, ceea ce ne

face tot mai puțin competitivi în cadrul UE și să nu uităm că principalul avantaj al globarizării este libera circulație a forței de muncă. Prin urmare este nevoie de o mai bună reglementare a instituțiilor de invățământ public și privat, iar accentul să se pună pe calitate și nu pe bani.

O altă măsură pentru încurajarea muncii ar putea fi acordarea de deduceri fiscale pentru categoriile de muncă pe care dorim să le încurajăm în România, aici ne referim la locurile de muncă, chiar la privat, care se ocupă de cercetare. Prin această măsură am încuraja companiile să investească în cercetarea românească. O măsură similară a fost adoptată cu succes de cabinetul PSD din perioada 2000-2004 în ceea ce privește angajatorii din domeniul IT. De asemenea avem nevoie de măsuri care să favorizeze creșterea ocupării (focalizări pe grupurile vulnerabile, tineri: 15-25 ani, varstnici 50-64 ani, femei, muncitorii necalificati, persoanele cu dizabilități, migranții etc).

O temă foarte actuală e în prezent legea pensiilor. Noi credem că e nevoie de o serie de măsuri care să revitalizeze sistemul de pensii:

- încurajarea schimbarii locului de muncă la vârste înaintate prin transferarea unor drepturi legate de vechime

- s-ar putea gândi un sistem prin care cuantumul efectiv al timpului muncii să scadă în funție de vârsta angajatului, iar vârsta de pensinoare sa nu fie o cifră absolută ci să se transforme intr-o anumită perioada de timp lucrată

- descurajarea pensionării anticipate, concomitent cu incurajarea pensionarii la termen

- permiterea pensionarilor sa aiba venituri suplimentare din munca, măsură ce ar duce la creșterea populației active

- verificare strictă a pensionărilor anticipate pe criterii medicale

O altă problemă intens dezbătută este cea a impozitării. Soluțiile propuse de către membrii ai societății civile, ai partidului social democrat, ai partidului socialist european prin vocea președintelui Poul Nyrup Rasmussen în lucrarea “The New Social Europe” sunt numeroase:

- scutirea de impozit pe profitul reinvestit

- facilități pentru angajarea șomerilor și a tinerilor

- taxarea capitalului speculativ

- impozit progresiv cu cote începând de la 0% pentru salariile și veniturile mici

- scăderea contribuțiilor sociale

- impozitare suplimentara pentru afacerile cu profit apropiat de cifra de afaceri

- extinderea contabilității în simplă partidă pentru cât mai multe firme

- posibilitatea impozitării sistemului bancar

- simplificarea legislației privind funționarea generală a firmelor

- eficientizarea aparatului administrativ al statului

- un sistem de co-creditare a IMM-urilor și a intreprizătorilor debutanti

- finanțarea dobânzilor mari actuale

- creşterea transparenţei, prudenţialităţii, îmbunătăţirii, reglementării şi supravegherii financiare

În agricultură trebuie adoptate urgent niște măsuri simple dar eficiente, precum:

- impozitarea suplimentară a suprafețelor agricole lăsate nelucrate

- punerea la punct a unui sistem de irigații performant (lucru început in guvernarea Năstase dar abandonat ulterior)

- sprijinirea înființării asociațiilor de producători în toate domeniile agriculturii

- analiza posibilității creării unei companii agricole naționale care sa ia in lucru suprafața agricolă nefolosită și care la rândul ei sa acorde redevențe anuale proprietarilor

O problemă reală cu care ne confruntăm în prezent și pe care trebuie să o reglementăm cât mai curând posibil este cea a absorbției fondurilor europene. Totalul fondurilor alocate de către Uniunea Europeană României conform proiecției bugetare 2007-2013 atinge suma de 19,6 miliarde de euro. În același timp, România contribuie, pe aceeși perioadă, la bugetul Uniunii Europene cu aproximativ 10 miliarde de euro. Printr-o simplă decucție logică, observăm că dacă nu reușim să înregistrăm o rată de absorbție de aproximativ 50% contribuim mai mult decât incasăm.

Potrivit ultimului raport publicat de către Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) din luna septembrie 2010, cu privire la rata de absorbție a fondurilor europene, România înregistrează o rată de doar 13,48% din bugetul alocat pentru perioada 2007-2010.

Cei mai puțini bani absorbiți, raportat la alocarea din ultimii patru ani, rămân în continuare pentru transport (1,85%), pentru dezvoltarea capacității administrative (5,09%) și pentru asistență tehnică (5,88%), unde principalii beneficiari sunt autoritățile locale și centrale.

În aceste condiții, faptul că infrastructura României e intr-o stare deplorabilă nu cred că mai miră pe nimeni, iar măsurile privind o nouă abordare a aborbției fondurilor europene nu ar trebui să mai fie amânată.

Horia Nasra & Adrian Cadar

Concluziile dezbaterii despre Roşia Montana

2010-03-19T07:59:00.000-07:00

PES @ctivists Cluj a organizat pe 13 martie 2010 o dezbatere pe tema viitorului localităţii Roşia Montana. Interogaţia din titlu reprezintă, de fapt, esenţa problemei: fiecare din părţile implicate susţine o altă modalitate de a “salva” această zonă. Au participat la dezbatere lideri locali şi naţionali ai PES @ctivists, preşedintele PES @ctivist România – Victor Negrescu, senatorul Alexandru Cordoş din partea PSD Cluj, preşedintele TSD Cluj Gabriel Oniga şi omologul său de la organizaţia municipală Cluj-Napoca, Pop Dragoş, reputatul profesor de istorie Ioan Piso - director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, reprezentaţi ai Partidului Verzilor si Partidului România Mare, o echipă numeroasă de specialişti din partea Roşia Montana Gold Corporation (RMGC), presa locală şi un public de peste 60 de persoane – membri PSD şi invitaţi – extrem de interesate de acest subiect.
Discuţia a fost foarte animată, oarecum diferită faţă de alte dezbateri organizate de PES @ în trecut, datorită chestiunii mult mai concrete aflate în litigiu şi a pasiunii cu care grupurile interesate şi-au susţinut punctele de vedere. Deşi socialiştii europeni au o apropiere tot mai mare de ideile ecologiste, iar noul presedinte al PSD, Victor Ponta, a inclus in platforma sa teme “verzi”, am încercat să ne păstrăm neutralitatea pentru a ajunge la consens şi pentru a găsi o soluţie comună. Deşi unii participanţi au declarat că poziţiile sunt ireconciliabile, ca reprezentanţi ai unei forţe politice ne exprimăm speranţa că şi în acest caz se va putea ajunge la dialog, iar măsurile care vor fi luate în viitor vor aduce atât bunăstare sociala, cât şi sigurantă si securitate ecologică..
Dezbaterea a adus în prim plan mai multe perspective asupra problemei de la Roşia Montana: soarta oamenilor din zonă, curaţarea mediului ambiant (care şi în prezent este extrem de poluat în zonă), valorificarea tezaurului arheologic din fosta aşezare romana Alburnus Maior şi beneficiile pe care România le va avea concesionând unei companii private exploatarea zăcămintelor sale naturale.
Reprezentanţii filialei româneşti a societăţii comerciale Gabriel Resources au fost convingători şi profesionişti, având materiale de prezentare foarte bine documentate. Aceştia au primit replica sub forma unei expuneri foarte interesante a profesorului Ioan Piso, specialist in arheologie daco-romana, care a insistat pentru explorarea şi conservarea patrimoniului istoric al zonei în cauză.
Liderul TSD Cluj a adus o serie de argumente şi întrebări pertinente legate de suma mică ce va reveni României din acest proiect, precum şi necesitatea desecretizării contractului dintre statul român şi firma care face exploatarea, fiind vorba de zăcăminte naturale, care sunt un bun public, al tuturor cetatenilor romani. Reprezentanţii PV şi PRM au avut o pozitie critică la adresa celor de la RMGC, insistând pe nevoia de a proteja mediul din zona Roşia Montana de o distrugere considerată de dânşii iminentă şi ireversibilă.
Senatorul PSD, Alexandru Cordoş, a concluzionat, subliniând importanţa acestui subiect şi necesitatea ca PSD sa aiba o poziţie coerentă legată de problema Roşiei Montana. De asemenea, domnia sa a promis că va face o interpelare în Parlament, pentru a se clarifica modul în care s-a semnat contractul dintre statul român şi RMGC.
Subiectul a stârnit un viu interes, discuţiile fiind dinamice şi aprinse, însă timpul prea limitat pentru ca toţi cei care doreau să-şi exprime punctul de vedere sau să pună întrebări să o poată face. În încheiere, participanţii au apreciat utilitatea acestei întâlniri şi au căzut de acord că sunt necesare mai multe acţiuni de acest gen pentru ca toti cei interesaţi să poată fi lămuriţi, iar, în final, să se poata ajunge la o soluţie realistă pentru a salva Roşia Montana.

Avarvarei Adrian

Un prim pas spre reorganizare şi restructurarea TSD Cluj-Napoca

2009-08-26T08:26:00.000-07:00

Pe data de 17 august 2009, Tineretul Social Democrat Cluj-Napoca şi-a ales noua conducere. Adunarea Generală a TSD Cluj-Napoca a strâns un număr impresionant de tineri – invitaţi, delegaţi şi candidaţi. Alături de aceştia au fost prezenţi şi un număr mare de seniori. Prezidiul a fost format din Remus Lăpuşan – Preşedinte al Oragnizaţiei Municipale PSD Cluj-Napoca, Valentin Cuibus, Preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Cluj şi Gabriel Oniga, Preşedinte interimar a Organizaţiei Judeţene Cluj a TSD, fost Preşedine TSD Cluj-Napoca. Cei care au dat curs invitaţiei de a participa la eveniment din partea celorlalte partide au fost reprezentanţii PD-L şi PRM.
Evenimentul a fost destul de agitat, ca urmare a apariţiei neaşteptate a unui număr mare de tineri care, deşi sunt colegi de-ai noştri, nu puteau să se legitimeze, lipsindu-le carnetele de membru. Într-un final acest impediment a fost depăşit, tinerii fără carnete de membru, au primit ecusoane de invitaţi şi au participat în calitate de observatori.
Într-o sală arhiplină de tineri, fiecare candidat şi-a prezentat pe scurt intenţia de a candida şi câteva idei despre munca pe care o va intreprinde dacă va fi ales. Pentru funcţia de Preşedinte a existat un singur candidat în persoana lui Dragoş Pop. Acesta fost ales prin vot deschis, manifestat prin aplauze, tradiţie împrumutată de la ECOSY (European Socialist Youth). Din cei 100 de delegaţi cu drept de vot, doar 5 persoane şi-au manifestat dezacordul în ceea ce priveşte alegerea noului preşedinte.
În discursul său, preşedintele ales a deschis drumul spre un TSD care are obligaţia să devină principalul component al PSD de atragere a voturilor tinerilor, trebuie să devină bazinul principal de resurse umane a partidului şi are datoria să participe la luarea deciziilor majore din PSD. De asemene, Dragoş Pop a subliniat necesitatea de a promova tinerii în funcţile de conducere după criteriul de activitate, loialitate şi experienţă în vederea formării noilor lideri.
Şi pentru funcţia de Secretar General şi-a arătat interesul un singur candidat – Dan Codrean, care a fost ales în unanimitate prin aplauzele delegaţilor. Pentru funcţia de Vicepreşedinte au candidat 6 tineri, pe 5 locuri. Alin Danci, Ovidiu Costinaş, Gaston Bakabana, Ramona Câmpean, Radu Câmpean şi Sorin Hus. Singurul care nu a fost validat a fost Radu Câmpean, de la care TSD-iştii din Cluj-Napoca au speranţa că va crea şi dezvolta o Organizaţie TSD la Gherla.
Celor cinci vicepreşedinţi li s-au alăturat în Biroul Executiv, a doua structură decizională după Biroul Permanent, cu acordul Adunării Generale, coordonatorii de colegii electorale. Acestora li s-a atribuit funcţia de vicepreşedinte şi membru în Biroul Executiv. Vladimir Mătuşan (colegiul 3), Flavius Milăşan (colegiul 4) şi Florin Oros (colegiul 2) sunt cei trei coordonatori care alături de Ovidiu Costinaş (coordonator colegiul 1 şi vicepreşedinte ales de A.G.), restul vicepreşedinţilor aleşi, secretarul general, secretarii executivi si preşedintele, formează Biroul Executiv.
Secretarului General, i s-au alăturat trei secretari executivi: Raluca Pop, Miruna Mureşan şi Petrică Coca.
Sperăm că această nouă structură de conducere, aceşti tineri în care credem şi pe care îi sprijinim să ducă Organizaţia Municipală Cluj-Napoca a Tineretului Social Democrat acolo unde merită să fie – cea mai puternică organizatie politică de tineret din Cluj.
FELICITĂRI ŞI BAFTĂ !

Hossu Tudor

2009-07-04T02:15:00.000-07:00

Foarte multe persoane nu înteleg diferenţele dintre diverse orientari ale stângii. Cei mai în vârstă care au trăit pe vremea dictaturii ceauşiste nu concep că ar putea exista o alternativă de stânga la acel sistem, iar cei tineri sunt dezinformaţi, se hranesc cu idei distorsionate oferite de tabloide şi “deontologi ai neamului”. Din păcate există azi numeroase suflete rătăcite care încearcă să reînvie sinistrele vremuri de glorie ale extremei drepte din România, neo-legionari care înca mai propovăduiesc cuvintele lui Petre Ţuţea: “social democraţia e laptele bătut al comunismului”. Fiind convins că stânga este motorul progresului şi ca orice om de bună credinţă nu poate fi adeptul unor sisteme care au ca valoare supremă egoismul individual, dar nici a unora totalitare, dominate de un stat omnipotent sau un cartel de corporaţii meschine, vă enumăr câteva diferenţe fundamentale între comunism şi social-democraţie - de fapt între sistemele staliniste intitulate impropriu “comuniste” şi stânga modernă de sorginte vest-europeană:
1. Rolul statului. În comunism, statul controlează întreaga economie, proprietatea privată fiind desfiinţată, fapt care duce la creştere economică pe termen scurt, dar la stangnare pe termen lung; social-democraţia sprijină micii intreprinzători, libera iniţiativă, proprietatea individuală şi doreşte doar reglementarea pieţei pentru ca “jocul” să fie corect, precum şi intervenţii ale statului în sectoare strategice şi în perioade de criză, rezultatul fiind o creştere moderată dar sigură a economiei şi o evitare a caderilor bruşte în momente dificile.
2. Libertate individuală. Sistemele experiementale de tip comunist au devenit de fapt state totalitare, restrăngând drastic libertaţile cetăţenilor; social-democraţia garantează libertăţile tuturor persoanelor, fiind cea mai progresistă doctrină actuală din punct de vedere social, promovând integrarea minorităţilor şi imigranţilor, mobilitatea socială, multiculturalismul şi diversitatea.
3. Democraţie. Comunismul revoluţionar promitea o societate deschisă, dar a sfârşit în dictatură; stânga modernă sprijină un sistem pluralist, cu multe puncte de vedere divergente, în care să căştige doar prin superioritatea ideilor şi eficienţa faptelor. Social-democraţia actuală este singura ideologie care susţine democraţia participativă, implicarea tuturor cetăţenilor în deciziile societăţii.
4. Naţionalism. Deşi iniţial comunismul se pretindea internaţionalist, în ultimele decenii s-a transformat în majoritatea statelor care l-au adoptat într-un sistem naţionalist, în care minorităţile erau discriminate structural. Social-democraţia este o mişcare cu adevărat internaţionalistă, având ca argument suprem succesul Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia a contribuit semnificativ.
5. Globalizare. Experimentul comunist a dus la divizarea planetei in doua blocuri adversare, între care relaţiile erau minime, rezultatul fiind izolarea statelor comuniste şi stagnarea lor economică şi tehnologică; social-democraţia recunoaşte că procesul de globalizare este inevitabil şi nu trebuie tratat ca un pericol, ci ca o mare oportunitate. Stânga modernă insistă de asemenea pe o concurenţă corectă, bazată pe creativitate şi eficienţă, nu pe salarii mici, condiţii proaste de muncă, practici de dumping şi fabrici poluante în ţări mai slab dezvoltate, respectiv tarife vamale exagerate, carteluri, monopoluri şi imperialism economic în statele puternic dezvoltate.
6. Eficienţa economică. Prăbuşirea sistemelor declarate comuniste s-a datorat în primul rând colapsului economic, incapacităţii lor de a asigura minimul necesar acelor popoare. Deşi social-democraţia este criticată de adepţii neo-liberalismului ca fiind un sistem etatist în care creşterea economică este scăzută, adevărul nu este nici pe departe acesta. Experienţa statelor scandinave, care timp de opt decenii au îmbinat un sistem economic de stânga cu o creştere semnificativă, este relevantă în acest sens; în plus, pe lângă indicatorul PIB mai există numeroşi indicatori ai evoluţiei sociale, la care sistemele de stânga domină net; în fond, pe cetăţeanul de rând îl interesează să aiba o viaţă fericită, indiferent de cum este aceasta reflectată de datele macroeconomice.
7. Ştiinţă şi tehnologie. După venirea la putere a comuniştilor, în aceste ţări s-a produs iniţial un salt tehnologic, prin aproprierea rapidă de nivelul occidental datorită industrializării masive a unor state preponderent agrare; după această fază, progresul tehnico-ştiinţific s-a redus simţitor, din cauza lipsei stimulentelor, a birocraţiei şi planificării excesive. Social-democraţia este în momentul actual forţa politică care susţine cel mai mult evoluţia ştiinţifică şi tehnică, atât prin încurajarea învăţământului şi finanţarea cercetării fundamentale de către stat cât şi prin încurajarea companiilor private să aloce bugete substanţiale sectorului R&D care contribuie decisiv la bunăstarea întregii societăţi.
8. Secularizare. Statele comuniste au atacat direct biserica în prima fază, datorită apropierii acesteia de vechile structuri capitaliste de putere, iar în a doua perioadă au acaparat-o şi folosit-o pentru atingerea intereselor de partid şi de stat. Social-democraţia consideră că emanciparea socială se poate realiza doar pe termen lung, prin educaţie şi informare, iar religia trebuie să fie liberă, poate funcţiona ca ghid moral pentru omul de rând, fiind criticate doar excesele, prozelitismul şi fanatismul care contravin democraţiei şi libertăţilor fundamentale ale oricarei persoane.
9. Progres social. Deşi experimentul comunist a promis un “om de tip nou”, dedicat total binelui colectiv, a eşuat lamentabil în crearea acestuia, generând în schimb fiinţe depersonalizate, fără iniţiativă, dependente de stat şi lipsite de creativitate. Social-democraţia este cel mai puternic promotor al evoluţiei omului în cadrul societăţii, susţinând că doar prin educaţie, cultură şi muncă, atât individuală cât şi colectivă, se pot transcende vechile diviziuni sociale, se pot sparge barierele mentale şi lumea de azi poate fi mai bună, mai apropiată de idealurile umaniste.
10. România. Ţara noastră nu este o excepţie: în toată Europa de Est, actualele partide social-democrate s-au format pe scheletul vechilor partide comuniste, având din start o pată neagră în percepţia publică. Naşterea grea şi “păcatul originar” le-au marcat existenţa în ultimele două decenii, legatura cu comunismul în conştiinţa colectivă nefiind ruptă total nici azi. Deşi numărul membrilor bătrâni care au avut funcţii importante în perioada comunistă este tot mai redus, tânăra generaţie de politicieni de stânga nu a reuşit încă să impună o noua viziune asupra acestei doctrine în cadrul partidelor şi în societate. Teama de a afirma cu tărie idealurile stângii nu este justificată, iar compromisurile făcute cu partidele de dreapta în speranţa de a atrage mai mulţi alegători oferind “de toate pentru toţi” este o strategie greşită. Numai o stângă puternică poate risipi prejudecăţile despre trecut!

Avarvarei Adrian

Social democraţia colaborează cu Mama Natură

2009-05-05T04:25:00.000-07:00

Mai toată lumea vorbeşte despre ecologizare, despre salvarea naturii de la distrugere, despre moduri în care se pot ameliora anumite fenomene precum încălzirea globală sau salvarea anumitor zone care nu merită ignoranţa noastră poate pur şi simplu prin frumuseţea cu care ne încântă de multe ori.
Faptele demonstrează că pădurile din toată lumea aduc numeroase beneficii importante. Pădurile adăpostesc peste jumătate din speciile care trăiesc pe pământ, ajută, de asemenea, la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea şi reţinerea carbonului, sunt surse de produse lemnoase ajută la reglarea căderilor de precipitaţii, sunt surse esenţiale de hrană şi apă şi aduc în acelaşi timp enorme avantaje estetice, spirituale şi de agrement pentru milioane de oameni.
Defrişarea pădurilor este una dintre problemele apăsătoare ale acestui secol având consecinţe destul de grave pentru mediu. Tăierea ilegală de păduri au consecinţe grave asupra mediului, contribuind la schimbările climatice şi la pierderi în ceea priveşte biodiversitatea, ameninţând totodată existenţa populaţiilor indigene. Diverse organizaţii, ecologişti şi fundaţii îngrijorate de situaţia mediului înconjurător din întreaga lume îşi unesc forţele pentru a îmbunătăţi administrarea pădurilor.
În ajutorul Mamei Natură au sărit tinerii social democraţi, alături de seniorii PSD, care au decis să contribuie la salvarea unei zone montane din judeţul Cluj şi anume pădurea din apropierea localităţii Călăţele, în vecinătatea municipiului Huedin. Iniţiativa a fost salutată de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca care s-a alăturat acţiunii prin voluntari.
Obiectivul principal a fost plantarea de puieţi de brad pentru a contribui la îndesirea pădurii, acolo unde se constată lipsa de arbori aparţinând aceleiaşi familii de arbori. Cei care au participat la această acţiune, au fost instruiţi de pădurarii din zona pentru buna desfăşurare a operaţiunii, însă spre surprinderea acestora, actiuni de acest gen nu au fost straine celor participanţi, aceştia descurcându-se de minune în a-şi atinge obiectivul pentru care s-au angajat.
Evenimentul a fost caracterizat de buna dispoziţie a voluntarilor prezenţi. Cum ar putea fi oare altfel, având în vedere că părtaşii au dat dovadă de spirit social şi de dorinţa de cunoaştere a conceptului ce i-a împins spre o acţiune de ecologizare.Totodată aceştia au conştientizat nevoia de a contribuii la conservarea şi menţinerea frumuseţii zonei, dar si la consolidarea “plămânului verde”, necesar pentru crearea onigexului. Munca nu a fost uşoară, dar satisfacţia îndeplinirii obeictivului a fost mare şi din punct de vedere personal, dar şi din perspectiva faptului că un om îşi poate plăti tributul faţă de natura generatoare de resurse indinspensabile acestuia.
Poate mulţi nu înteleg principiile care definesc social democraţia, dar poate că la fel de mulţi înteleg necesitatea salvării unei zone de genul celei prezentate. Solidaritatea, dar şi dorinţa de a ne asigura un viitor mai bun sunt idei pe care se bazează acest principiu de “stânga”. Daca ne pasă de semenii noştri, atunci evident trebuie să ne pese de mediul în care trăim, iar un mediu curat şi sănătos reprezintă un viitor mai bun şi mai lung.

Sziki Andrei

Tineretul Social Democrat Cluj-Napoca promovează şansa la viaţă

2009-04-29T04:03:00.001-07:00

Prima Adunare Mondiala a Sănătăţii, din anul 1948, a decis instituirea unei zile mondiale dedicate sănătăţii. Începând cu anul 1950 în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii, zi în cadrul căreia se analizează probleme de maximă importanţă pentru anul respectiv, şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Cu ocazia acestei zile, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) alege o temă de dezbatere, toate statele membre fiind invitate să organizeze acţiuni legate de aceasta. Tema pentru anul 2009 a fost : “ Să salvăm vieţi. Să facem spitale de urgenţă mai eficiente în caz de urgenţă”. OMS subliniază importanţa investiţiilor în infrastructura pentru asigurarea condiţiilor de ajutorare imediată a oamenilor în cazul producerii de dezastre.
Starea de sănătate a populaţiei este afectată ,atât în prezent , cât şi în viitor, ca urmare a sistemelor de sănătate fragile. Deficienţe ale sistemelor de sănătate în intervenţiile în situaţii de urgenţă s-a observat la cutremurul din China din mai 2008, ciclonul Sidr, din Bangladesh din 2007, Conflictele din Etiopia şi Fâşia Gaza soldate cu mii de morţi şi răniţi.
OMS a fost creată la 2 iulie 1946, fiind o instituţie specializată a Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva. În prezent ae 192 de membri, printre care si România. Organizaţia are ca finalitate îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, acordarea de sprijin tehnic, schimburi de informaţii, combaterea unor boli la nivel mondial, cum sunt: malaria, lepra, tuberculoza, bolile tropicale.
Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată de tinerii social- democraţi clujeni, printr-o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de starea lor de sănatate.
În prima parte, într-un cort aflat în centrul Clujului, persoanelor vârstnice le-a fost măsurată tensiunea gratis, iar trecătorii au fost îndemnaţi să doneze sânge a doua zi dimineaţa.
În a doua parte, miercuri, 8 aprilie, tinerii social democraţi au demarat o campanie de donare de sânge, ca urmare a iniţiativei naţionale avute de TSD. Gestul tinerilor TSD-işti clujeni a fost motivat de lipsa acută de sânge la nivelul centrelor de transfuzie, şi în spitalele din ţară.
Acţiunile de donare de sânge au devenit deja o tradiţie pentru TSD Cluj, aceasta fiind a doua acţiune şi , cu siguranţă, nu ultima, la care participă.
Acţiunea din 8 aprilie 2009 a TSD Cluj a avut si o cauza nobilă, şi totodată, s-a dorit îndrumarea tinerilor sa doneze sânge pentru bolnavii clujeni din spitale care au nevoie acută de sânge.
Membri TSD au fost matinali, aceştia venind încă de la ora 8 la centru de transfuzii din oraş. "Am venit pentru o cauză nobilă. Bonurile pe care le primim în urma donării vor fi donate unei familii din cartierul Mărăşti, care are 11 copii. Tatăl este pensionat pe caz de boală, iar familia are nevoie de bani. Încercam să îi ajutam pe cei 13 membri măcar cu atât", a precizat Oliver Kovacs, membru TSD pentru citynews.
Pe de altă parte, tinerii social democraţi au dorit ca prin această iniţiativă să le dea un exemplu tinerilor clujeni. "Invităm toţi tinerii să doneze pentru că este nevoie mare de sânge în spitale. Nu dureaza decât câteva minute şi un asemenea gest simplu poate salva vieţi", a adaugat TSD-istul Ovidiu Costinaş pentru aceeaşi sursă.
Şi cum se apropie Sfintele Sărbători de Paşti, tinerii de stânga nu au rămas indiferenţi la drama unei familii clujene. Lipsită de friptura de miel tradiţională evenimentului, cozonacul, ouăle roşii, familia Talpoş, cu un venit de sub 1000 lei, a primit cu braţele deschise cadoul, iar grupul aflat in vizită a primit mulţumiri şi binecuvântări.
Statisticile arată că, în România, o operaţie din trei este amânată ca urmare a lipsei de sânge. Argumentul cel mai des invocat de persoanele care nu au donat niciodată sânge este: “Nu ştiam ca e nevoie de sânge”. Anual, aproximativ 60 % din cererile de sânge, nu pot fi soluţionate. E important ca oamenii să înţeleagă că o unitate de sânge, aproximativ 500 ml, pe care o persoana o donează o dată, poate salva viaţa mai multor oameni.
Prin acest gen de acţiuni, TSD Cluj îndeamna la solidaritate şi face apel la orice persoană cu vârsta cuprinsă intre 18 şi 60 de ani, clinic sănătoasă, să doneze sânge la orice centru de transfuzie din ţară. Toţi donatorii beneficiază de un set complet de analize gratuite şi de o zi liberă de la şcoală sau servici.

Milăşan Flavius & Kovacs Oliver

Suntem alături de fraţii noştri din Basarabia

2009-04-09T03:55:00.000-07:00

E greu să exprimi o chestiune doar în cuvinte, aşa cum de altfel se poate întâmpla sa nu fie nevoie de cuvinte, ci de fapte.
Republica Moldova, anul de graţie 2009, luna aprilie, ziua 5, zi de vot pentru alegerea legislativului moldovean. Pentru a III-a oară consecutiv, PCRM câştigă alegerile cu 50%, în timp ce formaţiunile politice PL, PLDM si AMN întrunesc împreună în jur de 35 %, aspect ce îi pune în minoritate şi le reconfirmă statutul de opoziţie.
Pe fondul nemulţumirilor cauzate de rezultate, la Chişinău se isca un imens scandal în care se acuză fraudarea masivă a alegerilor şi se cere reluarea scrutinului. În urma unei acţiuni organizate de PLDM, pe străzile din capitala moldoveană nu se strâng doar câteva sute de oameni, cum era de aşteptat, ci la început câteva mii şi pe urmă zeci de mii, înarmaţi cu ambiţia de a provoca reluarea scrutinului câştigat fraudulos de partidul de mafioţi, care pretinde că apăra şi promovează doctrina comunistă.
Conflictul produs conduce, până la această oră, la rănirea mai multor manifestanţi, în timp ce clădirile Administraţiei Presidenţiale şi a Parlamentului sunt devastate. Postul national de televiziune din Republica Moldova, difuzează doar emisiuni înregistrate pentru copii, ignorând astfel evenimente grave din stradă.
Caracterizaţi de puternice sentimente de solidaritatea, membrii TSD Cluj-Napoca au dat curs invitaţiei de a se alătura marţi, 7 aprilie 2009, începnd cu ora 18:00, la manifestul organizat de basarabenii din Cluj-Napoca, în piaţa Avram Iancu. Astfel, cei 20 de tineri social democraţi s-au amestecat in puhoiul de manifestanţi basarabeni alcătuind un grup compact cu o singură voce, care scanda lozinci împotriva sistemului corupt din Republica Moldova.
Atenţia noastră, dar şi a presei prezentă la evenimet, s-a concentrat asupra unui grup de 2 tineri basarabeni ce afişau o hartă a României Mari, cu graniţele stabilite la 1918. Tinerii explicau, aproape cu lacrimi în ochi, motivele pentru care ei s-au refugiat în ţara noastră, acuzând regimul politic ce trebuie să îl suporte la ei acasă, dar, în acelaşi timp, bucurându-se pentru prilejul deosebit de a fi primiţi şi adoptaţi de patria mamă. Apoi, pentru majoritatea participanţilor au fost împărţite lumânări, ce ulterior au fost aprinse, şi toţi cei prezenţi au făcut un lanţ uman care avea să producă un marş al tăcerii in jurul fântânii vegheată de statuia lui Avram Iancu.
Ulterior acestui moment, pe treptele catedralei mitropolitane, un grup de câţiva tineri, au desfăşurat pancarte mari şi lungi pe care aveau scrise mesaje de înfrăţire cu poporul basarabean şi lozinci în favoarea unirii românilor, aspect ce au produs aplauze şi ovaţii.
Un grup de mai mulţi români şi basarabeni strânşi în faţa treptelor catedralei au început să intoneze în cor imnul ,,Deşteaptă-te române!’’ , urmate apoi de alte cântece patriotice.
Mărturisesc că, emoţionat fiind de evenimentele la care participam, am reuşit să contactez o prietenă din Moldova, care în acel moment milita pentru libertate pe străzile Chişinăului. Aceasta mi-a comunicat că din informaţiile pe care le deţine, nu ştie să existe morţi, dar ştie că sunt mulţi răniţi. Ea s-a bucurat foarte mult la auzul veştii că şi la Cluj-Napoca are loc un eveniment de susţinere şi mi-a promis că mă ţine la curent cu alte noutăţi.
Ţin să precizez că la început am fost foarte surprins să vad că şi la Cluj-Napoca au reuşit să se strângă mai bine de 1000 de personane. Evenimentul s-a desfăşurat relativ în linişte şi a avut un caracter paşnic, dar momentul şi trăirea au fost maxime, ca urmare a stării generale de sentimentalism naţional, profund iscat ca urmare a unui act venit ca un spirit din vazduh peste intreag centrul Clujului. Simţeam pe undeva că, de acolo de pe statuie, Avram Iancu ne veghează şi ne îndeamnă să fim încrezători.
Prin participarea la acest eveniment, TSD Cluj-Napoca şi-a conturat poziţia şi şi-a manifestat protestul faţă de rezultatele alegerilor din Republica Moldova în urma cărora comuniştii au recâştigat fraudulos alegerile legislative, dar şi în semn de solidaritate cu demonstranţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chisinău. TSD Cluj-Napoca face apel la tinerii basarabeni ca acţiunile lor să nu se transforme în acte de violenţă şi îi asigură de sprijin şi în alte acţiuni, cu caracter paşnic, de tipul celei organizate marţi.

Costinaş Ovidiu

Alternativa pentru România

2009-03-25T03:36:00.000-07:00

Anul electoral 2009, poate însemna pentru România schimbarea viziunii politicii autohtone, prin votul cetăţeanului. Stânga românească propune o alternativă viabilă pentru preşedenţia ţării, cel mai probabil dl. Mircea Geoană fiind candidatul PSD. Importanţa acestor alegeri constă în posibilitatea de emancipare a românului faţă de politica de tavernă şi mahala promovată de actualul preşedinte. Nu sunt un simpatizant al actualei structuri guvernamentale şi consider că nu este benefică coexistenţa stângi cu PD-L-ul, atât din punct de vedere doctrinar, deoarece PD-L şi Traian Băsescu au renegat politicile de stânga trecând la populari (mai mult populism) si demonizând stânga româneasca caracterizând-o comunistă şi deplin coruptă, dar şi datorită unor incompatibilităţi economice dintre viziunile PSD şi PD-L, aplicabile în vreme de criză.
Totuşi atitudinea uşor distantă a preşedintelui PSD, vizavi de măsurile luate pâna acum de coaliţie, prudentă, este binevenită deoarece poporul trebuie să judece guvernul binecuvântat de Băsescu, şi să-i deconteze prin vot meritele sau eşecurile.
Această guvernare a devenit o „asociaţie de asigurări reciproce”, contra incendiului, riscurile asigurate de cele două partide fiind inegale. Sper ca social-democraţia să locuiască într-o casă aflată cât mai departe de materiale inflamabile.
Din 2004 încoace, dl. Traian Băsescu guvernează România. Da, după bunul plac... politica autohtonă este dominată de acest personaj usor caraghios, ce a transformat Parlamentul ţării în prostituata Babilonului de fiecare dată, jignind politicienii liberali, social-democraţi, conservatori, naţionalişti, maghiari, terfelind imaginea acestei instituţii de care depinde republica, democraţia, asemenea unui autocrat oriental. Ba uneori îmi aminteşte de Mao...este adevărat, cultul personalităţii dl. Basescu nu se rezumă la o cărticică roşie, direct, ci este indirect indus mai ales prin media cu ajutorul unor scenete de prost gust... consumând alcool cu Becali, conducând băut, molestând ziariste şi confiscând telefoane, dansând în genunchi cu pirandele etc.
In 2004 -2005, Băsescu sa lovit de rezistenţa opusă de PNL, respectiv Patriciu. A încercat să construiască un partid mare prezidenţial, dar nu ia reuşit. Apoi a început să se lupte cu: comuniştii, oligarhii, teroriştii, trusturile de presă, politicieni, termopanele lui Năstase, corupţi, maghiari, ziarişti, moguli şi lista rămâne deschisă. După eliminarea PD-ului de la Palatul Victoria, sa dezis de guvernare şi a trecut la atacuri sistemtice la premier. În 2008, a format altă coaliţie sperând să poată prinde în joc şi PSD-ul pentru alegerile din toamnă.
Dar haideţi să facem un scurt raport a “succesurilor” dl. Basescu în aceşti ani de guvernare.
Limitarea corupţiei, creşterea puterii de cumpărare a cetăţeanului, eficientizarea şi debirocratizarea instituţilor şi nu în ultim rând descentralizarea, toate au fost făcute publice în campanie sub formă de promisiuni, dar nerealizate în acest interval. Abuzurile de putere, derapajele de la prevederile constituţionale, practicile de eludare a rolului Parlamentului în procesele politice au fost realităţi în guvernarea dezastruoasă de pâna acum, coordonată de Băsescu. Divergenţele dintre Băsescu şi Tăriceanu au plafonat politica româneasca la un nivel mediocru blocând decizii şi măsuri politico-administrative.
Alternativa stângii pentru alegerile din 2009 va fi una generoasă. Contextul crizei nu trebuie să provoace SCUZE. Putem să amelioram situaţia economică a ţării din mers, prin politici prudente şi eficiente.
O modernizare naturală şi durabilă presupune în primul rând investiţia în infrastructură, generatoare de locuri de muncă (scade somajul) şi stimulatoare de investiţii imediate în turism (de ce ne rezumăm de exemplu în sudul ţării doar la turismul din Valea Prahovei? Valea Oltului, Râmnicu Vâlcea – Sibiu, altă zonă splendidă care ar atrage foarte mulţi investitori chiar şi în criză, plus că ar coborâ preţul în zona Prahovei prin concurenţă).
Reintroducerea unei politici fiscale bazată pe impozitarea progresivă. Cota unică avantajează doar o pătura mică a societăţii, cea cu capital excesiv. Reducerea graduală a impozitelor pe salarii şi pe profit, pe criterii bine diferenţiate, trebuie corelată exclusiv cu facilitarea investiţiilor agenţilor economici.
Creşterea investiţiilor în agricultură, stimularea producătorilor autohtoni, pentru a putea face concurenţa importurilor atât de apăsătoare. Este nevoie de asistenţa unor specialişti pentru a putea folosi fondurile disponibile de la U.E. pentru agricultură.

Rezolvarea crizei morale

Valorificarea timpului şi automat a muncii a fost catalizatorul modernităţii. Omul a învatat să-şi împarta timpul, să-şi eficientizeze automat munca, să-şi reformuleze relaţia cu cetatea şi spaţiul intim, adică familia. Moralitatea modernă, capitalistă a mărşăluit prin timp cu apetitul pentru producţie, creeativitate.
După 1945, S.U.A., ţara care extinsese acest sistem, a creat un orizont paralel bazat exclusiv pe consum care sa rezumat la un cuvânt: entertainment . Acest sistem structurat în mare parte pe consum a dat la o parte producţia lăsând loc consumului. Pilonul esenţial al capitalismului modern, timpul, nu a fost regăsit în cel contemporan, entertainment-ul nefiind legat ombilical de timp.
Este necesar să explicam cetăţeanului că noua configuraţie economică globală nu poate ocoli România şi că aspectele economice sunt strâns legate de considerentele morale – trebuie să muncim mai mult.
Dl. Mircea Geoana este varianta cea mai bună pentru Administraţia Presidenţială a României. În ciuda deselor critici că ar fi „moale”, că nu ar avea autoritate, a demonstrat că poate conduce eficient partidul.
Sub mandatul sau PSD a scos un scor bun, la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, reuşind să scoată stânga alături de mai tinerii săi colegi, Cristian Diaconescu, Victor Ponta, dar şi a celor mai experimentaţi, din conul de umbră, provocat de puterea de dreapta în ultimii ani. Celelalte variante vehiculate, Adrian Năstase şi Sorin Oprescu, sunt şi ele interesante dar după cum bine ştim notorietatea dl Oprescu la sate şi în Ardeal este scăzută, iar procesele politice de epocă stalinistă intentate dl. Nastase îi oferă şanse minime.

Nasra Horia

Problemele studenţilor legate de cazarea în căminele clujene

2009-03-05T04:10:00.000-08:00

Ca în fiecare an, la sfârşitul lunii septembrie, încep să revină în Cluj-Napoca studenţii de la universităţile clujene de stat sau particulare. Odată cu revenirea la Cluj, principalul şi primul obiectiv este cel al rezolvării situaţiei cazării, prin căminele studenţeşti sau apartamentele închiriate. Fără îndoială, cea mai utilitaristă formă este cea a cazării într-unul din căminele studenţeşti, însă locurile de cazare în cămine sunt mult mai puţine faţă de cererile de cazare depuse de studenţi, şi toate acestea în ideea în care numărul studenţilor creşte numeric de la un an la altul cu câteva mii. În Cluj-Napoca se găsesc 3 mari campusuri studenţeşti : Haşdeu, Observator şi Mărăşti. Acestea oferă sursă locativă pentru aproximativ 13000 de studenţi, dacă se iau în calcul doar căminele universităţilor de stat majoritare: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu’’şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
Dacă ne raportăm la fiecare complex studenţesc în parte, distribuţia se prezintă în felul următor:

Nr. Numele căminelor Nr. de locuri alocate
1. Haşdeu ~ 7 900
2. Observator ~ 2 800
3. Mărăşti ~ 1 600
4. Economica ~ 500

În complexul Haşdeu:
*UBB-ul deţine un număr de 13 cămine : 6 cămine de fete (1-2-3-4-5-6) , din care cele de la 2-6 suportă fiecare aproximativ 470 locuri de cazare, în camere de câte 5 fete, căminul 1 care suportă aproximativ 600 locuri de cazare în camere cu un număr de fete identic celor de mai sus.. Mai apoi există un cămin mixt (14) de băieţi şi fete, în camere proiectate pentru două persoane, cămin ce oferă spaţiu locativ pentru 500 studenţi. Ulterior există un alt cămin mixt (17) ce suportă 300 locuri de cazare. Căminul de băieţi (16) cuprinde un număr de 1050 locuri de cazare, la care se mai adaugă 4 cămine tip garsonieră a câte aproximativ 135 locuri fiecare ( A1-A4).
*UMF-ul deţine 5 cămine din care unul de băieţi (7) cu 320 locuri, un alt cămin de băieţi (10) de 400 locuri cu câte 4 băieţi în cameră, şi un cămin similar (9) de fete, la care se adaugă 2 cămine tip garsonieră unde acced aproximativ 270 studenţi ( B11-B13).
*USAMV deţine 3 cămine mixte din care fiecare suportă în jur de 470 studenţi, fiind cazaţi câte 5 studenţi într-o cameră.
Haşdeu UBB UMF USAMV
Locuri ocupate ~ 5 350 ~ 1 400 ~ 1 100

Observator UTCN UMF
Locuri ocupate 5 cămine X 400 studenţi 2 cămine X 425 studenţi

În complexul Mărăşti există 2 cămine aflate în posesia UTCN ce găzduiesc fiecare aproximativ 760 fete, respectiv 920 băieţi în cel de-al doilea, a câte patru locuri în fiecare dintre acestea. Căminul Economica din incinta FSEGA a UBB-ului găzduieşte aproximativ 500 de studenţi.

Concluzii
Făcând un calcul la nivelul universităţilor se constată că UBB poate caza aproximatix 5700-5800 studenţi, UMF 2200 studenţi , UTCN 3600 studenţi, iar USAMV 1400 studenţi. Eventualele semne de extindere se observă la UBB prin construirea căminului Economica 2, USAMV recurge momentan la mansardarea căminelor proprii din Haşdeu, iar UMF deţine un cămin aflat în renovare în zona străzii A. Iancu. Conform datelor statistice, în Cluj-Napoca învaţă aproximativ 100 000 studenţi veniţi din afara oraşului. În presă au apărut informaţii referitoare la un număr de 28 000-30 000 de cereri pentru acordarea unui loc în cămin la secretariatele universităţilor din oraş. La UBB s-au depus >13 000 de cereri pentru cele 5800 locuri (UBB Comunicas) în raportul adresat Serviciului Social al UBB. De altfel, UTCN a înregistrat în jur de 7800 cereri de cazare, UMF aproximativ 4700 cereri, iar restul cererilor sunt repartizate între USAMV si celelalte universităţi de stat mai mici.
În această ordine de idei se observă un deficit dublu al locurilor în cămine, având în vedere discrepanţa dintre cei aproximativ 30 000 solicitanţi din oraş şi numărul studenţilor care au ocupat la 1 octombrie un loc în cămin, 13 000. Totuşi, dacă Universitatea Babeş-Bolyai ar fi cea care ar deţine toate locurile de cazare din oraş, problemele ivite nu ar fi la nivel cantitativ la fel de mari, însă din păcate există mai multe universităţi care îşi împart locurile din complexele studenţeşti.
Problema devine mult mai complicată în momentul în care au loc cazările. Pentru început sunt date primele liste de cazare la toate facultăţile şi se fac cazările în căminele repartizate. Apar şi situaţii în care unii studenţi renunţă la ideea de a se caza şi nu mai solicită în scris, prin cerere la secretariatul facultăţii, un loc de cămin, preferând probabil chiria, gazda sau naveta pentru cei situaţi la o distanţă apropiată de oraş şi implicit, de facultate. Unii îşi pun locurile în vânzare, şi, se pare că, anul acesta preţul cerut oscilează între 200 şi 400 euro, în funcţie de cămin şi de numărul persoanelor cu care trebuie să împarţi camera. Tot de pe urma acestor neprezentaţi profită şi administratorii de cămine care plasează pe locurile respective cunoştinţe proprii sau tineri veniţi în urma recomandărilor „altcuiva mai sus pus”. Lipsa locurilor de cazare provine şi dintr-un şiretlic la nivelul administraţiei căminelor. Ar fi necesară o anchetă serioasă pentru a scoate în evidenţă neregulile semnalate de unii studenţi, nereguli care au loc an de an şi care devin din ce în ce mai numeroase. Studenţii cu „dare de mână” negociază camerele în cămine cu administratorul în sensul în care, dacă o cameră este dotată cu 5 paturi, doar 2 sau 3 dintre ele sunt ocupate. Aceşti studenţi se cazează pe baza relaţiei de prietenie şi plătesc administratorii căminelor să blocheze orice alt acces în cameră. Căminul 2, căminul 5 din Haşdeu şi căminul 9 al mediciniştilor sunt printre cele mai cunoscute din acest punct de vedere. După ce administratorii cazează doar 2 sau 3 persoane într-o cameră cu 5 locuri, în acte apar toate locurile ocupate, iar această evidenţă transmisă secretariatelor facultăţilor duce în mod direct la lipsa locurilor de cămin, mulţi studenţi fiind nevoiţi să-şi caute în altă parte o locuinţă. O soluţie pentru această situaţie neplăcută ar fi o mai atentă monitorizare în momentul în care au loc cazările în cămine, dar şi verificări ulterioare realizate de persoane avizate pe întreg anul universitar a evidnţelor studenţilor cazaţi. Dincolo de faptul că au loc aceste ilegalităţi prezentate mai sus, trebuie conştientizat un lucru: cei care apelează la metoda şpăgii sau la cea a cumpărării locului de cazare fac acest lucru din cauza faptului că bugetul lor nu le permite o chirie lunară cuprinsă între 75-200 euro pe persoană. Prin urmare sunt de condamnat doar pentru faptul că ocupă locuri nemeritate în urma situaţiei lor şcolare. Dacă aceştia ar fi toţi descoperiţi şi daţi afară din cămine nu s-ar rezolva lucrurile deoarece şi ei fac parte din categoria studenţilor care necesită cazare, iar înlocuirea lor cu alţi studenţi care primesc locul de cămin ca şi recunoaştere a eforturilor şcolare ar ridica în continuare aceiaşi problemă: locuri insuficiente de cazare. Rezolvarea problemei nu ar fi reducerea mafiei cazării, ci căutarea unor modalităţi de rezolvare a problemei lipsei locurilor de cămin.
În prezent USAMV recurge la construirea unor mansarde deasupra actualelor cămine 8 şi 12 din Haşdeu, ceea ce va asigura un plus de locuri. În anii trecuţi UBB a construit mansardă deasupara căminului 1, iar UMF a mansardat căminele 9 şi 10 din Haşdeu. Se consideră că mansardarea nu va reduce cu mult problema cazărilor, chiar dacă acest lucru s-ar aplica la nivelul tuturor căminelor studenţeşti din Cluj. A construi o mansardă implică mai multe costuri decât ar fi necesare pentru un etaj al unui cămin nou. Singurul cămin aflat momentan în construcţie este căminul Economica 2, dar să nu uităm că finanţarea vine din partea FSEGA.
Cazarea studenţilor în chirie îi împinge pe aceştia la plata unor sume mari către proprietarii lor, sume ce depăşesc de cele mai multe ori, puterile financiare ale tinerilor. O situaţie întâlnită din ce în ce mai des este aceea în care studenţii aşteptând locul de cămin tind sa piardă orice şansă de a mai gasi ca plan de rezervă, un loc de chirie. Cei mai prevăzători îşi caută un loc de chirie încă din luna iulie şi plătesc sute de euro pe lună, cu toate că nu stau pe timp de vară în aceste locuinţe, dar sunt asiguraţi că, în toamnă nu vor intra în categoria celor fără acoperiş deasupra capului. Restul studenţilor caută disperaţi chirii sau gazde la începutul lunii octombrie, perioadă în care cu greu mai găseşti o ofertă rezonabilă, preţurile la apartamentele rămase dublându-se faţă de ultimele luni ale anului universitar. Cei ce locuiesc totuşi în chirie sunt nevoiţi de regulă să îşi ia un job, aspect ce rezidă de cele mai multe ori la neglijarea activităţii academice sau chiar abandonul şcolar, lucruri ce afectează statutul de student. Câteva locuri de cazare mai sunt salvate de căminele particulare de la liceul de transporturi din Gheorgheni şi din zona Groapa din Mărăşti, şi în puţine cazuri, internatele altor licee din oraş reprezintă o alternativă.. De regulă aceste cămine prezintă tarife destul de mari.
Principalul răspunzător de acest fenomen sunt chiar universităţile care de la an la an măresc cifra de şcolarizare, chiar dacă, cămine noi nu s-au mai construit de prin anii 60’, când cifrele de şcolarizare erau scăzute, iar numărul studenţilor cazaţi într-o cameră era mai mic. Lipsa căminelor creează o luptă acerbă pentru dobândirea unui loc. Mulţi studenţi sunt nevoiţi să îşi dedice aproape tot timpul studiului doar pentru a avea siguranţa că vor avea patul lor şi în următorul an universitar, toate acestea ducând la imposibilitatea de implicare în alte activităţi extra-universitare din lipsă de timp fizic. Taxele pe care studenţii sunt nevoiţi săle plătească sunt foarte mari, cu toate că nu se pot vedea investiţiile universităţilor în favoarea studenţilor: calitatea mobilierului, numărul de paturi dintr-o cameră de cămin, condiţiile de trai prin zugravitul foarte rar al pereţilor şi de cele mai multe ori, calitatea lucrărilor este slabă, modul în care se face curăţenie la oficiu, la baie, aspectul coridoarelor etc.
Problema se pune în ideea de construire a unor noi cămine studenţeşti. Acestea ar putea fi ridicate din banii universităţilor, din banii bugetului local al oraşului sau prin conlucrarea ambelor foruri. Astfel de tentative au eşuat după spusele altora „din lipsa unor spaţii în interiorul oraşului”, cu toate că, pentru spaţii comerciale s-au găsit destule locuri, iar interesul acordat a fost mult mai mare. În replică nu se pretinde construirea de cămine în centrul oraşului, ci în zonele adiacente sau periferice unde ar fi mai mult teren, mai ieftin, mai multă linişte, mai puţină poluare, dar o nouă problemă se ridică: lipsa mijloacelor de transport în comun. Căminele noi ar reduce cu mult numărul deficitului de locuri de cazare. O soluţie pentru obţinerea banilor o reprezintă şi fondurile europene.
Studenţii care vin în Cluj cu o medie mică la intrarea în facultate sau obţinută în urma anului universitar, cu o formă de învăţământ zi/taxă nu primesc niciun ajutor în găsirea unei locuinţe deoarece regulamentul facultăţilor interzice acordarea unor locuri în cămine pentru cei aflaţi la taxă. Evident, locurile sunt acordate studenţilor aflaţi la forma de învăţământ zi/buget, dar dintre aceştia sunt foarte puţini cei care nu solicită loc de cazare. Aceştia sunt de regulă studenţi cu domiciliul în oraş sau în localităţile limitrofe, ori studenţi a căror situaţie materială le permite mai mult decât confortul oferit de camera unui cămin studenţesc.
În altă ordine de idei, dincolo de problema cazării se mai ia în calcul şi aglomeraţia, ce nu este benefică tuturor. Momentan în căminele mari locuiesc 4-5 persoane într-un spaţiu de aproximativ 20 mp, cât reprezintă o cameră de cămin. Nu există grup sanitar individual şi nici măcar o chiuvetă cu oglindă. Un fel de grup sanitar există totuşi, dar la nivel de palier, precum şi un singur oficiu, iar pentru accesul la maşinile de spălat se fac progrămări deoarece numărul acestora se ridică undeva la 1- 2 maşini maxim pe palier. Oficiile sunt slab dotate, de obicei câte un aragaz cu 3 ochiuri care trebuie să facă faţă la un număr de aproximativ 100 de studenţi pe palier.
Studenţii ar avea nevoie de mai mult spaţiu pentru destindere în cămine (săli de gimnastică, terenuri de fotbal sau baschet), săli de lectură care să poată aduna întrgul efectiv al palierului, grupuri sanitare şi pentru gătit, mai multe dotări în cameră (nu există birouri pentru fiecare student din cameră, rafturile pentru a-şi ţine materialele didactice sunt puţine, în căminele de 5 persoane există doar 4 dulapuri de haine, al cincilea venit întotdeauna fiind dezavantajat, nu există noptiere, iar paturile suprapuse sunt incomode- cel cazat în patul de dedesubt are un spaţiu de 1 m şi nu poate sta ridicat sau în şezut pentru că se loveşte de patul de deasupra* cel care doreşte să-şi ridice patul trebuie săplătească el tâmplarul ~ 30 Ron). Cheile de la cameră sunt insuficiente, chiar dacă sunt cazate 5 persoane în cameră se primesc doar câte 3 chei, astfel că soluţia cea mai la îndemână este aceea de a multiplica din proprii bani ~ 7 lei o cheie, iar la sfârşitul anului universitar trebuie să fie predate la biroul administratorului 5 chei. Alte dotări necesare în cameră ar fi şi televizorul (studenţii fiind dezorientaţi şi în deficit de informaţie) şi frigiderul pe care cei mai mulţi îl aduc de acasă sau îl cumpără de la un secound ~ 80 Ron (se pun bani la nivel de cameră pentru achiziţionarea frigiderului, iar pentru a-l transporta se plăteşte o sumă ridicată taxiurilor deoarece se transportă „marfă”). Viaţa de student pentru cei mai mulţi nu înseamnă distracţie şi dezmăţ, ci grija zilei de mâine, lipsa unui acoperiş deasupra capului, taxe, bani pentru cărţi şi materiale necesare studiului, o similaritate cu adultul propriu-zis.
Luându-se în considerare cele anterior afirmate ca fiind valabile, TSD Cluj-Napoca îşi permite să tragă un semnal de alarmă în speranţa că în următorii ani cel puţin această problemă se va diminua masiv. Nu se pretinde rezolvarea în totalitate a problemei, dar cel puţin totalităţi relative. Este de competenţa TSD ca for junimist să pună în discuţie acest subiect al cazărilor întrucât deontologia social-democrată pretinde şi îndeamnă spre un astfel de lucru, potrivit faptului prin care stânga se adresează populaţiei sărace şi cu mai puţine perspective financiare, în rândul acestora intrând majoritatea tinerilor, implicit studenţimea, care de regulă în Occident are orientări de stânga. În România tinerii au idei şi orientări de stânga, dar le confundă cu programele liberale pe care pretind că le reprezintă. Am dat explicaţiile precedente în speranţa că va avea loc efectul scontat.

Costinaş Ovidiu & Apopi Diana Mariana

Eu de ce votez?

2009-02-12T10:22:00.000-08:00

Eu de ce să votez? Pe mine cu ce mă ajută?Mă formează ca om şi îmi asigură un viitor strălucit scoţând traficul greu din oraş şi construind centuri de ocolire?
Prea mulţi tineri clujeni îmi pun astfel de întrebări ironice în preajma alegerilor locale şi se amuză pe această temă.
Majoritatea oamenilor consideră Partidul Social Democrat(PSD) este un partid care promite doar mărirea pensiei bunicii, scăderea preţurilor medicamentelor, devenind astfel imaginea unui partid al bătrânilor comunişti care n-are altceva mai bun de făcut decât să pună beţe în roate tinerei generaţii care doreşte schimbare.
Însă....nu e chiar aşa...
Candidatul PSD la funcţia de primar al oraşului Cluj-Napoca, Teodor Pop Puşcaş, s-a înconjurat de o echipă valoroasă de tineri şi îşi pune speranţa în tânăra generaţie pentru a schimba îmbătrânita faţă a Clujului.
În afara faptului că Teodor Pop Puşcaş militează pentru soluţionarea problemei traficului rutier, ( prin refacerea sistemelor de semnalizare, marcare rutieră si construirea centurilor de ocolire) a transportului în comun, (prin introducerea mijloacelor de transport in comun în timpul nopţii, introducerea sistemului de validare electronica şi de valabilitate orară sau periodică atichetului, favorabil cetatenilor, construirea de rampe pentru oamenii cu dizabilităţi) şi a sănătăţii (prin construirea unor centre-cămin pentru vârstnici şi a spitalului de urgenţă), acesta îşi propune să formeze şi tânăra generaţie printr-o serie de programe foarte interesante şi în acelaşi timp utile.
Cu toţii ştim că elevii români nu mai sunt motivaţi să înveţe şi să obţină rezultate foarte bune la olimpiade, concursuri şcolare, etc. Oare de ce??...o aşa zisă diplomă nu e de ajuns pentru a răsplăti nopţile pierdute pentru a aprofunda şi a acumula cunoştinţe noi. De aceea, Teodor Pop Puşcaş propune răsplătirea acestor elevi cu premii speciale, în bani şi nu numai. Câţi tineri mai frecventează cercurile de excelenţă??...10??...20??..prea puţin pentru a se ajunge la un nivel de performanţă. Mulţi tineri vor să se perfecţioneze studiind în străinatate (până aici nimic ieşit din comun), dar intervine problema financiară, unde, candidatul nostru s-a gândit la înfiinţarea unui concurs local pentru acordarea de burse pentru studiu pentru tineri.
Ce bine ar fi ca municipiul Cluj-Napoca să se ridice la nivelul oraşelor europene Lyon, Milano, Barcelona, şi multe altele. Se poate doar prin punerea în valoare a frumuseţilor oraşului, a împrejurimilor şi a promovării culturii prin diferite festivale.
Toate arată foarte bine pe hârtie, dar, Teodor Pop Puşcaş poate materializa aceste proiecte bine meritate de urbea clujeană .

Veniţi la vot pe 15.02.2009 pentru o schimbare.

Moraru Mirela

Teama de a avea curaj

2009-01-26T05:27:00.000-08:00

Trăim într-o societate în care ne temem să luăm atitudine, ne temem acasă de părinţi, ne temem la şcoală de profesori, în facultăţi de profesorii universitari, ne temem în autobuze de controlorii de bilete, la ghisee de funcţionarii publici, ne temem de portarul de la primărie sau spital, de şeful de la serviciu şi chiar de vânzătoarea de la alimentară. Suntem o societate cu coada între picioare. Şi suntem aşa pe bună dreptate. Am fost crescuţi în această manieră de către părinţii noştrii, iar părinţii noştrii au fost crescuţi aşa de părinţii lor.
Timp de 40 de ani am trăit sub cortina comunismului românesc aplicat abuziv, temându-ne de autoritatea îmbrăcată în diferite forme. În perioada comunismului, românii au ajuns să se teamă de femeia de serviciu care spăla casa scărilor la bloc, "vai, mă scuzaţi, nu am văzut că spălaţi pe jos, vă rog să mă scuzaţi" (Doamne, sper să nu mă raporteze că eu la 12 amiaza sunt acasă, că dacă află partidul... vai Doamne!). Societatea română a crescut într-o stare de paranoia, în care oricine putea fi informator. Această formă de autoritate era, în mare parte, doar o mască, un camuflaj a “norocoşilor” care completau sistemul - oameni, români la fel de speriaţi precum cei pe care îi speriau. Românii se temeau de români, fraţii de fraţi. Ce s-a schimbat azi? Nimic! “Măştile” au rămas neschimbate, iar cetăţeanul, azi, e la fel de speriat de autoritate ca şi acum 20 de ani
Ce mă întristează şi mai mult este că, deşi suntem nemulţumiţi 80-90% dintre noi, puţini suntem cei care au curajul să îşi pună pielea la bătaie pentru a sensibiliza opinia publică prin spirit civic de a aduna oameni şi a protesta împotriva fărădelegilor. Sigur, vedem pe “sticlă” mai nou, că subiectul “criză financiară” provoacă tot felul de manifestaţii, care implică taxa auto, somajul, pensiile şi salariile (VREM BANI, VREM SALARII, DAŢI-NE ŞI NOUĂ DIN CIOLAN ŞI NU MAI URLĂM), dar nu vedem demonstraţii care au ca scop lupta pentru drepturile fundamentale, care adesea sunt încălcate. Rar se întâmplă să vezi români, tineri sau bătrâni, ieşind în stradă pentru că unei persoane, una singură, i s-a încălcat dreptul la viaţă! Unde sunt manifestaţiile care să atace sistemul medical mizerabil din România, pentru a nu se mai repeta situaţii precum cea de la Slatina, o situaţie 100% identică cu scenariul cutremurător al filmului "Moartea domnului Lăzărescu".
Unde sunt militanţii pro-vita care să iasă în stradă şi să ceară o modernizare şi o îmbunătăţire radicală a sistemului social, instituţional, judiciar, educaţional, agricol, etc. pentru consolidarea drepturilor cetăţeneşti garantate de o Constituţie democratică?

Sindicatele, organizaţii mafiote, se adună destul de des pentru a protesta în favoarea creşterilor salariale, dar nu vezi sindicate care să ulre că vor condiţii mai bune de muncă şi o protecţie reală a muncii. Şoferii blochează străzi pentru că vor ca taxa auto să fie micşorată, dar nu vezi şoferi ieşind în stradă pentru a cere înăsprirea condiţiilor de eliberare a carnetelor de conducere, deoarece zilnic mor oameni nevinovaţi datorită imprudenţei la volan. În România, doar BANUL aduce oamenii laolaltă şi tot BANUL îi separă. Lideri de sindicate se îmbogăţesc deoarece bat palma cu patronatele pentru a nu incita muncitorii la manifestaţii cu tema îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi mai mereu negociează creşteri salariale infime. Românului nu-i pasă decât de BANI, iar dacă acesta vine, nu mai contează nimic. De asemena, nimeni nu are curajul să treacă peste autoritatea pe care o are un lider de sindicat. Cum să te trezeşti în afara sindicatului, să lupţi pentru ceva ce ţi-ar putea salva viaţa? (vezi minerii). Dacă ieşi din sindicat nu mai beneficiezi de avantaje, nu ţi se mai măreşte leafa! RAHAT. Leafa se măreşte la toţi! Aşa trebuie, aşa e normal, indiferent că faci parte, sau nu, din sindicat!
Pe stundeţi, pe de alta parte, la noi, nu îi vezi niciodată în stradă! Îi auzi pe toţi că sunt nemulţumiţi de faptul că plătesc doua-trei mii de lei, pe an, la facultate pentru nimic. Cu toţii sunt nemulţumiţi de sistemul de învăţământ universitar, materii învechite, date depăşite, cărţi obligatorii, profesori ignoranţi, dispreţuitori, distanţi, indiferenţi şi abuziv, care transformă instituţiile de învăţământ în afaceri proprii, de cele mai multe ori, foarte profitabile. Şi daca este nemulţumit, îl vezi în stradă, în faţa facultăţii cu o pancardă? Îl vezi protestânt? Îl vezi încercând să convingă câţiva colegi, să i se alăture? NU! De ce? Deoarece se teme de repercursiuni. E normal să îţi ceri drepturile, e normal să ceri să nu fi abuzat, să nu fi ţinut sub talpă, umilit, ameninţat şi santajat. E absolut normal să încerci să lupţi împotriva celor care fac asta. Dar în România, nu e normal! De ce?(chiar trebuie să îţi dau detalii?) Deoarece poţi să o păţeşti. Lumea se teme, de a nu suporta consecinţele unei astfel de atitudini. A sfida sistemul şi a lupta împotriva lui înseamnă sinucidere pe plan profesional sau educaţional. Studenţii au impresia că dacă sfidează un profesor, daca îl acuză de nerespectarea regulamentului moral şi de încălcarea drepturilor şi atribuţiilor profesorale, nu îşi vor încheia studiile cu diploma de absolvire. Profesorul “individ” va face tot posibilul să pedepsească studentul şi, din păcate, are toate posibilităţile şi şansele să o facă. E adevărat, daca te pui cu un profesor şansele sunt extrem de mari să pierzi bătălia. Dar nu trebuie să fie aşa! În orice societate unde există diferenţe între clase sociale, clasa care conduce (de obicei minoritară), se teme de o revolta clasei care este condusă (de regulă, majoritară). Noi, românii, însa nu avem curajul să ne manifestăm ca o forţă majoritară şi unită. Suntem dezbinaţi şi individualişti, egoişti! Poate într-o zi, nepoţii noştrii vor avea curajul să militeze împotriva sistemului bolnav de abuz şi corupţie. Pe moment, mă îndoiesc că cineva are curajul să conducă manifestaţii studeţeşti. Cine are curajul să se sacrifice pentru un viitor mai bun al stundeţilor, a copiilor României? Şi cine are curajul să i se alăture?

Hossu Tudor

YES, WE CAN !

2009-01-22T03:50:00.000-08:00

Speranţa şi schimbarea, două concepte cheie pentru orice electorat. Deziluzia şi stagnarea - surorile lor vitrege.
Spun asta sub auspiciile celui mai răsunător eveniment al acestui început de an. DA, mult mai răsunător decât tunurile israeliene, decât strigătele disperate ale copiilor palestinieni, decât scrâşnetul robinetelor ruseşti inchizându-se şi chiar decât vocile miilor de şomeri, victime ale capitalismului desuet. Începând de marţi 20 ianuarie 2009 Statele Unite ale Americii au un preşedinte de culoare.
Ceremonia de învestire a acestuia i-ar fi făcut pe Cezar, Carol cel Mare, Napoleon, Franz Josef, Hitler şi chiar Stalin să-şi muşte buzele de invidie. Peste 2 milioane de oameni au venit, de bună voie, să-l ovaţioneze pe Barack Hussein Obama. Acesta este noua imagine a SUA, ţară care vrea să ne arate încă odată că se poate – YES, WE CAN !. După ce au democratizat pe rând Afghanistanul şi Iraqul, au adus pacea în Orientul Mijlociu, au relansat economia mondială şi pentru siguranţa tuturor au lansat conceptul de monitorizare a tuturor convorbilor telefonice, Statele Unite dau lumii acum noul semi-zeu.
Societatea internaţională este extaziată. Numai câţiva cârcotaşi – recte Nicolas şi Silvio – privesc cu scepticism această investitură, dar asta numai pentru că din clubul select al Liderilor Bufoni nu va mai face parte şi George.
Sigur pentru orice specialist în marketing electoral ceea ce se întâmplă acum este o încântare. Totul este atât de bine aşezat, simbolistica este atât de puternică, liderul atât de convigător iar speech-ul – Dumnezeule speech-ul – este magnific. O maşină de propagandă perfectă pentru un public perfect.
E greu să nu iţi placă Obama. E întruchiparea speranţei şi a schimbării. Criza economică mondială şi ameninţarea tot mai convingătoare a epuizării resurselor pentru energia convenţională presează liderii să devină astfel de întruchipări. Iar noi, noi toţi duhnind a democraţie, nu încercăm să deschidem ochii, să scotem la iveală părţile putrede al sistemului şi ale economiei, să le cauterizăm sau după caz să le amputăm - cu tot cu vinovaţi - şi să găsim soluţii mai bune.
Noi ţinem ochii larg închişi, mâinile ridicate spre cer şi aşteptăm ca cineva să facă asta pentru noi. Să fac STATUL treaba asta. Şi STATUL să-l conducă cel care se vinde mai bine: ambalat cât mai frumos, pictat cu drapelul naţional, stampat cu timbrul părinţilor fondatori, parfumat cu sudoarea muncitorilor şi stropit cu sângele soldaţilor.
Ce contează că e un pachet gol, dar măcar arată bine !

Nicolae Andrei

corespondent TSD Prahova

Manifesto 2009 - o şansă pentru Europa

2009-01-18T02:49:00.000-08:00

Am participat la Madrid, la începutul lunii decembrie, la lansarea “Manifesto 2009”, programul Partidului Socialistilor Europeni (PES) pentru urmatorii 5 ani (2009-2014). Alegerile euro-parlamentare vor avea loc pe 7 iunie, iar PES este primul mare grup politic din Parlamentul European care îşi face publică platforma electorală. Atmosfera din capitala Spaniei era una festivă, fiind prezenţi numeroşi lideri socialişti europeni, precum şi sute de delegaţi şi invitaţi din întreaga Uniune. Lansarea manifestului s-a făcut în stil american, cu baloane, urale, aplauze şi show mediatizat, unii vorbitori parafrazând chiar celebrul slogan a lui Barack Obama “yes we can”, susţinând că e timpul ca şi Europa să urmeze calea Statelor Unite şi să schimbe majoritatea de dreapta din Parlament cu una de stânga. Delegaţia României a fost relativ modestă datorită alegerilor parlamentare care se desfăşurau simultan în ţara noastră, dintre liderii PSD fiind prezent doar Adrian Severin

Euforia momentului a fost umbrită de îngrijorările unanime privind efectele crizei financiare globale, care va afecta puternic şi ţările Uniunii Europene. Socialiştii sunt conştienţi că urmează o perioadă foarte dificilă, iar accesul la guvernare implică responsabilităţi şi provocări majore. Politicile sociale generoase din programul PES vor fi puse în aplicare cu dificultate sporită într-o perioadă de recesiune şi austeritate bugetară. Pe de alta parte, mulţi vorbitori au subliniat responsabilitatea majoră care revine conservatorilor americani şi popularilor europeni pentru actuala situaţie economică, datorită lipsei unei strategii coerente, dereglementarea excesivă şi lipsa controlului asupra pieţelor financiare internaţionale. Situaţia socială din UE s-a înrăutăţi în ultimii ani de guvernare de dreapta, în pofida creşterii produsului intern brut. Simpla majorare a PIB-ului nu poate garanta o creştere reala a nivelului de trai şi a standardelor de viaţă fără a avea în paralel politici sociale adecvate. Popularii europeni s-au dovedit a fi populişti, preluând în retorica lor multe din temele socialiste, dar menţinându-le la un stadiu declarativ, punând în practică foarte puţine cu adevărat.

Consultările pentru Manifesto 2009 au durat mai mult de 9 luni şi s-a ţinut cont de părerea tuturor membrilor, simpatizanţilor, activiştilor, militanţilor, sindicatelor, ONG-urilor şi partidelor socialiste din Europa care au dorit să participe; putem spune că a fost unul dintre cele mai democratice şi mai exhaustive procese de formulare a unui program politic desfăşurat vreodata în Europa. Platforma conţine 6 direcţii majore de reformă pentru statele europene:
Relansarea economică şi prevenirea altor crize financiare.
Oferirea unor şanse mai bune pentru toţi locuitorii noii Europe Sociale.
Transformarea Europei în liderul mondial în domeniul luptei împotriva schimbării climatice.
Promovarea egalităţii de gen pe întregul continent.
Dezvoltarea unei politici eficiente pentru migraţie în UE.
Creşterea rolului Uniunii Europene ca partener global pentru pace, securitate şi stabilitate.
Documentul conţine peste 60 de propuneri concrete pentru electoratul european, sub egida: “Prima dată oamenii: o nouă direcţie pentru Europa”. Preşedintele PES, Nyrup Rasmussen, a declarat: “Conservatorii au avut majoritatea în Europa în ultimii 4 ani. Ce au făcut ei pentru o societate mai corectă? Au ignorat interesele oamenilor simpli, a familiilor care muncesc din greu. Noi vrem să ducem Europa într-o nouă direcţie, să creăm o societate mai justă, să punem oamenii în prim plan! Manifestul nostru oferă votanţilor o alegere clară între PES şi adversarii noştri. O opţiune simplă între o Uniune Europeana progresistă, în care statele memebre lucrează împreună pentru a rezolva problemele economice şi de mediu în beneficiul tuturor locuitorilor europeni, sau o Uniune conservatoare, care pune destinul nostru în mâinile pieţei.”

Avarvarei Adrian

Debut LSSD Cluj-Napoca cu acte caritabile

2009-01-12T21:52:00.000-08:00

Luna noiembrie a anului 2008 a fost una extrem de productivă pentru Partidul Social Democrat. Pe lângă rezultatele mulţumitoare de la nivel local şi naţional, partidul şi-a dezvoltat existenţa prin apariţia unui membru nou: Liga Studenţilor Social Democraţi (LSSD).
Principala responsabilitate a noului department din cadrul Tineretului Social Democrat este facilitarea accesului în domeniul studenţesc al PSD-ului. Din punct de vedere politic, LSSD înlesneşte şi contribuie la integrarea studenţilor în structurile politice ale TSD şi PSD, precum şi la exprimarea şi valorificarea drepturilor studenţilor prin mijloace de acţiune politică şi civică. Unul dintre scopurile departamentului, este acela de a pregăti şi perfecţiona studenţii în vederea promovării lor în structurile de conducere ale organizaţiei de tineret a singurului partid de stânga din România. Ceea ce-şi propune LSSD este să elaboreze, să organizeze şi să supravegheze desfăşurarea unor programe cu caracter politic, social, economic, educativ, cultural, distractiv, sportiv şi turistic, care să contribuie la realizarea intereselor şi aspiraţiilor studenţilor, în concordanţă cu principiile politice social-democrate. Cine poate fi membru LSSD? Orice student cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani, care adera la principiile şi idealurile social-democraţiei române şi care militează pentru îndeplinirea programului politic şi social corespunzător. Liga şi-a stabilit deja structura organizatorică interimară şi are proiecte planificate pentru următoarea perioadă de timp. Comunicarea, dinamismul, dorinţa de acţiune, tinereţea şi social democraţia sunt elementele cheie ale Ligii Studenţilor Social Democraţi.
„Fi Darnic, Fi Donator!” reprezintă sloganul după care Liga Studenţilor Social Democraţi a debutat în viaţa politico-studenţească din Cluj-Napoca.
În perioada Sfintelor Sărbători de iarnă, toţi ne gândim şi petrecem mai mult timp alături de cei dragi, însă adesea uităm că printre noi există cei defavorizaţi de soartă care nu se pot bucura de adevăratul spirit al Crăciunului – familia.
Acţiunea cu caracter caritabil, s-a desfăşurat în două etape: în data de 16 decembrie, membrii TSD care studiază în instituţiile de învăţământ superior, s-au deplasat la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiu pentru a dona sânge. Cei 25 de studenţi, în ce-a de-a doua parte a proiectului au schimbat bonurile valorice, primite în schimbul lichidului vital, cu produse alimentare. pentru a fi donate ulterior, pe 17 decembrie, unui orfelinat situat în cartierul Grigorescu. Miercuri dimineaţa ne-am strâns la sediul PSD de unde am plecat spre Centrul “Prichindel”. Emoţiile au început să apară în momentul în care am intrat pe uşă. Copiii ne-au întâmpinat cu drag şi s-au ataşat repede de noi, în timp ce sufletele noastre vibrau de duioşie.
A urmat o vizită în interiorul grădiniţei pentru a vedea care sunt condiţiile în care aceştia trăiesc: în ce stare se află clădirea, dacă există dormitoare suficiente, săli de joc, jucării, apă curentă, încălzire, cum arată serviciile sanitare, bucătăria etc. Sub acoperişul grădiniţei convieţuiesc aproximativ 90 de copii de toate vârstele. Există Centru Maternal, unde sunt aduse mămici cu copii lor nou-născuţi care nu au posibilitatea să se întreţină, preşcolari sănătoşi din punct de vedere clinic, dar şi cu dizabilităţi motorii, şcolari şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani.
La încheierea vizitei, doamna directoare ne-a făcut o surpriză. Ne-a invitat în bucătărie, iar un grup de 7 copii rămaşi în centru ne-au colindat în semn de mulţumire pentru ajutorul adus. Vizita s-a încheiat, dar membrii LSSD au promis că se vor reîntoarce pentru a se juca, a socializa, a-i învăţa, dar şi a fi învăţaţi de aceşti copii. Fiind prima acţiune realizată de ligă putem spune că a fost un succes, scopul a fost atins, iar 90 de copii au avut o masă mai îmbelşugată de Crăciun.
Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi au contribuit la reîmprospătarea valorii spirituale a Crăciunului.

Apopi Diana Mariana & Popescu Andreea

Introducere în viaţa satului românesc

2008-10-18T05:16:00.000-07:00

Satul este o unitate socială cu o viaţă proprie, în care indivizii ce o alcătuiesc se comportă ca un întreg. Aceasta înseamnă că ei depind unii de alţii şi se simt în anumite privinţe strâns legaţi; mai mult, ei fuzionează în aspectul specific unităţii formând un ansamblu, un corp cu o unitate de constiinţă.
Satul este o unitate cu bază geografică. Factorul geografic determinant, explică unele aspecte din felul de a fi al satului si al locuitorilor săi: apropierea mai mare de natură, relaţiile mai strânse ssşi mai directe cu ea, concepţia sa mai metafizică, structura profesionakă, caracterul mai stereotip al reacţiilor sociale săteşti ca şi sociabilitatea spontană mai pronunţată a sătenilor.
Satul este o unitate economică. Există o strânsă legătură intre structura economică şi profesională a satului si felul de a fi al acestuia. Taranii nu sunt oameni bogaţi iar diferenţa de avere intre ei este mică. Această relativă omogenitate economică reprezintă un aspect si in acelaşi timp o cauză a omogenităţii atât de carecteristice a satului. Ocupaţia principală a sătenilor este agricultura. Caracterul familiei săteşti, integrarea ei puternică, importanţa vecinătăţii la ţară, nu pot fi inţelese fără agricultură. Aceasta determină intr-o mare măsură viaţa culturală a mediului rural si explicădependenţa satului de natură si autarhia economică a acestuia.
Satul este o unitate durabilă, condiţie esenţială a suprapersonalizării vieţii sociale precum şi a apariţiei şi acţiunii tradiţiei şi obiceiurilor, factori asociativi şi regulatori ai vieţii sociale.Satul are de obicei o conducere colegială restrânsă ce impune anumite norme de conduită şi comportament. Aceste norme se menţin pe perioade lungi de timp şi nu suferă transformări spectaculoase. Viaţa socială la sat este personală, durabilă, spontană şi sinceră. Legăturile sătenilor sunt complete in sensul că nu se referă numai la un aspect al personalităţii dar sunt departe de a fi ideale. Legăturile lor au un pronunţat caracter de servicii şi contraservicii tocmai în domenii de viaţă unde astfel de legături sunt cel mai puţin fireşti. De exemplu, în raporturile dintre părinţi şi copii; copiii sunt doriţi pentru ca părinţii să aibă ajuror la bătrâneţe iar parinţii sunt de folos câtă vreme sun tineri şi sănătoşi, adică utili. Este o constatare destul de dureroasă dar perfect reală.
Satul este o unitate nevoluntară, constrângătoare faţă de care indivizii sunt atraşi nu printr-un act conştient şi voluntar ci prin faptul că ei se găsesc acolo, că aici au trăit părinţiilor, aici s-au născut ei si tot aici şi-au petrecut copilăria. Ataşamentul lor faţă de sat este consecinţa acestor evenimente.
Paralel cu structura socială nevoluntară merge cea neintenţională, respectiv caracterul nefinal al satului.Satul nu este o unitate născută în vederea realizării unei valori, a unei opere, a unui scop sau a unui interes. Satul este o unitate ce îşi este ea însăşi propriul său scop.In existenţa împreună se realizează şi îşi găseşte sensul acest tip de colectivitate. Scopul satului este de afgi împreună. În astfel de asociaţii, tocmai datorită caracterului lor neintenţional, individul participă cu toată personalitatea lui.Impreună cu tovarăşii săi, ceilalti săteni, ţăranul îşi căştigă existenţa, se bucură sau se întristează. La orice evniment oricăt de personal, participă tot satul.
Tradiţia, adică dominaţia obiceiurilor şi normelor moştenite înseamnă dominaţia trecutului asupra prezentului, înseamnă rutină şi inerţie în sens de reacţii stereotipe. De aici şi acea aparenţă de ifxitate, de lipsă de istorie. Dar ea înseamnă şi ordine şi continuitate. Tradiţia mai înseamnă determinaţia forţelor irationale: religie populară, magie, superstiţie, adică, mentalitate mitico-mistică. Dominaţia tradiţiei înseamnă conformism social. Manifestarile individului nu trbuie să se abată de la canoanele colective care sunt intangibile tocmai pentru că au fost ale înaintaşilor.

Blanari Călin

_____________

Să nu uităm de Autostrada Transilvania…

2008-10-15T06:37:00.000-07:00

Autostrada A3, care urma să lege capitala României de graniţa cu Ungaria, a fost schiţată în perioada guvernării Năstase. Traseul stabilit este: Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea. Pentru tronsonul Braşov – Borş s-a încheiat un contract în 2003, cu compania americană Bechtel, în valoare de 2,2 mld. euro. Acest proiect a primit numele de “Autostrada Transilvania”, fiind susţinut cu entuziasm de politicienii ardeleni, în special de cei din PSD şi UDMR. Lucrarea atribuită fără licitaţie companiei americane a stârnit iniţial protestele Uniunii Europene, dar se pare că a facilitat aderarea României la NATO în 2004, Bechtel fiind o firmă apropiată de administraţia Bush.
În final, oficialii UE, au acceptat decizia autorităţilor române, după ce porţiuni din tronsonul Bucureşti – Braşov au fost atribuite unor firme europene. Lucrările au început la data de 16 iunie 2004, cu inaugurarea şantierului de la Săvădisla, centrul de comandă al viitoarei autostrăzi. Cu o lungime de 415 km, autostrada Transilvania este cel mai mare proiect de infrastructură în curs de realizare în Europa, având o importanţă enormă pentru economia României şi o recompensă firească pentru Ardeal, după două decenii de contribuţii masive la bugetul naţional şi returnări firave de fonduri. Autostrada va avea câte două benzi pe sens, destul de puţine dacă privim alte drumuri similare din vestul continentului; având însă în vedere benzile de urgenţă proiectate, densitatea mai mică a populaţiei din estul Europei, numărul mai mic de maşini raportat la populaţie şi economia încă în curs de dezvoltare, probabil că acest coridor rutier va face faţă necesităţilor, odată finalizat.
După venirea la putere a alianţei “Dreptate şi Adevăr” (PNL-PD), la sfârşitul anului 2004, lucrările la autostradă s-au blocat. Sub pretextul punerii în aplicare a platformei lor justiţiare, pretinzând neregularităţi în contract şi un preţ prea mare, Alianţa D.A. a decis renegocierea lui cu Bechtel, astfel că timp de peste un an execuţia a fost oprită. După ce Traian Băsescu spunea, cu ani în urmă, când era ministru al transporturilor, că România nu are nevoie de autostrăzi, colegul său din PD, Gheorghe Dobre, noul Minstru al Transporturilor, a anunţat că prioritatea României este coridorul 4 european, astfel că vor fi demarate lucrările la autostrada Bucureşti – Nădlac, contractul cu Bechtel urmând a fi reziliat. Liberalii au fost ceva mai circumspecţi, dar au sesizat şi ei potenţialul masiv de şpagă reprezentat de semnarea unui nou contract sau renegocierea unuia vechi, astfel că au susţinut afirmaţiile aberante ale democraţilor.
Singurul partid din coaliţia de dreapta care a susţinut în continuare proiectul a fost UDMR, partid care a şi obţinut mai târziu portofoliul transporturilor şi lucrărilor publice, după retragerea PD din executiv. În urma puternicului lobby făcut de guvernul Statelor Unite prin ambasadorul american la Bucureşti, care s-a implicat personal în negocieri, lucrările au fost reluate după mai mult de un an de discuţii sterile, în urma cărora Alianţa D.A. a pretins obţinerea unor concesii financiare. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Preţul la terenuri, materiale de construcţii şi forţa de muncă au crescut enorm în ultimii ani, astfel că noile estimări oficiale plasează costurile finale în jurul sumei de 5 mld. euro.
Din surse neoficiale se preconizează însă costuri totale situate între 7 şi 10 mld euro, suma platită astfel de contribuabilul român pentru autostradă fiind de 2-4 ori mai mare decât cea din contractul iniţial, negociat în perioada administraţiei PSD. Chiar şi admiţând varianta oficială, cu un preţ de 5 mld. euro, preţul pe kilometru este enorm, de aproape 13 mil. euro, mai scump decât în zona tundrei din Norvegia, unde s-au contruit autostrăzi printre fiorduri, pe sol îngheţat 9 luni pe an. Bechtel mai are astfel de lucrări şi în alte foste state comuniste din Europa de Est; costul unui kilometru în Croaţia este de 4,1 mil. Euro, iar în Polonia de 5 mil. euro. Dacă s-ar fi păstrat preţul negociat în perioada guvernării Năstase, românii ar fi plătit doar 5,3 mil. euro pe kilometru de autostradă, în condiţiile unui traseu destul de dificil, prin podişul Transilvan, la altitudini de la 130 m până la 800 m peste nivelul mării.
În plus faţă de scumpirea nejustificată, autostrada va fi finalizată cu cel puţin un an întârziere faţă de preconizările iniţiale, termenul cel mai optimist fiind anul 2013. Dacă totul merge bine, în anul 2008 se vor da în folosinţă primii 25 km, între Câmpia Turzii şi Gilău. Statul român, sub conducerea PD şi PNL, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a întârzia acest proiect. Birocraţia s-a îmbinat cu dezinteresul, oportunismul şi prostia, toate conjugate punând serioase probleme constructorului american. Autorizaţiile au fost date cu întârziere, proiectul pentru unele tronsoane nu este gata nici până în ziua de azi, iar exproprierile nu s-au facut în totalitate, datorită speculei cu terenuri la care au recurs grupurile de interese ale diferiţilor politicieni. Reprezentanţii Bechtel au anunţat în repetate rânduri că sunt nevoiţi să amâne lucrări datorită situaţiei neclare a terenurilor şi a colaborării dificile cu autorităţile române.
Deşi construcţia unei autostrăzi presupune foarte multe tipuri de lucrări, nu doar simple asfaltări, politicienii populişti aflaţi acum la putere s-au folosit de lipsa unor tronsoane finalizate integral pentru a justifica plata cu întârziere a lucrărilor. În fapt, întârzierile s-au datorat în cea mai mare măsură tot autorităţilor, iar penalităţile de întârziere le plăteşte contribuabilul. Atât oportuniştii din structurile administrative cât şi compania americană nu au nimic de pierdut dacă există întârzieri, singurul care pierde atât direct cât şi colateral este românul de rând. O autostradă înseamnă mult mai mult decât un simplu coridor de circulaţie; un astfel de proiect aduce investiţii, turişti, notorietate şi bunăstare zonelor limitrofe Ardealului, ca regiune, dar şi întregii ţări. Dacă ar fi cuantificate şi oportunităţile ratate prin întârzierea finalizării acestui proiect, pierderile României ar fi mult mai mari.
În prezent, pe şantierele Bechtel lucrează 2400 de români şi câteva sute de turci de la compania parteneră, Enka. Au existat mari probleme în găsirea personalului calificat, deşi salariile erau rezonabile şi a existat o campanie masivă de recrutare, chiar cu târguri de joburi în domeniu. Mulţi români calificaţi lucrează însă în străinătate, iar autorităţile s-au implicat foarte puţin în reconversia profesională a şomerilor, plasarea tinerilor absolvenţi de şcoli profesionale sau protecţia muncitorilor angajaţi la compania americană. Creşterea numărului de muncitori străini implicaţi în acest proiect trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru instituţiile româneşti, indicând clar deficienţe majore în sistemul nostru educaţional şi administrativ. Social-democraţii nu pot rămâne indiferenţi în această chestiune!
Autostrada Braşov-Borş are o importanţă vitală pentru Ardeal, iar PSD trebuie să susţină energic acest proiect, având în vedere că a fost semnat în perioada guvernării sale, ca apoi să fie denaturat şi tergiversat de către noua putere, în dauna interesului naţional. Şi ceilalţi politicieni din Transilvania – şi mai ales din Cluj – ar trebui să contribuie la finalizarea cât mai rapidă a acestei autostrăzi. Nu este normal ca doar maghiarii să susţină acest proiect indiferent de circumstanţe, iar pentru politicienii români, cum este domnul Emil Boc, sunt mai importante interesele politice de moment decât dezvoltarea ţării pe termen lung!

Avarvarei Adrian

Social-democraţia redevine speranţa cetăţenilor români

2008-10-10T12:33:00.000-07:00

După un deceniu şi jumătate de tranziţie post-comunistă, scena politică românească şi-a validat aproape toţi protagoniştii. Două curente domină viaţa parlamentară în România: social-democraţia şi liberalismul. Acestora li se adaugă şi o componentă populară, care încă nu şi-a finalizat procesul de definire a propriei identităţi doctrinare, oscilând între social-democraţie şi liberalism.
În aceste condiţii, singurul partid reprezentant al stângii româneşti rămâne Partidul Social Democrat. Pilonii pe care se sprijină social-democraţia sunt: libertatea, egalitatea de şanse, justiţia socială şi solidaritatea. În jurul acestor principii se construiesc strategiile şi programul politic al PSD.
Astăzi, când principiile liberalismului şi ale neo-conservatorismului au intrat în criză de credibilitate, oamenii de pe tot globul se întorc spre social-democraţie. Aceasta le dă un confort mai mare în contextul crizei economice internaţionale, care se anunţă a se extinde.
Principalele puncte slabe ale celor de dreapta a fost ignorarea problemelor celor mulţi. Gândind în avans iluzorii scenarii de dezvoltare a societăţii în care trăiau, ei au neglijat ceea ce conta cel mai mult: problemele şi nevoile zilnice ale oamenilor obişnuiţi. Social-democraţii au în vedere tocmai aceste chestiuni. Viitorul, fără un sistem de învăţământ eficient şi deschis spre mase, fără un sistem de sănătate accesibil, fără un sistem de protecţie socială activă, nu poate fi decât unul sumbru.
Criza economică internaţională, care mocnea de câţiva ani, a izbucnit în această toamnă şi pare să se extindă ca un bumerang. Până şi unii lideri europeni, cunoscuţi pentru opţiunile lor de dreapta, şi-au reconsiderat poziţia, recurgând la măsuri de protecţie socială.
În România, aceste unde ale recesiunii economice se fac tot mai simţite, în ciuda încurajărilor pe care încearcă să le transmită, tardiv, cei care gestionează politicile economice ale ţării.
Programul pe care Partidul Social Democrat îl propune pentru următorii ani, conţine numeroase proiecte ambiţioase, care vor putea fi realizate doar printr-o concentrare a eforturilor spre promovarea interesului de ţară, iar nu a celui personal. În perioada următoare vor fi necesare măsuri de atragere a forţei de muncă, de formare a tinerilor pentru a fi apţi să răspundă cerinţelor pieţei, iniţiative de incluziune socială a persoanelor defavorizate, de dezvoltare a sistemului de sănătate pentru a fi accesibil tuturor plătitorilor de impozite, precum şi de dezvoltare a acelor sectoare economice care au fost neglijate în ultimii ani. Pe scurt, este nevoie de o muncă permanentă pentru a recupera restanţele din ultimii patru ani, pentru ca România să poată să continue procesul integrării europene.

Alexandrescu Mihai

Instruire politică la malul mării

2008-09-18T09:10:00.001-07:00

În perioada 12-14 septembrie 2008, s-a desfăşurat, la Mamaia, Şcoala Politică de Vară a TSD. Temele de dezbatere ale primei zile a şcolii politice au fost „Strategii PSD/Este PSD alternativa din 2008?” şi „Votul uninominal”. La deschidere au fost prezenţi: Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi, Primarul Constanţei, Radu Mazăre. În cadrul evenimentului, tinerii social-democraţi le-au propus seniorilor un amplu program pentru o viitoare guvernare de centru-stânga. Programul TSD include, printre altele, reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, revigorarea activităţilor culturale pentru copii şi tineret, reabilitarea taberelor şcolare şi adaptarea lor la standardele UE, reabilitarea bazelor sportive pentru sportul de masă, creşterea numărului de burse sociale de stat pentru elevii şi studenţii din familiile cu venituri mici, până la finalizarea studiilor, construirea a opt centre de tineret, în cele opt regiuni de dezvoltare, înfiinţarea de Centre de Excelenţă, instituţii regionale, cu personaliate juridică, subordonate administraţiei centrale în domeniul tineretului, care să cuantifice şi să rezolve probleme specifice tinerilor.Propunerile tinerilor au primit susţinere din parte seniorilor PSD. Liviu Dragnea a anunţat, că în cazul în care PSD va forma Guvernul, Ministerul Tineretului va fi condus de către tinerii social-democraţi.
Adrian Năstase a declarat, vineri, la Mamaia că, în siutuaţia în care PSD nu reuşeşte să alcătuiască singur Guvernul, o alianţă cu PNL ar fi mai posibilă, decât una cu PD-L. Iar despre rolul pe care îl are UDMR în Guvern, fostul premier i-a caracterizat pe maghiari drept „un bonus pentru cei care reuşesc să facă Guvernul”.
Întâlnirea a continuat a doua zi, când junii PSD au dezbătut teme precum, strategii de campanie, social-democraţia în Europa şi previzionarea rezultatelor votului uninominal. Printre invitaţi s-au numărat: sociologul Marius Pieleanu, Ecaterina Andronescu, Bogdan Niculescu Duvăz, Gabi Oprea, Miron Mitrea, Ana Birchall, Adrian Severin şi Lavinia Şandru.
Miron Mitrea le-a vorbit tinerilor social-democraţi despre provocările votului uninominal şi despre modul cum trebuie abordată o campanie electorală. Mitrea a susţinut că schimbarea introdusă de noul tip de vot este o combinaţie între votul proporţional, care s-a păstrat, şi desemnarea uninominală în colegii. Şeful de campanie a PSD a recunoscut că uninominalul este “un pas înainte” pentru PSD şi cu atitudine ironică, a lansat atacuri la actualii guvernanţi cât şi la adresa adversarului politic numit PD-L.
Ecaterina Andronescu a vorbit despre importanţa echipei în campanie şi a actorilor principali ai unui proces electoral. A subliniat faptul că trebuie să avem responsabilitatea vorbelor şi a faptelor. Adrian Severin a vorit despre rolul stângii în România, dar şi în Europa. Ana Birchall a vorbit despre modele de succes, şi anume: modelul suedez, pentru polticile sociale pe care le promovează, şi modelul britanic, pentru progresul economic, social.
Vicepreşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, Lavinia Şandru, a demascat modul manipulativ şi şantajist care a caracterizat campania electorală din 2004 a PD-ului de atunci, când Băsescu şi Stolojan au vândut lacrimi în schimbul voturilor.
Seara s-a încheiat la clubul Gosip din Mamaia, unde a avut loc „Che Guevara Party”. Aici, tinerii s-au delectat urmărind concursul de Miss TSD, câştigat de Alice Galai, şi s-au distrat, până-n zori, alături de liderii Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Radu Mazare Nicu Bănicioiu şi Robert Negouţă
În ultima zi, Biblioteca Judeţeană din Constanţa a găzduit lansarea ofertei PSD pentru tineri, în prezenţa lui Mircea Geoană, Nicu Bănicioiu, Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Cătălin Nechifor şi Răzvan Bobeanu.
Radu Mazăre a promovat duminică “politica cu cască“, o politică ce trebuie să încurajeze construcţia în România. La începutul discursului său, le-a vorbit tinerilor şi despre faptul că, presa şi televizunea nu preiau de obicei lucrurile bune şi frumoase. Primarul Constanţei a prezentat programul social privind construirea a 10.000 de locuinţe ieftine pentru familiile tinere, şi a făcut apel pentru lansarea programului la nivel naţional. Sala s-a amuzat când Mazăre a declarat că “umblu cu maşini decapotabile, în cluburi, cu gagici, dar nu contează, că am facut treabă”.
Mircea Geoană a lansat un atac dur la adresa actualei guvernări şi a dreptei din România, despre care a spus că acum trebuie “puşi la colţ” deoarece s-au folosit de instituţiile statului ca pe nişte jucării pentru a se certa între ei. Preşedintele PSD a mai afirmat că, guvernele de dreapta pe care le-a avut România au sărăcit ţara şi au secătuit resursele acesteia pe baza principiului “după noi, potopul”. El i-a îndemnat pe tinerii din partid să se implice în realizarea visului românesc, pentru a scăpa ţara de unul dintre cele mai mari blesteme: migraţia tinerei generaţii. În încheiere, Mircea Geoană a declarat că România nu mai are resurse şi doar o guvernare social democrată poate oferi o viaţă europeană ţării.

Iuonaş Alina,

corespondent TSD Arad

PSD Cluj – punct şi de la capăt

2008-09-18T09:10:00.000-07:00

Nu cu mult timp în urmă asistam emoţionaţi la investirea în funcţia de preşedinte PSD Cluj a senatorului Vasile Dâncu. De atunci şi până azi, deşi a trecut o perioadă scurtă de vreme, s-au produs multe evenimente, în special nedorite. Unul dintre principalele momente ale acestei veri politice a fost retragerea “Grupului de la Cluj” din prima linie de conducere a social democraţiei româneşti, lucru care a împuternicit organizarea unei Conferinţe Extraordinare a PSD Cluj cu scopul de a găsi o nouă formulă executivă la nivel judeţean.
Astfel, Biroul Permanent Judeţean a Partidului Social Democrat Cluj a rezervat ziua de joi, 17.07.2008, pentru desemnarea unei noi echipe de conducere. Sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a găzduit evenimentul la care au participat peste 200 de delegaţi, invitaţi şi simpatizanţi ai formaţiunii politice.
După dizolvarea conducerii social democraţilor clujeni, survenite cu ceva timp în urmă, şedinţa urma să fie condusă de Cristian Diaconescu, desemnat de centru coordonator al organizaţiei ardelene, însă acesta a lipsit de la eveniment din motive personale. Pe lista absenţilor motivaţi s-au regăsit atât Vasile Dâncu cât şi Vasile Puşcaş, ambii fiind plecaţi din ţară.
Lucrările au fost coordonate de Sorin Bota, secretar executiv organizatoric al PSD la nivel naţional şi fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a prezentat candidaţii pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene - Vasile Soporan – deputat PSD, Valentin Cuibus – fostul preşedinte executiv PSD Cluj, şi Cristian Ţucra – simplu membru de partid şi reprezentant al ONG-ului disident “Cafeneaua Politică”.
În discursul său, Vasile Soporan şi-a transmis dorinţa “ca aceastã conferinţã sã nu fi avut loc. Aş fi vrut ca Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi Vasile Dîncu sã fie alãturi de noi în conducere, la nivel judeţean şi naţional. Aş fi vrut ca rezultatul nostru sã fi fost altul. Nu am reuşit. Organizaţia Cluj va continua şi în aceastã formulã modernizarea şi reforma PSD. Linia care a dat identitate organizaţiei judeţene va fi continuatã” şi a subliniat continuarea concepţiilor întemeiate de “Grupul de la Cluj”.
Vasile Soporan şi-a propus, pentru alegerile generale, repetarea rezultatului din 2004, adică obţinerea a trei mandate de deputat şi a unuia de senator. În acest scop, a promis că va reorganiza partidul pe cele 14 colegii uninominale – “Vreau să vă asigur că împreună vom realiza proiectele şi gândurile pe care le avem cu toţi. Vă promit că de acum înainte vom avea o singură organizaţie judeţeană a partidului şi nu una judeţeană şi mai multe locale. Voi face tot posibilul pentru a crea o echipă care, în toamnă, să obţină rezultate la fel de bune ca şi în 2004”. Cât despre modul de selecţie a candidaţilor pentru Parlamentul României, deputatul a susţinut în încheiere că “având în vedere modalitatea de alegere a parlamentarilor, se schimbã filosofia: voi coborî activitatea de la nivel judeţean la nivelul colegiilor, unde vor fi consilii ale partidului care îşi vor decide şi vota candidaţii”.
Locul la microfon i-a fost luat de Valentin Cuibus care a subliniat cele trei motive care au condus la organizarea unei conferinţe extraordinare - “Trei cauze majore au dus la acest moment dificil pentru organizaţia noastră. Prima – rezultatul de la alegerile locale, diferit faţă de ce ne-am dorit noi. A doua cauză nu e la fel de obiectivă şi este externă: decizia de la Mamaia a Comitetului Executiv de dizolvare a conducerii organizaţiei, care nu este clară şi e discutabilă. Iar a treia cauză majoră - demisiile lui Rus, Dâncu şi Puşcaş”. De asemenea, şi Valentin Cuibus a promis că “vom vorbi în continuare despre descentralizare, vom vorbi despre particularităţile electoratului clujean şi ardelean. Este importantă şi o prezenţă mai agresivă faţă de puterea portocalie de la Cluj” dovedind că îmbrăţişează principiile “Grupului”.
Cristian Ţucra, fostul lider al Organizaţiei clujene de Tineret a PSD în perioada Grigore Zanc, s-a rezumat să aducă critici conducerii judeţene dizolvată - “Dupã mulţi ani, asistăm la o premieră, a apărut competiţia. Este poate începutul democratizării organizaţiei. Cred că organizaţia noastră judeţeană a dat dovadă de o socializare politică formală, la nivelul jocurilor de cabinet. A lipsit comunicarea directă şi permanentă cu oamenii” a încheiat candidatul.
În urma discursurilor, cei 140 de delegaţi au acordat 69 de voturi lui Vasile Soporan, 57 lui Valentin Cuibus şi 6 l-au ales pe Cristian Ţucra, în timp ce 8 buletine de vot au fost anulate.
Ţinând cont de competiţia strânsă între cei doi candidaţi, noul preşedinte PSD Cluj, Vasile Soporan i-a propus lui Valentin Cuibus să se alăture echipei de conducere în calitate de preşedinte executiv. Acesta a refuzat, menţionând că-şi va continua activitatea în partid şi în Consiliul Judeţean Cluj.
Invitatul de onoare al evenimentului, Ioan Rus a dezlegat misterul conflictului dintre Cluj şi centru. “Rezultatele de la Cluj nu justificau dizolvarea. A fost o luptă împotriva noastră şi punct. Decizia a fost gratuită, inoportună şi contraproductivă. Probabil şi noi, fiind preocupaţi de lucruri mari, de idei pentru social-democraţia din Transilvania, am scăpat din vedere unele lucruri La un alt partid nu ne ducem niciodată. Este o poveste lansată de duşmanii noştri că vom pleca. Grupul de la Cluj rămâne în acest partid atât timp cât vom considera că în interiorul partidului vom putea să ne exprimăm un punct de vedere. A fost o etapă, s-a încheiat, nu privim înapoi cu mânie”. Fostul vicepreşedinte al PSD a subliniat că va activa în Institutul Social Democrat din Transilvania, care va beneficia de un program similar cu alte fundaţii mari din Europa. Totodată acesta, în calitate de administrator al clubului de handbal masculin “U” Transilvania, a lansat o invitaţie celor prezenţi în sală - “vă invit să vă luaţi bilete pentru o finală europeană ce va avea loc în 2012 la Cluj”, a încheiat Rus.
Cunoscut de colegi ca un om pragmatic, serios şi chiar incomod, uneori, Ştefan Dimitriu a replicat dur la atitudinea lui Vasile Dâncu de a expune organizaţia la un risc numit “Grupul de la Cluj”. “În istoria ultimilor cinci ani de zile, puţini au reuşit să înţeleagă conceptul “Grupului de la Cluj”, lansat de cei trei colegi ai noştri. Acesta trebuia să aibă nevoie de un hibrid, de o schimbare, de un început, iar acesta a fost plecarea preşedintelui organizaţiei municipale, Ştefan Dimitriu. Atunci nu am înţeles de ce trebuie sã plec eu şi să vină Remus Lãpuşan. (...). Nu am crezut ca răspunsurile lui Vasile Dîncu sã fie necesare ca replică în raport cu Bucureştiul, când reprezenta organizaţia. Probabil, înţelepciunea nu a avut-o tot timpul la dumnealui, în acele zile.” El a apreciat cã liderul “Grupului de la Cluj”, Ioan Rus, a căzut victima propriului demers de a reforma partidul. “Orice revoluţie îşi mănâncã copii. Ioar Rus a fost mâncat de ce a dorit sã facă din partid. Poate că nici dânsul nu putea să prevadă ce se va întâmpla în partid pânã în 2020” a concluzionat Dimitriu.
Revenind la alegeri interne, funcţia de preşedinte executiv s-a disputat între Alexandru Cordoş şi chirurgul Iosif Zăgrean. Iniţial, pentru acest post şi-a depus candidatura şi Sorin Bota, care s-a răzgândit ulterior, în schimbul unei poziţii de vicepreşedinte. Calitatea de preşedinte executiv a fost ocupată de Alexandru Cordoş, iar cea de trezorier a revenit consilierului judeţean Dan Canta, singurul candidat, de-altfel, la această funcţie.
Pentru vicepreşedinte şi-au anunţat candidatura 19 persoane, care vor concura pentru cele 12 astfel de funcţii. Astfel, pentru cele 12 fotolii de vicepreşedinţi ai PSD şi-au depus candidaturile: Ştefan Dimitriu, Ivan Ilarie, Sorin Platon, Silviu Corpodean, Remus Lăpuşan, Claudia Anastase, Cornel Itu, Lucia Suciu, Traian Florinel Cuc, Ruxan Roşca, Ioan T. Rus, Ioan Vuşcan, Viorel Timoce, Laura Pop, Mihaela Rozor, Sorin Bota, Alexandru Apahidean, Gabriel Oniga şi Augustin Baciu. Cei care nu au întrunit număul de voturi necesar pentru funcţia de vicepreşedinte sunt Sorin Platon, Ruxan Roşca, Ioan T. Rus, Gabriel Oniga şi Augustin Baciu. Funcţia de secretar executiv a fost disputată între actualul titular Liviu Medrea, consilier judeţean, care în cele din urmă a fost reconfirmat pe acest post, şi de Silviu Corpodean, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca.
Contactat de ziarul local, Ziua de Cluj, preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a arătat optimist pentru alegerile din PSD Cluj. “Ieri a fost conferinţa, salut rezultatul ei, Vasile Soporan este un coleg de foarte bună calitate, un om serios, un om cu foarte bună reputaţie publică şi sunt convins că va conduce organizaţia noastră în condiţii foarte bune către un scor cât mai bun la alegerile parlamentare. (...)
Eu le recomand să continue ideile legate de câştigarea alegerilor şi să continue să creadă în ceea ce reprezintă idealul nostru comun. Indiferent de discuţii şi dispute, avem un ideal comun, acela de a continua să modernizăm PSD, acela de a transforma PSD într-un partid social-democrat modern şi european. Din păcate, acest efort, de foarte multe ori, a fost tradus şi simplificat, chiar de către presă, într-un război între persoane, în luptă pentru putere”, a declarat Geoană.
Aceeaşi sursă menţionează că noul lider al PSD Cluj s-a întâlnit cu Mircea Geoană a doua zi. “I-am explicat că la Cluj există o nemulţumire legată de decizia Comitetului Executiv de la Constanţa (când s-a decis dizolvarea conducerii PSD Cluj) şi că este nevoie de o colaborare care să fie benefică şi organizaţiei noastre, şi structurii centrale, dar care să ţină cont de specificitatea filialei noastre, unde sunt lideri naţionali importanţi. I-am spus preşedintelui partidului că voi avea o colaborare foarte bună cu Ioan Rus şi cu ceilalţi lideri de la Cluj”, a precizat Vasile Soporan.
De menţionat este faptul că noul preşedinte a PSD Cluj, a făcut apel la o echipă unită în vederea alegerilor care urmează, afirmând ca este dispus la o colaborare strânsă cu organizţia de tineret. Daca va fi aşa, ne vom asigura în timp, ceea ce este cert până atunci, e faptul că alegerile se apropie, iar motivaţia şi implicarea fiecaruia dintre noi contează în obţinerea unui rezultat onorabil.

Milăşan Flavius

Despre cum să NU organizezi o tabără de vară marca ECOSY

2008-09-16T05:08:00.000-07:00

ECOSY (Young European Socialist) este o organizaţie politică de tineret care militează pentru valorile social democraţiei, contribuie la crearea unui continent european democratic, apără interesele tinerilor din spaţiul european, luptă pentru integrarea organizaţiilor membre la nivel european şi promovează statutul de cetăţean european printre tineri progresişti din Europa. ECOSY lucrează îndeaproape cu Uniunea Internaţională a Tinerilor Socialişti (IUSY), Mişcarea Internaţională Falcon – Educaţie Internaţională Socialistă (IFM-SEI) şi este membră a Forumului European pentru Tineret (YFJ). Young European Socialist este organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi este formată din tinerii socialişti, laburişti şi social-democraţi din Uniunea Europeană, Europa Centrală şi de Est şi ţările mediteraneene.
În fiecare an, sub blazonul ECOSY, mii de tineri promotori ai valorilor democratice de stânga din Europa, se adună pentru a socializa şi învăţa din experienţa celuilat, dar şi pentru a se recreea prin distracţie.
Anul acesta delegaţii TSD România au trăit o experienţa dezamăgitoare la cea de-a noua ediţie a festivalului ECOSY, organizat de Mouvement des Jeunes Socialistes (MJS), desfăşurat în localitatea Carpentras din Franţa în perioada 25-31 iulie 2008
Totul a început marţi, 22 iulie 2008 când membrii delegaţiei TSD Cluj-Napoca s-au întâlnit cu colegii din Galaţi, în Autogara Beta II din Sebeş, cu scopul de a traversa continentul împreună spre destinaţia finală.
Ajunşi în autogara din Sebeş speram să stăm maxim două ore şi apoi să ne urcăm în autocar... dar, cum niciodată socoteala de acasă nu prea dă rezultate cu cea din târg, aşteptarea noastră a durat aproximativ cinci ore. Cu frig, cu ploaie şi vreme urâtă, cu haz de necaz, am urcat în sfârşit în autocarul ce avea să ne devină casă pentru câteva zile. Urcarea noastră nu a fost prea plăcută pentru cei care se aflau deja în autocar deoarece le-am făcut câteva dedicaţii muzicale nu prea plăcute pentru a le mulţumi că ne-au lăsat să aşteptăm, însă, până la urmă, căldura ne-a potolit şi am adormit cu toţii.
Am trecut prin vamă fără probleme undeva între 6 şi 7 dimineaţa, am traversat Ungaria şi Austria cu mici opriri şi am intrat în Italia, mult râvnita ţară de către compatrioţii noştri.
Seara am ajuns în Veneţia (principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale) unde am staţionat peste noapte şi am stat şi a doua zi. Piaţa şi Bazilica San Marco, Palatul Ducal, Podul Rialto, frumuseţea măştilor şi a pietrelor de Murano, plimbarea cu vaporaşul printre tradiţionalele gondole veneţiene sunt doar câteva din lucrurile ce m-au fascinat, mi-au încântat privirea şi mi-au liniştit trupul istovit de căldură şi drum lung.
Ora 17.00 a reprezentat îmbarcarea către Carpentras – Franţa, unde am ajuns pe la ora 7 dimineaţa, fiind printre primele delegaţii ajunse la „finish line”. Carpentras este un oraş în sudul Franţei, sub-prefectură a departamentului Vaucluse în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. Este un oraş mic, curat şi plin de flori.
Ajunşi în camp aveam să remarcăm primele semne de dezorganizare şi haos de care dădeau dovadă gazdele. Corturile în care urma să ne cazăm erau amplasate pe un hipodrom aflat la vreo 4 kilometri de oraş, iar primii prieteni care ne-au ţinut companie au fost câţiva cai şi o armată de lăcuste preocupate parcă de invazie.
Un miros puternic de resturi digerate de cai ne îndemna să păcătuim verbal la adresa francezilor şi să-i blestemăm în cel mai original stil românesc, însă, pe parcursul şederii noastre acolo, le-am mulţumit ironic acestora pentru distanţa pe care o păstrau ei faţă de spaţiul rezervat campingului. Ca şi cum „parfumul franţuzesc”, împrăştiat pe hipodrom nu ne tăia îndeajuns respiraţia, au urmat să dea în clocot toaletele ecologice expuse la soarele puternic de câmpie. Condiţiile de supravieţuire umană au fost depăşite odată ce duşurle cu apă rece au fost sigilate după două zile de „festival”. Apa potabilă avea să devină un lux, deoarece exista un singur robinet la care se formau cozi uriaşe, iar pentru un pahar de apă rece stăteai şi 40 de minute la rând.
În cazul în care nu mureai de sete stând la coada, aveai „norocul” să primeşti mâncare din mâinile nespălate ale organizatorilor. Desigur mâncarea servită trebuia să fie caldă, însă bazându-se pe puterea de încălzire a soarelui, gazdele o serveau rece. Cu stomacul gol şi mâncare-n gât, aveai de ales între a cuceri spaţiu la coada robinetului sau să-ţi goleşti buzunarele de 25 de euro pentru a achiziţiona un carneţel cu bonuri, care automat te aruncau în lumea VIP-urilor locale şi-ţi permiteau să umbli la mână cu un suc, bere, apă minerală, apă plată, etc., umplând tabara de invidie. Singurul lucru cu care te consolai în acele momente era un telefon acasa, o poza cu prietenii, însă după ce te lăsau bateriile la aparatele electronice, începea o adevărată luptă cu colegii pentru a-ţi putea încărca telefonul, camera video, aparatul foto, la singurul cablu electric din hipodrom.
Şi pentru că nu ne-am dus acolo doar în vacanţă, ne-am arătat preocupaţi de seminariile şi traninngurile organizate pe diverse teme interesante şi de actualitate. Însă, spre surpriza noastră, aveam de ales între a potoli foamea sau a obosi creierul, deoarece masa era servită în acelaşi timp ce se desfăşurau dezbaterile. Desigur, nu poţi gândi cu stomacul gol, aşa că am ales prima variantă.
Privind neputincioşi la condiţiile din „lagărul de concentrare”, sistemul de conservare uman ne-a determinat să mergem câţiva kilometri pentru a întâlni civilizaţiane – mâncare comestibilă şi duşuri cu apă caldă. Unii, precum italienii, au reuşit să „evadeze” după două zile de agonie din camp, în timp ce nemţii au intervenit în organizare şi ne-au adus o picătură de linişte şi o schiţă de zâmbet optimist în colţul gurii.
În cele din urmă am combinat necesitatea cu amuzamentul şi ne-am resemnat ignorând lipsurile din campus, iar în semn de protest faţă de organizatori am părăsit tabăra, împreună cu delegaţia austriacă, cu două zile înainte de închiderea oficială.
Trecând peste deziluzii, evenimentul mi-a oferit cunoştinţe şi experienţe noi, prietenii, distracţie la piscină, o zi de plimbare la Avignon, unde am avut ocazia să vizitez Muzeul Papilor, celebrul Pod din Avignon, Festivalul de teatru de la Avignon.
Întoarcerea a însemnat o zi de plajă în oraşul, numărul doi ca mărime în Franţa şi cu un port vechi de 2600 de ani, Marsilia. Am combinat o bălăceală pe cinste în Marea Mediterană cu o zi petrecută în Verona – oraşul celor mai cunoscuţi îndrăgostiţi Romeo şi Julieta. Am rămas surprinsă să aud cât de mult se vorbeşte româneşte în Italia şi cât de mulţi conaţionali am întâlnit în aventura noastră.
După un voiaj de nouă zile am pus piciorul din nou pe pământ românesc. Cu toate că infrastructura europeană ne-a impresionat prin modul rapid de parcurgere a distanţelor mari, m-am simţit bucuroasă să regăsesc gropile noastre şi murdăria din anumite locuri. Am observat că mizeria, dezorganizarea şi superficialitatea nu este caracteristică doar românilor, însă aici e a noastră, e românească, şi orice ar zice lumea tot aici e mai bine cu bune şi rele.
Închei prin a reaminti că orice pădure are uscătura ei, iar aceată experienţă mi-a dovedit că România nu e deloc uscătura Europei!

Stroia Alexandra

Cugetări la forme de guvernământ

2008-09-15T05:11:00.000-07:00

Este curioasă opinia actualei conduceri a PSD în privinţa formei de guvernare dezirabilă pentru România. Menţinerea sistemului semi-prezidenţial, cu mici modificări, ne acordă statutul de ţară originală, veşnic reinventatoare a apei calde şi a găurii din covrig. Sperasem că obsesivul clişeu al “modelului francez” să-şi fi trăit existenţa, însă unii politicieni români se mai regăsesc în nostalgia antebelică.
Franţa este un stat cu un sistem de guvernare original, conceput special pentru Charles de Gaulle şi păstrat din inerţie de noile generaţii politice. Nicio altă ţară din Europa nu are sistem semi-prezidenţial, iar eficienţa lui, în Franţa, este discutabilă. De altfel, graba cu care am importat modele franceze in sistemul de drept, contabilitate şi legislatie este bizară; personal, consider modelele anglo-saxone mult mai eficiente, chiar dacă mentalitatea poporului român este mai apropiată spiritului latin. Deşi unii contestă “formele fără fond”, atât modernizarea României din perioada 1848-1939, cât şi experienţa Transilvaniei în interiorul Imperiului, arată că importul acestor modele poate aduce, pe termen lung, mult doritele schimbări de mentalitate.
Majoritatea formelor de guvernământ europene sunt republici parlamentare sau monarhii constituţionale. În ambele sisteme, primul ministru este ales direct de către popor şi exercită o putere mai mare în deciziile executive. Într-o repubilcă parlamentară preşedintele ţării este ales de parlament, în timp ce într-o monarhie regele îşi dobândeşte ereditar privilegiile. În ambele cazuri şeful statului are un rol reprezentativ sau decorativ, adevărata putere având-o legislativul şi executivul.
În ţara noastră, primul ministru are prerogative incomparabil superioare preşedintelui şi totuşi, şeful statului este cel ales prin vot universal. Această situaţie este paradoxală, atipică şi chiar nedemocratică. O schimbare de sistem se impune, iar cel mai potrivit model este republica parlamentară, sistemul cel mai frecvent întâlnit în statele democratice dezvoltate.
Monarhia este o relicvă a epocii feudale şi nu mai poate fi considerată o opţiune într-un sistem care se presupune că evoluează, precum cel românesc. De altfel, monarhiile europene au păstrat acest sistem din raţiuni conservatoare, iar România nu se încadrează în acesată categorie. Republica prezindeţială, dorită şi de actualul preşedinte, este un model prezent în state federale şi este caracteristică spaţiilor lipsite de democraţie.
Teritoriul românesc este locul unde spectrul dictaturii şi tentaţia revenirii la “modelul Ţepeş” încă mai bântuie, iar instituirea acestui sistem ar reprezenta un pericol pentru democraţia fragilă a acestei perioade.
Parlamentul a avut în ultimii ani o imagine publică destul de proastă. Motivele sunt complexe şi este greu de presupus că acest lucru se va remedia rapid. Însă nu putem abandona principiile valide în favoarea unor percepţii populare conjuncturale. Republica parlamentară este cel mai eficient şi democratic sistem, potrivit situaţiei actuale din România. Socialiştii democraţi din Europa susţin această formă de guvernământ, iar PSD trebuie să facă acelaşi lucru, indiferent de interesele pe termen scurt sau de dezaprobarea unui segment electoral. Pe termen lung, republica parlamentară este cadrul ideal în care social democraţia poate prospera şi pune în practică idealul de “welfare state”.

Avarvarei Adrian

Solidaritatea şi Democraţia – puncte vitale în existenţa umană

2008-09-10T09:30:00.000-07:00

Politica poate fi asemănată cu un joc de şah. Întotdeauna există cel puţin doi jucători faţă în faţă, şi mulţi alţii care privesc din culise fiecare mişcare. Niciodată nu se cunoaşte câştigătorul, întotdeauna lucrurile sunt privite din perspectiva avantajelor şi a dezavantajelor, a costurilor şi a beneficiilor. Dacă adeversarul este acum în avantaj, o mişcare greşită îi poate distruge viitorul oferind noi şanse celorlalţi jucători, implicit partidelor. De aceea sunt necesari jucători competenţi pentru a putea anticipa mişcările şi gândurile adversarilor. În alegerea partidului cu care vor vota, a reprezentanţilor pentru diverse funcţii de conducere a ţării, ale comunităţii din care fac parte, oamenii nu caută cele mai luminoase promisiuni, ci adevărul, esenţa lucrurilor. Nu sunt interesaţi de cuvinte pompoase, ci doar de semnificaţia lor...cuvinte simple, înnăscute la începuturile lumii, cuvinte cu care se înfrăţesc şi faţă de care nutresc sentimente. Solidaritatea şi Democraţia au fost adaptative din punct de vedere evolutiv. I-au ajutat pe oameni să supravieţuiască luptelor de triburi, războaielor cu alte ţări. Le-au oferit încredere în ei înşişi, dar şi în cei din jur. Solidaritatea reprezintă baza tuturor relaţiilor interpersonale construind acea sferă socială de care individul este indispensabil în existenţa sa. Conform DEX-ului, solidaritatea este definită precum "un sentiment care îi determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc, o formă de coeziune, o unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, idei, spirit de înţelegere". Din aceeaşi familie de semnificaţii poate fi extras şi termenul "democraţie". El reprezintă o metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la adoptarea deciziilor importante. Democraţia provine din termenii greceşti "demos", care înseamnă popor şi "krathos", putere, astfel, ea poate fi văzută ca şi o formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea. Solidaritatea şi democraţia sunt conceptele cheie ale Partidului Social Democrat şi prin intermediul acestora, oamenii înţeleg semnificaţia promisiunilor, a principiilor după care se ghidează acest partid. Cele două concepte sunt vitale pentru existenţa umană în ansamblul ei, iar lipsa acestora ar duce la crearea unei jungle în care fiecare individ ar acţiona conform propriilor reguli, fără a ţine cont de celălalt. Convieţuirea ar fi înlocuită de supravieţuire, iar specia umană ar dispărea în absenţa unor valori precum: egalitate, reformă, dreptate socială, libertate, Solidaritate şi Democraţie. Chiar dacă politica ar fi asemănată cu o partidă de şah, contează calitatea competiţiei, faptul că este un joc al minţii şi al bunăstării privitorilor, nicidecum al intereselor proprii.

Apopi Diana Mariana

Reorganizare la PSD Cluj-Napoca

2008-09-03T05:41:00.001-07:00

La 1 iunie 2008, PSD Cluj-Napoca a obţinut 11,65% din voturile valabil exprimate ale cetăţenilor pentru Consiliul Local, în vreme ce candidatul PSD pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, Remus Lăpuşan, a obţinut aproximativ 5% din voturile alegătorilor. Ratarea obiectivului de 15%, propus pentru alegerile locale a provocat, gestul firesc, de autodizolvare a organelor de conducere a PSD Cluj-Napoca
Consiliul municipal PSD, Biroul Executiv Municipal PSD, vicepreşedinţii şi preşedintele social democraţilor din municipiu, Remus Lăpuşan, au hotărât că este momentul unei analize clare care să conducă la formarea unei noi organigrame a structurii de partid, dar şi a unui dialog sincer şi deschis cu activul din oraş.
Astfel, în data de 10.07.2008 la sediul Partidului Social Democrat de pe str. Napoca nr. 16, s-a desfăşurat Conferinţa Municipală Extraordinară.
Absenţa “Grupului de la Cluj”, dar şi a coordonatorului PSD Cluj desemnat de centru, Cristian Diaconescu, de la eveniment, a determinat ca lucrările Conferinţei să fie conduse de preşedintele executiv al PSD Cluj, domnul Valentin Cuibus.
Singurul candidat la şefia PSD Cluj-Napoca, Remus Lăpuşan, a prezentat în discursul său concluziile discuţiilor avute cu membrii organizaţiilor de cartier. La demobilizarea şi demoralizarea membrilor PSD au contribuit impunerea Graţielei Iordache pe listele PSD+PUR de la alegerile parlamentare din 2004, excluderea lui Vasile Puşcaş de pe listele PSD de la alegerile pentru Parlamentul European, dar şi partidul în sine, care a spulberat şansele lui Ioan Rus de a ajunge primar în 2004. De remarcat este faptul că “au existat rezultate foarte bune în cartierele Centru, Zorilor, Mănăştur şi am avut secţii de votare unde s-a obţinut şi 20% pentru PSD”, iar “această Conferinţă marchează începutul unui atac cu şanse reale pentru alegerile parlamentare”, iar obiectivul propus este obţinerea procentajului din 2004 la alegerile pentru Parlamentul României, a declarat candidatul.
După discuţiile avute cu membrii de partid s-a hotărât, de comun acord, ca echipa demisionară să-şi continuie mandatul, iar Remus Lăpuşan a fost reales lider al organizaţiei locale cu 134 de voturi “pentru” din cei 136 de delegaţi prezenţi la Conferinţă.
Vicepreşedinţii au fost aleşi, prin vot deschis, în aceeaşi formulă, singura modificare adusă fiind înlocuirea lui Vasile Puşcaş, care nu a mai dorit să candideze, cu Constantin Corega. Astfel organizaţia i-a împuternicit pe Cordoş Alexandru, Vuşcan Ioan, Anastase Claudia, Bolovan Ioan, Corega Constantin, Wainblat Marcel, Jorj Mircea, Gabriel Oniga şi Vitan Delia, ultimii doi devenind vicepreşedinţi de drept datorită funcţiilor de conducere de la nivelul TSD, respectiv Organizaţia de femei a PSD Cluj-Napoca.
Conferinţa a stabilit lărgirea Consiliului Municipal al PSD Cluj-Napoca, care să cuprindă 85 de membri din 90 de propuneri - Albu Sanda, Blanari Călin, Boancă Adrian ,Bogdan Ioan Constantin, Boncea Viorica, Borşan Laura, Bota Iuliu, Burduhos Rozalia, Călătan Adrian, Ciutică Ionel, Coca Petrică, Costinaş Ovidiu, Crişan Ioan, Dimitriu Ştefan, Eppel Marius, Feneşan Cosmin, Grecu Dănuţ, Hara Dumitru, Hus Sorin, Ivaşcău Călin, Kallos Dezideriu, Luca Lavinia, Marc Viorel, Mihalache Ucu, Mihalyi Flaviu, Milăşan Flavius, Moldovan Petrică, Neamţu Marius, Nicoară Emil, Nicolae Andrei, Niţulescu Marioara, Oltean Ioan, Oltean Vasile, Oprea Augustin, Oros Beniamin, Oros Florin, Ploscar Loredana, Pojar Adina, Pop Traian, Pop Dragoş-Şerban, Pop Virgil, Preda Robert, Pui Iacob, Roman Ioana, Rus Teodor, Stroia Alexandra, Şomodi Cătană Augustin, Şumlea Dorin, Todea Ioan, Tonchievici Dan, Todorescu Doru, Vamoş Traian, Zamfiroiu Mădălina
Funcţia de secretar va fi deţinută de Morar Teodor, iar trezorierul a fost desemnat Negruţiu Adrian.
În cele din urmă, Comitetului Executiv al PSD Cluj-Napoca este format din Brehar Raluca, Cherecheş Nicolae, Chifor Ovidiu, Chirilă Luminiţa, Ciupe Ioan, Creţu Cristian, Creţu Stela, Crişan Maria, Danciu Ana Maria, Dârgău Gelu, Luca Viorel, Mogoş Cristia, Oleleu Ioan, Oniga Gabriel, Pop Dragoş-Şerban, Pop Ioan, Rus Vasile, Stan Gheorghe, Şteau Lucia, Timoce Viorel, Trişcă Rareş, Vaida Alexandru, Vitan Delia.
Un punct important a şedinţei a reprezentat înfinţarea Comitetul Academic Consultativ, format din aproape 100 de cadre didactice preuniversitare şi universitare, membri PSD, care-şi atribuie elaborarea de strategii şi anumite formule şi discuţii la nivel social democrat, care să permită redobândirea unei mai bune funcţionări a organizaţiei.
Obiectivul Conferinţei a fost acela de a reconfirma, de comun acord, echipa demisionară şi continuarea mandatului echipei până la expirarea termenului de 2 ani deţinut. În ciuda acestui fapt, şedinţa a fost tublurată de un grup de dizidenţi, care au încercat să profite de criza prin care trece organizaţia şi să provoace un circ ieftin. Folosindu-se de mass-media prezentă la eveniment, contestatarii conduşi de Mircea Arman, au încercat să răstoarne decizia majorităţii invocând încălcarea Statutului PSD, lipsa consultării organizaţiilor de cartier pentru stabilirea delegaţiilor şi acuzarea “Grupului de la Cluj” de contradicţia acestuia cu principiile social democraţiei.
Realegerea lui Remus Lăpuşan în fruntea PSD Cluj-Napoca reprezintă un gest simbolic şi totodată un avertisment al social democraţilor clujeni la adresa conducerii centrale a partidului. Prin poziţia luată, activul PSD, îşi reconfirmă susţinerea liderilor de organizaţii, în ciuda eşecului din primăvara electorală a anului 2008. Conducerea naţională PSD trebuie să înţeleagă că acelaşi lucru se va repeta şi la organizaţia judeţeană clujeană , deoarece membrii de partid nu vor renunţa la dreptul de a-şi alege singuri liderii locali.

Mihalyi Flaviu

″Grupul de la Cluj″ a trecut în rezervă

2008-07-27T07:11:00.000-07:00

Este inutil, la ora aceasta, să mai dezbatem şi să analizăm rezultatele campaniei electoirale locale, obţinute la nivelul judeţului Cluj, cât şi la nivel municipal.Un lucru este cert însă: rezultatul a determinat retragerea unor membrii PSD din activitatea politică sau dizolvări de filiale social democrate zonale.
Recapitulând în viteză, evenimentele primăverii electorale, promotorii social democraţiei din Transilvania au obţinut noi recorduri negative în materie de rezultate. La Cluj, candidatul PSD pentru Primaria reşedinţei de judeţ, Remus Lăpuşan, a obţinut doar 6% din voturile valabil exprimate, în timp ce la Consiliul Local au fost mandataţi doar 3 social democraţi (11, 65%). Vasile Soporan, candidat pentru Preşedenţia Consiliului Judeţean Cluj, a primit simpatia a 11% din cei care au votat, iar la Consiliul Judeţean, PSD a fost ales de 16,19%.
Cu săbiile ascuţite, liderii PSD s-au adunat vineri, 4 iulie 2008, sub blazonul Comitetului Executiv, pe plaja de la Mamaia pentru a analiza rezultatele alegerilor locale. Întâlnirea avea să înceapă odată ce liderii filialelor cu rezultate sub obiectivul de 20%, Vasile Dâncu (Cluj), Constantin Niţă (Braşov) şi Mihai Bar (Bihor), au ocupat loc pe butoaiele cu pulbere care le-au fost rezervate. Aflaţi în aceeaşi situaţie, şefii organizaţiilor Mureş, Neamţ, Arad, Alba şi Giurgiu au preferat să-şi toarne cenuşă-n cap şi să scape de mustrările colegilor, prezentându-şi demisiile de onoare din fruntea organizaţiilor. Cu capsa pusă pe ardeleni, Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan şi Liviu Dragnea au impus dizlovarea Birourilor Judeţene PSD Cluj, Braşov şi Bihor, prilej care a încurajat dezgroparea mai vechilor neînţelegeri dintre cele două tabere.
Retras la poalele Apusenilor, “Grupul de la Cluj” a aşteptat o revizuire a deciziei nestatutare luate la nervi, grabă şi probabil mult soare. Zadarnic, Statutul PSD delimitează competenţa şi atribuţia Comitetului Executiv care nu are capacitatea de a aboli Birourile Judeţene, aceasta fiind prerogativa Consiliului Naţional care se aplică doar în cazul încălcării grave ale Statutului.
Decizia imatură a rămas bătută-n cuie, iar Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş s-au simţit constrânşi să demisioneze din funcţiile executive ale partidului – primii doi fiind vicepreşedinţi la nivel naţional, iar ultimul membru al Consiliului Naţional şi vicepreşedinte al organizaţiei PSD Cluj-Napoca. Astfel, marţi, 8 iulie 2008, cei trei clujeni pun capăt luptei cu morile de vânt printr-un comunicat de presa în care se arată poziţia luată, dar şi înfinţarea Institutului Social Democrat din Transilvania prin intermediul căruia demisionarii vor continua să-şi promoveze proiectele şi care va simboliza un bloc critic la adresa actualei conduceri şi a politicilor abordate de PSD.
Demersurile precendente nu fac altceva decât să justifice, într-un anumit fel, promovarea judecăţii de progres prin regres. Ne aducem aminte că, în ’06, garnitura din vârful social democraţiei româneşti a fost schimbată, în totalitate, odată cu mandatarea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte PSD, iar curentul evoluţionist a fost elaborat de “Grupului de la Cluj”. Atunci s-a făcut loc unei familii mai tinere, înzestrată cu o viziune occidentală, însă azi, acceşi oameni, preferă să se mazilească politic pentru a-şi elimina concurenţa. Canibalismul politic a îngurgitat prea repede enoriaşii schimbării la faţă a PSD-ului, iar sămânţa reformei mugegăieşte treptat.
“Grupul de la Cluj” a fost caracterizat de un mod aparte de gândire. Căile alese pentru susţinerea ideilor politice au fost diferite, fiind priviţi cu o suspiciune densă. Ceea ce nu s-a înţeles niciodată a fost faptul că lupta ardelenilor a vizat atitudini şi practici meschine, aflate în contrast cu interesul naţional şi principiile europene, nu persoane sau grupuri. De când a fost botezat, de presă, cu sintagma “Grupul de la Cluj”, politicieni ardeleni şi-au însuşit lupta pentru reformă, punâdu-şi bazele pe nevoia descentralizării şi modernizării Partidului Social Democrat. Controversa legată de tabăra clujeană a început odată ce aceştia au stabilit schimbarea depăşită a mentalităţii din PSD; înlocuirea adepţilor doctrinei social democrate de tip sovietic, cu militanţi ai politicilor de stânga vest europene; avansarea la o politică dusă în favoarea cetăţenilor, nu a interesului personal; promovarea dialogului şi a negocierilor cu alte partide politice pentru a răspunde cât mai bine necesităţilor politice şi sociale ale oamenilor; eliminarea baronilor locali şi a parveniţiilor din rândurile social democraţiei; conştientizarea necesităţii de a fi mereu în pas cu nevoile sociale ale românilor; şi nu în cele din urmă, introducerea conceptului de descentralizare a deciziei luate de la centru şi a procesului subsidiarităţii în organizarea internă a partidului.
Dacă studiem profilul lui Ioan Rus (pragmatic, serios, direct, calculat, un om “rece” la suprafaţă, dar “cald” pe dinăuntru, cu un simţ al umorului deosebit) Vasile Dâncu (strateg, filozof, gânditor şi boem precum un geniu clasic) Vasile Puşcaş (profestionist, tehnocrat, diplomat, un om care, printre puţini, înţelege cu adevărat politica europeană, dar şi internaţională), descoperim propria personalitate a “Grupului de la Cluj” – pragmatic în propriile filozofii, etic, profesionist, demn, serios, modern şi diplomat, abilităţi care au generat la susţinerea unui stâlp puternic şi de bază al social democraţiei româneşti.
Nu este prima dată când celebrul trio are de-a face cu sabotajul centralist. De-a lungul timpului, s-a confruntat cu conflicte cauzatoare de demisii. Vasile Dâncu a mai părăsit odată funcţia de vicepreşedinte pe probleme de comunicare, deoarece gândirile sale au fost marginalizate, însă ulterior a revenit asupra deciziei. Marean Vanghelie a propus exculderea clujenilor din partid, însă valoarea a avut câştig de cauză în faţa incompetenţei. De asemenea, “Grupul de la Cluj” s-a ciocnit întotdeauna în viziuni cu fostul preşedinte, Ion Iliescu. Eşecul suspendării Preşedintelui Traian Băsescu a fost pus tot în cârca clujenilor, deoarece aceştia au prevăzut efectele referendumului, şi s-au opus de la bun început. Eliminarea deputatului Vasile Puşcaş din capul listei de pe buletinele de vot pentru Parlamentul European a reprezentat un nou episod de expediere orală a săgeţilor otrăvite spre Bucureşti şi vice-versa.
Trădat de vremurile în care moralitatea, etica şi bunul şimţ sunt mascate de subconştientul uman, eliberând totodată instinctul animalic de prădător al banului public, “Grupul de la Cluj” a decis să depună armele.
Odată cu retragerea celor trei politicieni, PSD pierde la capitolul imagine şi este de asteptat ca voturile electoratului propriu să se disperseze spre alte partide. Da, este adevărat că ardelenii nu se pot lăuda în materie de rezultate electorale, însă PSD-ul are, în acest moment, nevoie de toate voturile posibile pentru a îndeplini visul lui Mircea Geoană – alcătuirea Guvernului sub sceptrul acestuia.
Privind din alt punct de vedere, rezultatele de la Cluj, care are un habitat de circa 700.000 de locuitori, nu se pot compara cu cele de la Vrancea, care are doar 400.000 de suflete, sau Teleorman, cu acelaşi număr de locuitori. Sărind peste calcule, la o primă vedere, rezultatele seamănă, dar numărul votanţilor diferă, iar PSD-ul are un număr aproape egal de alegători în cele trei judeţe.
De altminteri, social democraţia clujeană s-a menţinut constantă în materie de cifre, excepţie făcând anul 2004 când Ioan Rus, candidatul de atunci pentru fotoliul de edil al municipiului Cluj-Napoca, a sărit peste media stabilită în zona ardeleană. Pentru 2008, s-a stabilit obţinerea a 15% din votul clujenilor pentru Consiliul Local, iar la Consiliul Judeţean, au fost aleşi şapte din opt social democraţi.
La Bucureşti nu s-a înţeles că societatea ardeleană, o societate conservatoare şi aristocrată din punct de vedere educaţional şi spiritual, nu va trăda niciodată pentru trei mici şi o bere, pentru bani, pentru găleţi, pungi, pixuri şi alte materiale promoţionale de campanie electorală. Ardelenii îşi vor schimba opţiunea politică, doar în momentul în care i se va oferi alternativă, un proiect viabil pe care liderul să se muleze perfect, iar în prezent PSD-ul este depăşit la acest capitol. De aceea organizaţiile social democrate din Transilvania funcţionează la nivel simbolic pentru procentul pe care-l reprezintă şi este lipsit de o şansă reală de guvernare locală.
“Grupul de la Cluj” a fost categoria social democrată născută sub zodia evoluţiei morale a politicului, care orientându-se spre gloria gândirilor europene, a comis şi păcate. Adesea comunicarea dintre organizaţia locală PSD şi “guerilla de Cluj” era îngreunată de prezenţa redusă a celor trei în comunitatea social democrată, iar lucrurile au degenerat odată cu absenţa lor din peisajul campaniei electorale. Uneroi, atitudinea superiară a liderilor clujeni a încurajat antipatia membrilor de partid, care imediat au aruncat responsabilitatea rezultatelor nesatisfăcătoare în spatele lui Vasile Dâncu, dar mai ales a lui Ioan Rus. Lupta obsesivă internă dusă cu ”vechiul regat” pentru înlăturarea obiceiurilor şi tradiţiilor politice egoiste, a dat câştig de cauză adversarilor politici “portocalii”, iar în concluzie, oportuniştii au comparat “Grupul de la Cluj” cu “calul troian” al PD-L-ului introdus în PSD.
Totodată, retragerea celor trei a aprins fitilul butoiului cu speculaţii privind plecarea din partid, cu destinaţia PD-L, a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş, sau formarea unui partid regional propriu. Până-n momentul de faţă, profeţiile nu s-au împlinit, deşi trio-ul a subliniat faptul că va rămâne afiliat la Partidul Social Democrat.
Personal, consider că “Grupul de la Cluj” are nevoie de o bine meritată vacanţă din prima linie a lumii politice româneşti. Odată retraşi în rândul celor pe care uneori i-a discreditat sau ignorat, îmi pun speranţa că “Grupul” se va întoarce pe piedestal, îndată ce va analiza “la rece” şi va identifica problemele interne ale membrilor PSD din Cluj, cât şi lipsa de încredere a electoratului ardelean în valorile vest europene ale social democraţiei. Temporar, cei trei au devenit martiri ai unor mentalităţi parşive şi eroi ai politicii româneşti. Adevărata valoare a “Grupului de la Cluj” rezidă din eliminarea vizelor pentru călătorii în spaţiul european (Ioan Rus – Ministru de Interne în cabinetul Năstase), aderarea României la Uniunea Europeană (Vasile Puşcaş – Ministru-Delegat la Ministerul Integrării Europene, Negociator-şef pentru Uniunea Europeana), elaborarea strategiei şi Statutului PSD (Vasile Dâncu - Ministrul al Informaţiilor Publice în perioada 2001-2003) şi absenţa actelor de corupţie. Aflată încă în tranziţie, România are mare nevoie de eminenţa cenuşie a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş, iar “Primăvara de la Cluj” nu s-a terminat…

Pop Dragoş-Şerban

Munca lui Sisif

2008-07-18T04:03:00.000-07:00

Aşa cum se obişnuieşte odată la 4 ani, în România au loc alegerile locale pentru desemnarea primarilor, a consiliilor locale, a consiliilor judeţene şi, în premieră, alegerea preşedintelui consiliului judeţean. În articolul de faţă voi face referire strict la campania electorală a organozaţiei locale a Partidului Social Democrat Cluj-Napoca pentru alegerea primarului şi a consiliului local.
Discordia din PSD Cluj-Napoca a debutat odată cu stabilirea candidatului pentru fotoliul de primar din partea social democraţiilor. Ioan Rus, şi-a manifestat intenţia de a nu concura în lupta pentru şefia Primăriei Cluj-Napoca, purtând probabil în spate regretul eşecului înregistrat în 2004. Mai departe, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş au procedat la fel, cel mai probabil aceştia stabilindu-şi alte obiective.
Odată ce „Grupul de la Cluj” şi-a exprimat indiferenţa faţă de instituţia de administrare a urbei de pe malul Someşului, teama eşecului avea să cuprindă componenţii structurilor de stânga din municipiu, dar nu în faţa primarului Emil Boc, ci a imaginii superestetizate care o deţine din funcţia de preşedinte PD-L, sau „trâmbiţa” lui Traian Băsescu. Pot animti că, Emil Boc, în cei 4 ani de mandat la Primărie, nu a recurs la ample proiecte de modernizare a urbei de la poalele Feleacului, ci doar a lăsat frâu liber noilor investitori opriţi cândva să vină în oraş de către administraţia funariotă. Emil Boc a urmărit doar consolidarea şi popularizarea imaginii sale personale, provocându-se la nivel local ideea că lui nu i s-ar găsi alternativă.
În cele din urmă, consiliul municipal PSD, dar şi sondajele de opinie aplicate la nivelul municipiului, l-au împuternicit pe Remus Lăpuşan, preşedintele organizaţiei municipale a PSD, să ocupe poziţia de pretendent al funcţiei de primar. În ciuda acestui fapt, Remus Lăpuşan nu a manifestat o aspiraţie hotărâtă şi clară faţă de misiunea cu care a fost încredinţat, dar a acceptat competiţia, realizând că este înconjurat de şanse minime.
Cât despre bugetul alocat actualei campanii electorale nici nu se poate compara cu cel al campaniei lui Ioan Rus din 2004, când s-a cheltuit o sumă substanţială de bani. Campania electorală a PSD Cluj-Napoca a fost marcată de multe sincope, tocmai pe acest considerent financiar, a unei slabe organizări şi implicării organizaţiei de seniori doar prin „dat sfaturi şi rezolvarea problemelor din birou”, ca de obicei.
Campania electorală a fost pe deasupra şi slab acoperită ca organizare, aceasta fiind asigurată, la capitolul resurse umane, în cea mai mare parte de membrii TSD Cluj-Napoca, dealtfel puţini la număr. Lipsa tinerilor din rândurile politicii de stânga se regăseşte în absenţa brand-ului PSD din regiune, lucru care-i determină să adere la iluzia fericirii şi bunăstării din PD-L. Evident că deşi puţini, debutanţi în TSD tot s-au găsit, o parte din ei venind de bunăvoie pentru voluntariat, în timp ce alţii au venit cu gândul la remuneraţie pentru efortul prestat în cadrul campaniei electorale. TSD nu prea agreează astfel de indivizi, întrucât în campania din toamna trecută pentru alegerile europarlamentare, au activat câteva zeci de tineri care veneau să se implice în campanie doar pentru a obţine o sumă frumuşică de bani, fără a se mai implica şi sentimental în promovarea doctrinei de stânga, lipsindu-le cu desăvârşire ataşamentul şi loialitatea care, în cele din urmă, i-a îndrumat să ştampileze alt partid în cabina de vot. După acest eveniment s-a recurs la o măsură radicală, luându-se în calcul descurajarea „mercenariatului electoral”, iar recrutarea să se facă pe bază de convingeri politice şi militantism. Odată cu această măsură, numărul implicaţilor a scăzut drastic, din care au rămas doar o mână de oameni fideli partidului, la care s-au adăugat câţiva tineri noi, împreună cu care s-a încropit o mică echipă de aproximativ 30 oameni. Probabil că respectivii ar fi putut fi mult mai mulţi, dar se întâmpla ca acţiunea în cauză să aibe loc în perioada sesiunilor studenţeşti şi a redactării lucrărilor de licenţă, dizertaţii, etc. ce aveau să fie susţinute în luna iulie .
Tinerii rămaşi deci în campanie au fost nevoiţi să se împartă în mai multe direcţii zilnic. Dimineaţa la corturile amplasate în diferite locaţii ale oraşului şi după masa în acţiunile pe cartiere Dacă tinerii au venit premergător campaniei cu idei bune pentru campanie, cu cost redus, cu utilitate ridicată, ideile au fost în marea lor majoritate respinse fără vreo motivaţie valabilă, organizaţia seniorală considerând că ideile lor sunt imbatabile, iar ideile tineretului au fost marginalizate. Pe lângă toate aceste aspecte, deşi tineretul era cel mereu implicat, tot tinerii au fost pe de o parte culpabilizaţi pentru prostul mers al campaniei electorale, şi erau trataţi de cele mai multe ori cu indiferenţă fiind percepuţi doar la nivelul unor obiecte („nişte din ăia” ) .
Un alt factor influenţat de lipsa financiară a fost cel al materialelor de campanie. Deşi s-a insistat ca în campanie să nu fie promovate hârtiile, au existat tone de hârtii şi hârtiuţe inutile la timpul lor, fără un mesaj concret, fără nicio calitate. Singuele materiale de propagandă au fost cum am mai spus pliantele şi fluturaşii, denumite generic ,,hârtii’’, câteva pixuri, brichete, eşarfe, şepci şi tricouri, toate acestea din urmă, în număr foarte mic, insignifiant faţă de numărul şi diversitatea materialelor oferite de către PD-L sau chiar PNL.
Revenind la alte aspecte, se considera că rata probabilă pentru consiliul local va fi de aproximativ 20% pentru PSD, astfel supraestimându-se valoarea electorală a PSD la nivel local, considerându-se că vor fi 6 locuri eligibile, şi toate acestea fără o cercetare în prealabil, mizându-se pe ideea că dacă în 2004 a fost 20%, şi acum ar trebui să fie cel puţin acelaşi scor, totul s-a rezumat cu o surpriză deloc plăcută de numai 12%.
Problemele au existat anterior campaniei electorale întrucât precampania s-a bazat pe difuzarea unor manifeste lipsite de sens, pe diferite cartiere din oraş, manifeste cu scris minuscul, greoaie, pe care oamenii nu aveau răbdare să le citească şi preferau mai degrabă să le arunce la coşul de gunoi. Cât despre faptul că s-a insista prosteşte pe respectivele hârtii nu mai încape vorba. Ulteriror s-a dovedit că la capitolul mobilizare iar s-a stat foarte slab.
Campania a început oficial pe 2 mai a.c., cum am mai spus, cu un mare handicap la capitolul resurse umane, fără un scop anume, şi o echipă fără dorinţa de a câştiga.
Organizaţia locală nu a părut să înfrunte doar probleme interne, ci şi presiuni fără sens şi sprijin zgârcit din partea organizaţiei judeţene, care în loc să cotizeze cu materiale, de multe ori s-a aprovizionat de la municipiu. Acţiunile exercitate în cartiere nu aveau mare succes din pricina lipsei materialelor, deşi candidatul la primărie, cât şi candidaţii la consiliul local erau prezenţi. Dacă unii au depus mult efort în cadrul campaniei, cum ar fi candidaţii pe locurile considerate eligibile, şi tineretul cât a fost şi el prezent, majoritatea membrilor din consiliul municipal al PSD au fost inexistenţi sau se axau pe activităţi fără sens, doar ca să dea impresia de implicare.
Difuzarea imaginii candidatului la primărie în presă nu putem spune că a fost redusă având timp de antenă egal cu al altor candidaţi. Deşi situaţia era dominată de imaginea bună a lui Emil Boc, obiectivul de 20% putea fi realizat doar prin implicare intensă şi discuţie extinsă cu cetăţeanul clujean , lăsând de-o parte orgoliile şi chiar frustrările personale.
Deşi s-a întâmplat ca în vreo 70 secţii de votare să existe 2 reprezentanţi din partea PSD, lucrurile au rămas neschimbate. Cu un scor de 5% pentru candidatul Remus Lăpuşan, şi 12% pentru consiliul local, PSD Cluj-Napoca nu a reuşit să scoată 6 consilieri locali, şi nici nu a fost obţinut fotoliul de viceprimar.
Campania ar fi putut să fie una foarte frumoasă dacă nu existau unele circumstanţe. Probabil dacă în anul 2004, Emil Boc nu avea să câştige, strategia putea fi altfel abordată, valenţele erau altele sau, cel puţin, consilierii PSD să fi fost incisivi, şi nu să se lase timoraţi de administraţia portocalie de la Cluj-Napoca. După ce toate au trecut, evident că putem găsi soluţii despre cum am fi putut să câştigăm războiul, deoarece o vorbă veche spune că omul deştept învaţă din greşeli. Frustrarea cea mai mare a fost pentru reprezentanţii din secţiile de votare care au inghiţit în sec după numărătoarea voturilor, fiindu-le oarecum scârbă să se prezinte la sediul PSD, pe strada Napoca, care în noaptea de 1 spre 2 iunie a fost spălată cu săpun de către Rosal la comanda lui Emil Boc. Ce e trist e faptul că pentru PSD Cluj-Napoca a fost pentru a nu ştiu câta oară o noapte tristă, în care vise s-au spulberat. Închei prin a-mi pune speranţa, că pe viitor, social democraţia clujeană nu va mai fi nevoită să guste amarul eşecului.

Costinaş Ovidiu

Iluminism şi Social-Democraţie

2008-07-18T01:29:00.000-07:00

Iluminismul a reprezentat o mişcare ideologică si culturală, care s-a manifestat pe parcursul sec.XVIII, al cărui scop a fost să pună raţiunea în centrul tuturor lucrurilor şi să lumineze naţiunea prin educaţie şi cultură. Prin reprezentanţii săi de seamă, Voltaire, Montesquieu, Rousseau si Diderot, filosofia iluminisă s-a orientat împotriva inechităţilor sociale, a superstiţiilor şi intoleranţei religioase şi a promovat libertatea cuvântului, a gândirii si egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
Iluminismul a teoretizat principiul separaţiei puterilor în stat, considerând că cea mai eficientă formă de guvernare o reprezintă un regim politic în care puterile executivă, legislativă şi judecătorească sunt independente una faţă de celelate.
În concepţia ideologiei iluministe proprietatea privată este văzută drept principala sursă a inegalităţilor şi relelor din societate, de aceea trebuie limitată. De asemenea, participarea tuturor cetăţenilor la viaţa politică este considerată o necesitate şi în consecinţă, statul trebuie să fie astfel organizat încât să asigure suveranitatea poporului.
Ideile reformiste ale Iluminismului: lupta pentru progres, libertate şi toleranţă, egalitetea între oameni şi popoare, sintetizate în formula: Libertate, Egalitate, Fraternitate şi fundamentate pe principiul suveranităţi poporului, au fost transpuse în realitate în 1789 de Revoluţia Franceză. Poporul sau Naţiunea reprezentată acum de toţi cetăţenii, fără deosebire de stare materială sau origine socială a fost proclamat actor politic, pentru că Revoluţia a consacrat simbolic o ruptură fundamentală cu Vechiul Regim. Voinţa generală a poporului a dobândit un rol creator în domeniul politic şi a deplasat suveranitatea dinspre monarh, spre naţiune.
Temele fundamentale ale Iluminismului se regăsesc astăzi în ideologia social democrată, o doctrină politică ce promovează organizarea şi conducerea democratică a societăţii, având la bază principiile libertăţii, egalităţii, dreptăţii şi solidarităţii sociale.
Democraţia socială susţine un regim politic reprezentativ, în care libertatea politică este o condiţie esenţială. Această libertate presupune anumite atribuţii pe care cetăţeanul le exercită pentru ca această formă de guvernare să nu fie pusă în pericol. Opţiunea politică a fiecărui individ în parte, exprimată prin vot este foarte importantă pentru constituirea unei majorităţi care să confere guvernanţilor autoritatea de a lua decizii şi în acelaşi timp de a le justifica prin încrederea acordată prin actul electoral. Există de asemenea şi libertatea de opinie, a cuvântului, de asociere.
În concepţia social-democrată, cele două noţiuni inseparabile, dreptate şi egalitate socială înseamnă: o economie de piaţă socială, cu prevederi legale pentru protejarea muncitorilor, consumatorilor şi întreprinzătorilor mici; comerţ bazat pe dialog, transparenţă şi echitate, ca alternativă la principiul liberal a liberului schimb; condiţii minime de muncă pentru muncitori; impozit progresiv pe venit; sisteme publice de învăţământ şi sănătate, finanţate de stat; multiculturalism; drepturile minorităţilor; tratament nediferenţiat aplicat tuturor cetăţenilor în faţa justiţiei.
Solidaritatea socială se exprimă sub forma unui ansamblu de instituţii şi măsuri, prin care statul şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor, ori comunităţilor. Aceste instituţii şi măsuri au în vedere servicii şi prestaţii sociale acordate în scopul dezvoltării capacităşilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.
Născute în perioade istorice diferite, elementele comune ale celor două ideologii atestă strânsa legătură existentă între ele şi de asemenea faptul că Iluminismul a constituit o puternică sursă de inspiraţie pentru Social-Democtaţie. Ambele doctrine au apărut ca reacţii orientate împotriva unor realităţi politice, economice şi sociale şi au propus soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta societatea, dar persistenţa în timp a aceloraşi probleme precum sărăcia accentuată, discriminarea rasială, etnică şi religioasă, lipsa de educaţie a populaţiei, definită mai nou ca analfabetism funcţional, sănătatea precară a indivizilor, declinul demografic, conflictele armate şi multe altele, arată că pentru eradicarea acestor plăgi care parazitează corpul social este nevoie de o reformă profundă la nivelul mentalităţii fiecărui individ, urmată apoi de conjugarea tuturor eforturilor pentru o apropiere cel puţin de idealurile Iluminismului şi Social-Democraţiei, dacă nu de realizarea lor.

Blanari Călin

Un nou capitol al Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca

2008-06-20T06:28:00.000-07:00

Începând cu ora 17.00 a zilei de miercuri, 26 martie 2008, la sediul PSD Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Conferinţa Municipală Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca, cu scopul de a alege o nouă structură de conducere.
Ordinea de zi a şedinţei a cuprins prezentarea Raportului de activitate a Organizaţiei de Femei a PSD Cluj-Napoca, de la alegerile precedente şi până în prezent, prezentarea programului cu acţiunile propuse pentru perioada 2008-2010: direcţii majore şi obiective.
Principalele realizări ale Organizaţiei de Femei au fost: traininguri ce au avut ca temă îmbunătăţirea reprezentării femeii în politică (în acest sens, reprezentantele PSD Cluj-Napoca au participat, alături de colege din Organizaţia de Femei a Partidului Democrat şi Partidului Naţional Liberal, la un program de dezbateri organizat de Asociaţia „Artemis” cu tema „Egalitatea de şanse”), dezbateri cu teme medicale („Osteoporoza” – prezentare făcută de dr. Angela Barbu şi dr. Codruţa Lencu, „Neuroastenia” – prezentare făcută de dr. Camelia Bakri, „Afecţiuni cardiovasculare” – prezentare făcută de dr. Camelia Bakri). De asemenea, tema majorării pensiilor a reprezentat un punct important în activitatea PSD-istelor, şi au fost marcate prin întâlniri pe această temă, la care a participat dl. Iacob Moholea de la Direcţia Judeţeană de Pensii. Raportul de activitate a reamintit şi de întâlnirile de socializare ce au avut loc cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, care au devenit deja o tradiţie în cadrul Organizaţiei Municipale PSD. Sărbătorile de Crăciun nu au trecut fără ca Organizaţia de Femei să nu organizeze Serbarea Pomului de Iarnă, prilej cu care copiii participanţi au primit cadouri chiar de la Moş Crăciun.
În fiecare an, de 1 iunie, au fost organizate concursuri sportive care s-au desfăşurat în parcul I.L.Caragiale, iar participanţii au fost premiaţi.
Pentru perioada următoare, accentul se pune pe unul dintre principalele obiectivele ale Organizaţiei – obţinerea de cât mai multe voturi favorabile partidului la alegerile locale şi parlamentare. Realizarea de analize privind situaţia pensionarilor cu probleme sociale, a situaţiei copilului şi a femeii în societate şi îmbunătăţirea statutului lor în cadrul acesteia, acţiuni concrete de protecţie socială a categoriilor defavorizate, promovarea solidarităţii umane, a spiritului comunitar de intrajutorare, acţiuni de sprijin în perioada de opoziţie: atitudini şi acţiuni specifice femeilor care să sancţioneze politicile antisociale promovate de actualul Guvern, în special în domeniul sănătăţii, familiei, copilului, al persoanelor vârstnice, dar şi al celor tinere, sau care nu au un loc de muncă şi nici perspectiva de a-l obţine, sunt doar câteva din acţiunile ce se propun pentru realizare în perioada 2008-2010.
După cuvintele de laudă şi încurajările, pentru perioada următoare, primite din partea unor membri ai conducerii municipale şi judeţene a PSD, reprezentantele sexului frumos din partid şi-au ales noua conducere.
Preşedinte la Organizaţia de Femei a PSD Cluj-Napoca a fost desemnata, conform votului, doamna Delia Vitan, care se află la al doilea mandat, în timp ce Consiliul Municipaleste compus din: Albu Sanda, Anastase Claudia, Bakri Camelia, Barbu Angela, Boncea Viorica, Borşan Laura, Brânzan Diana, Brehar Raluca, Brustur-Chirilă Luminiţa, Burduhos Rozalia, Cherecheş Nicoleta, Ciupe Lia, Creţu Stela, Crişan Maria, Groza Emilia, Ionescu Mariana, Măgurici Claudia, Moroşan Viorica, Mureşan Delia, Ploscar Loredana, Pojar Adina, Pop Laura, Rădulescu Elena, Rusu Maria, Stroia Alexandra, Şumlea Dorina, Târnovean Ana, Vitan Delia şi Zamfiroiu Mădălina.
Prima întîlnire a noului Consiliu Municipal al Organizaţiei de Femei PSD Cluj-Napoca, a hotărât ca din Biroul organizaţiei să facă parte : Vitan Delia – preşedinte, Brehar Raluca, Bakri Camelia şi Albu Sanda – vicepreşedinte, Boncea Viorica – secretar şi Brustur-Chirilă Luminiţa, Crişan Maria şi Zamfiroiu Mădălina – membre ale Biroului Executiv.

Mult succes noii echipe şi fie ca toate obiectivele propuse să reprezinte o realizare la prezentarea următorului Raport de activitate.

Stroia Alexandra

Kosovo nu este un precedent pentru Transilvania!

2008-06-04T03:26:00.000-07:00

Proclamarea independenţei provinciei Kosovo a deschis o dezbatere de mult aşteptată: acest caz poate fi considerat un precedent sau este doar o excepţie în sistemul internaţional. Cum era de înţeles, această dilemă a stârnit şi interesul „analiştilor” din România. Ceea ce a determinat menţinerea acestei teme în dezbaterea publică de la noi a fost reacţia autorităţilor române din 18 februarie 2008. Lanţul de respingeri „hotărâte” de recunoaştere a independenţei noului stat constituit la câţiva kilometri de România nu a făcut decât să releve faptul că politica externă a României este încă derutantă şi impredictibilă.
Un stat care îşi poate aprecia valoarea intereselor sale naţionale, precum şi modul în care acestea pot fi apărate pe durată lungă, ar trebui să îşi măsoare cu mai multă atenţie paşii şi reacţiile în sfera politicii internaţionale. S-a declarat în zilele care au urmat momentului 17 februarie 2008 că independenţa Kosovo nu constituie un precedent pentru România, ceea ce este adevărat din multe puncte de vedere. Repetarea obsesivă a acestui lucru seamănă, mai degrabă, a spaimă.
Pentru a lămuri ordinea evenimentelor se impune o precizare. Perspectiva proclamării independenţei Kosovo a devenit clară încă din februarie 2007, când Trimisul Special al Secretarului General ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari, a finalizat proiectul său privind viitorul statutului provinciei Kosovo. Acest document, care a fost transmis, câteva săptămâni mai târziu, Consiliului de Securitate ONU, prezenta un plan de formare a statului Kosovo. Anexa acestui proiect conţinea şi o propunere de constituţie pentru noul stat, principiile şi direcţiile pe care acesta urma să se contureze. Analize ulterioare ale unor institute de studiere a relaţiilor internaţionale au prezentat diverse scenarii privind reacţiile statelor din sistemul internaţional faţă de proclamarea independenţei Kosovo. Încă din vara lui 2007 se ştia faptul că state precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia vor recunoaşte acest act unilateral de voinţă al albanezilor kosovari, în vreme ce Rusia a păstrat pentru sine avantajul unui discurs cu sens echivoc, sub formula: „Rusia va recunoaşte independenţa Kosovo atunci când aceasta va fi acceptată şi de Serbia”. Se ştia, de asemenea, că dintre cele 27 de membre ale UE, o parte (mai ales cea cu minorităţi etnice) nu vor recunoaşte independenţa, dar, în acelaşi timp, se admitea faptul că în decurs de câteva luni de la momentul proclamării sale, aceste state vor putea fi convinse să o recunoască. Un alt aspect îl reprezintă şi afirmaţia, din cadrul declaraţiei de independenţă din 17 februarie 2007, că independenţa Kosovo nu constituie „un precedent pentru nicio o altă situaţie”.
În aceste condiţii, reacţia României este cea a unui stat lipsit de viziune politică coerentă, ştiindu-se acum că autorităţile române vor putea recunoaşte independenţa Kosovo în iunie 2008, când, potrivit planului Ahtisaari, se va fi finalizat transferul de autoritate de la Misiunea Temporară a ONU de la Priştina (instalată în iunie 1999) către noile autorităţi kosovare. Premisele acestui gest al României se pot observa în recomandarea pe care preşedintele român a făcut-o omologului său sârb de a începe discuţii cu Priştina şi de a nu se izola, precum şi în declaraţia unuia dintre consilierii preşedintelui care susţinea în viitor se România va recunoaşte independenţa.
În ceea ce priveşte „cazul Transilvania” sau mai precis al Ţinutului Secuiesc, nu proclamarea independenţei Kosovo constituie un precedent, ci modul în care se raportează autorităţile româneşti la acest caz şi atitudinea mediului politic de la Bucureşti şi din regiune. „Modelul Kosovo” nu se va putea copia în cazul amintit mai sus, pentru că lipsesc condiţiile de invocare a acestuia. În schimb, se creează precedente de către autorităţile române pentru ca această regiune să îşi poată declara, la un moment dat, autonomia în mod unilateral. Faptul că minoritatea maghiară este „dezbinată” între două formaţiuni politice va constitui unul dintre argumentele majore ale faptului că există o viaţă politică proprie, distinctă de cea de la centru şi de cea a majorităţii, ca urmare condiţiile primare ale desfăşurării unei vieţi politice democratice separate (putere vs. opoziţie) s-au constituit. Un al doilea element care va încuraja acest aspect este recurgerea la votul uninominal cu un singur tur, care va asigura diminuarea participării „minorităţii” româneşti din Ţinutul Secuiesc la viaţa politică din regiune. Pe lângă aceste argumente, reprezentanţii minorităţii maghiare din zona amintită vor recurge şi la avantaje pe care le conferă principiul subsidiarităţii, precum şi interpretarea forţată (=eronată) a conceptului de regionalizare.
Având în vedere toate aceste aspecte, devine evident că proclamarea independenţei Kosovo nu constituie un precedent pentru Transilvania. Cei care invocă acest caz, nu încearcă decât să forţeze dezbaterea cu privire la Autonomia Ţinutului Secuiesc.
Ca urmare, autorităţile române ar trebui să găsească elementele care să îndepărteze regionalizarea pe criterii etnice a României, formulând o strategie clară de descentralizare financiară şi economică, pe lângă cea decizională. Pentru ca acest fapt să se poată realiza, însă, este nevoie de mai multă dedicare pentru interesele cu adevărat naţionale, care se pot rezuma la: prosperitate, securitate socială, integritate teritorială (fiecare rezultă din cealaltă, în ordinea enumerată). Dacă aceste premise ar fi fost constituite până acum, spaima faţă de „autonomii” nu ar fi existat, pentru că nici oamenii de rând aparţinând unor minorităţi nu ar fi dorit o dezbinare inutilă. Mai este încă timp pentru construcţia prosperităţii şi apartenenţa la UE şi NATO ne oferă premisele, dar acestea trebuie fructificate.

Alexandrescu Mihai

România – ţara şomerilor, taxelor şi impozitelor

2008-06-04T03:21:00.000-07:00

România – ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care bogătaşii “dreptei” şi nu numai ei, se îmbogăţesc peste noapte, în timp ce mediocritatea suferă de complexul “creditelor” mici autorizate de băncile profitoare, iar săracii îşi duc traiul zilnic scotocind prin gunoaie. Aceasta este România de azi, a strămoşilor, strămoşilor unora.
Şomerii, într-un stat democratic, sunt văzuţi ca nişte “comunişti revoluţionari” aparţinând unui regim împuţit, condus într-o manieră “dictatorială” sau „supravieţuitorii” unui guvern incompetent, precum cel “al dreptei” de la începutul secolului trecut.
Marginalizarea şomerilor se datorează, pe de-o parte lor, şi pe de altă parte eşecului naţional de a-i stimula prin legi concrete care să-i sprijine, să-i pună în mişcare, profesional dacă există compatibilitate între calificarea acestuia şi domeniile de activitate, prin distribuirea lor către alte specializări, cu certificate şi diplome recunoscute, atât teoretic „cantitativ” cât şi calitativ, astfel încât prin studiile urmate să devină utili ţării, şi vice-versa.
În topul ţărilor cu numărul de tineri şomeri sub 25 de ani, România se află pe locul 2 în Europa, cu 20,7% şomeri. În S.U.A., somajul, în ceea ce priveşte populaţia aflată între 18 şi 65 de ani, este estimat la 4,7%.
Prin politica derulată de “dreapta”, se exagerează cu privire la resursele deţinute de ţara noastră, fie nu se cheltuiesc, fie că se cheltuiesc imprudent şi fără acoperabilitate, în interesul, cât şi în dezinteresul populaţiei.
În practică, nu se oferă populaţiei active, ţinând cont de media de vârstă care se confruntă deficitar, atât financiar, cultural, cât şi calificativ, care să fie în permanentă conectare cu ceea ce oferă şi cere piaţa de muncă actuală în ţara noastră. Sistemul românesc “cultural” este prezent într-o formă deplorabilă, şi anume de “îngrăşare” cantitativă instituţional, pe zi ce trece. În alte ţări “îngrăşarea” este la nivel calitativ, nu superior învăţământului nostru ci doar sistemului prezent în ţări ca, S.U.A., Franţa, Anglia, Germania şi altele.
Grosolan vorbind, în şcolile de arte şi meserii, se duc doar cei slab pregătiţi. România pierde “materia cenuşie” în domeniile practice şi tehnice pentru a produce talente, şi cu aceasta ocazie, prin carierele care sunt prost distribuite celor fără calităţi, deasemenea creşte numărul celor care nu au înclinaţii “deoveditoare” în domenii de activităţi care nu nicio legătură cu studiile cerute, şi astfel retribuţia acestora este peste media normală, crescând ilogic cu 150÷200% (de exemplu, un muncitor-strungar de meserie are un salar de 800 lei, în mană, iar un director general/executiv excelează “financiar” între 350÷400 lei). De ce? Pentru că în România, totul se rezumă la a închide gura şi la a suporta, aşadar, daca nu-ţi convine eşti liber de contract. Aici, unele concerne care cer firmelor de recrutare de personal să caute oameni cu pregătire profesională excelentă (cu experienţă, cât mai multe limbi străine cunoscute, etc...) pentru anumite posturi, cum ar fi cele de clasă medie sau superioară, fie că sunt muncitori sau ingineri, ei sunt acei care suportă “imposibilităţile” de realizare profesională, pentru că p.c.r.-ul este cel care decide cine rămâne şi cine pleacă. România mai are de învăţat ce înseamnă politica democraţiei financiare şi să ofere populaţiei traiul decent lunar. Tinerii de azi pot să spere că într-o bună zi, un alt “escu” se va gândi la ei.
Taxele şi impozitele în ţara noastră sunt mari, în raport cu câştigurile de care avem parte unii dintre noi, fie că este vorba de o slujbă la stat sau în cadrul unei companii private.
În luna decembrie 2007 a fost dat societăţii civile un studiu realizat în 178 de ţări de către compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PwC) şi Banca Mondială, potrivit căruia, în U.E., dar în special “În România, dintre cele 96 de taxe, 60 sunt în domeniul forţei de muncă, într-un an o companie fiind obligată să realizeze câte 12 plăţi pentru fiecare din domenii precum contribuţia la asigurări sociale, contribuţia la asigurările de sănătate, şomaj, fondul privind riscul de accidente şi pentru inspecţia în muncă”.
Deasemenea, în studiu se mai arată că „Numărul taxelor solicitate în România este mai mare decât în orice alt stat din Uniunea Europeană, diferenţa fiind foarte mare. Locul doi în Uniunea Europeană în funcţie de acest criteriu este ocupat de Polonia, care percepe anual un număr de circa 40 de taxe, mai puţin de jumătate din nivelul din România“.
Fără menajamente, din studiu, se deduce că orice companie din România are de plătit 96 de taxe şi impozite pe an, situaţie care a adus ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană şi pe locul al patrulea în clasamentul mondial în ceea ce priveşte numărul contribuţiilor fiscale, mai pot să observ, faptul că, ţara noastră a urcat o poziţie în clasament faţă de ediţia din anul 2006, când numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89. Aşadar, România înregistrează un nivel de peste două ori mai mare decât cel din alte state europene, precum Polonia sau Slovacia.
Studiul mai precizează, că şi alte taxe pentru companiile din România sunt percepute pentru urbanism, mediu, timbru şi combustibil - câte una pe an - şi câte patru pentru teren, autovehicule, clădiri şi pentru veniturile companiei.
România este campioana inegalabilă la taxe şi impozite. Se vede clar, cu ochiul liber, că ne-am făcut de ruşine între toate statele membre ale U.E. şi cu regret spun că, în prima lună a lui 2008, la un an de la integrarea în Uniunea Europeană, România va trebui să-şi numere punctele negre pe care le va strânge de la colegii din U.E. Ţara noastră este un “hârb necivilizat” al societăţii “civilizate” în care nu ştim decât să ne lăudăm şi să minţim cu neruşinare.
Se mai arată în raportul "Paying Taxes 2008", ca în anul 2007, pe primele trei poziţii în lume se află, faţa de România, Belarus - cu 124 de taxe, Uzbekistan - cu 118 şi Ucraina - cu 99, iar anul trecut numărul taxelor identificate de autorii studiului s-a ridicat la 89. Autorii studiului precizează că, deşi în România şi Ucraina a fost introdusă taxa unică de impozitare, numărul mare al celorlalte taxe percepute în aceste ţări diminuează beneficiile acestui sistem de impozitare.
În celelalte state din U.E., numărul taxelor este mai mic de 30 pe an. Astfel, printre cele mai multe taxe mai sunt percepute în Slovacia - circa 30, în Lituania, Ungaria şi Franţa - puţin peste 20. La polul opus României se află Suedia, unde se plătesc doar 2 impozite, în Letonia - 7, Portugalia, Spania şi Marea Britanie - câte 8. La stabilirea numărului taxelor plătite de o companie într-un an autorii studiului au luat în calcul frecvenţa cu care sunt achitate taxele directe şi indirecte, aceasta putând fi de 12 ori, patru ori sau o dată pe an. De exemplu, în cazul contribuţiilor sociale şi al taxei pe valoare adaugată (T.V.A.), numărul plăţilor efectuate pe an este 12 în fiecare caz, în timp ce pentru taxe precum impozitul pe teren, pe clădiri şi pe profit frecvenţa este de patru ori pe an, pentru fiecare.
Dacă la numărul de impozite suntem printre primii, nu acelaşi lucru putem spune despre ponderea în profit a acestora. Din acest punct de vedere, România se află pe poziţia 107 în lume cu o cotă de 46.9%, şi pe locul 11 în U.E. Principalele impozite, aferente forţei de muncă, ajung la 34.4% din profit, în timp ce taxele pe venit au o pondere de 10.4%.
Deci, pot afirma că suntem “codaşii” binelui şi “campionii” răului. Aşadar, ca o paranteză să zicem că e ok, faptul că guvernul a aprobat programul de trecere la moneda unică, euro, la începutul anului 2014.

Mihalyi Flaviu

Noi punem DRAGOSTEA pe primul loc!

2008-06-03T06:45:00.000-07:00

La începutul fiecărui an, în luna februarie, pe tot întinsul planetei, bomboane de ciocolată, flori şi cadouri diferite sunt dăruite între îndrăgostiţi, în numele Sfântului Valentin.
Cine este acest misterios sfânt şi de ce sărbătorim acest eveniment?
Istoria zilei Sfântului Valentin (14 februarie) este învăluită în mister, însă cert este faptul că, odată cu sosirea primăverii, reînvie sentimentul iubirii. Sărbătoarea dragostei, după cum ştim azi, îşi trage rădăcinile din cultul creştin a Romei antice, iar Biserica Catolică recunoaşte cel puţin 3 sfinţi derivaţi din numele Valentin.
O legendă, ne dezvăluie că Valentin a fost un preot din Roma, care a trăit în secolul al III-lea. Când Împăratul Claudius al II-lea a hotărât întărirea forţelor militare cu soldaţi burlaci şi a scos în ilegalitate convenţia religioasă între un barbat şi o femeie, Valentin, realizând inechitabilitatea documentului, a sfidat actul şi a continuat să unească destinele tinerilor îndrăgostiţi, în secret. Când taina acestuia a fost descoperită, Împăratul a ordonat executarea preotului.
O altă poveste, ne mărturiseşte că Valentin a fost ucis deoarece a încercat să ajute creştinii să scape de crudele persecuţii ale romanilor.
Conform unei alte legende, Valentin a fost primul om care a trimis o felicitare de dragoste. Aflat în temniţă, Valentin s-a îndrăgostit de fiica paznicului care-l vizita. Înainte să moară, se spune, că i-a scris o scrisoare de dragoste pe care ar fi semnat-o „from your Valentine” (de la simpatizantul tău), expresie care se foloseşte şi azi.
Cu toate că adevărul din spatele legendelor este înceţoşat, semnificaţia festivităţii celui mai puternic sentiment subliniază armonia, eroismul şi, cel mai important, romantismul acţiunilor lui Valentin. Nu este de mirare că, în periada medievală, Valentin a fost unul dintre cei mai sărbătoriţi sfinţi în Anglia şi Franţa.
Astfel, Ziua Îndrăgostiţilor a călătorit prin timp şi a ajuns până-n zilele noastre.
Sentimentul de dragoste a fost readus la viaţă, şi în acest an, de către Organizaţia de Tineret a Partidului Social Democrat. Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită conform tradiţiilor americane, a debutat prin campania promovată de social democraţi „Noi punem dragostea pe primul loc”. Evenimentul a vizat în special studenţii, astfel că în seara zilei de 14 februarie, membrii TSD au distribuit în complexele studenţeşti pliante cu peste 3 000 de prezervative. În acest mod, îndrăgostiţii au avut şansa de a câştiga o cină romantică prin trimiterea unui simplu sms cu răspunsul la întrebarea: „Cine pune dragostea pe primul loc?”. Fericita câştigătoare a fost desemnată prin tragere la sorţ, Lador Anamaria care a sărbătorit împreună cu iubitul ei în stil românesc, de Dragobete, la restaurantul Sinaia din Cluj Napoca. Prin intermediul acestei campanii, Organizaţia de Tineret a PSD-ului încearcă să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerilor, cu privire la sexul neprotejat şi la problemele de sănătate cu care se confruntă populaţia în lipsa unei educaţii sexuale pe măsură. Această campanie a fost realizată în colaborare cu Serviciul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică şi de Centrul de Referinţă în Planificarea Familială Cluj. La această acţiune au participat atât membri TSD, seniorii, cât şi consilierii locali şi vicepreşedinţii Partidului Social Democrat. Cu aceeaşi ocazie, organizaţia TSD Gherla a organizat o petrecere în clubul Extaz, unde tinerii s-au distrat şi au participat la diverse probe, la final fiind recompensaţi cu premii din partea social democraţilor. Campania din acest an a avut succes şi a fost îmbrăţişată de tineri cu entuziasm, la fel ca şi oricare altă acţiune organizată de membrii TSD.

Apopi Mariana Diana

Am absolvit Şcoala Politică de Iarnă

2008-04-03T05:18:00.000-07:00

Intervalul 15-17 februarie a.c. a marcat desfăşurarea unei noi ediţii a şcolii politice sub patronajul Tineretului Social Democrat. Tinerii interesaţi de viziunea politică de stânga din Romania, s-au restrâns la Geoagiu Băi, în judeţul Hunedoara, pentru a demara lucrările celei de-a doua ediţii a Şcolii Politice de Iarnă TSD.
Evenimentul a dat prilejul pepinierei social democraţiei româneşti să socializeze, să devină mai uniţi, perfecţionându-se în acelaşi timp, din punct de vedere politic. Temele studiate la seminarul de la Geoagiu Băi, au vizat politica externă, comunicarea politică, rolul femeii în politică şi metode de apropiere a tinerilor din România de partidul care le reprezintă cel mai bine interesele – PSD.
Dincolo de discursuri de apreciere, felicitări şi uşoare ironii la adresa adversarilor politici, am remarcat o nouă abordare: apelul la mai mult spirit reacţionar, la mai mult curaj şi îndemnarea tinerilor pentru organizarea acţiunilor cu factură reală de stânga. Un lucru bun în sine, dar destul de tardiv, având în vedere faptul că 3 ani de opoziţie ar fi fost mult mai potriviţi pentru “revoluţii” de stânga.
Printre invitaţii aflaţi la prezdiu, s-au numărat: Mircea Geoană, Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu, Adrian Păunescu, Vasile Puşcaş, Vasile Dâncu, Nicolae Bănicioiu, Olguţa Vasilescu, Ecaterina Andronescu, Ilie Sârbu, Codruţ Sereş, Iuliu Winkler, Victor Ponta, precum şi numeroase personalităţi marcante ale social democraţiei hunedorene – Florin Cazacu, Natalia Intotero, Simion Mariş, etc.
Organizaţiile de tineret din ţară s-au declarat pregătite pentru acţiunile militantiste din campaniile ce vor urma, însă au cerut insistent să fie reprezentate în listele electorale prin locuri eligibile pentru tineri. Totodată a fost ridicată problema atragerii organizaţiilor studenţeşti către TSD, însă fără a le îngloba în structurile de partid.
Mărturiesc că am rămas impresionat de organizare, iar tinerii au fost întâmpinaţi cu mese festive la cele mai ridicate cote de standard. Atmosfera se confunda uşor cu cadrul nunţilor din basme. După ce terminam de mâncat, spiritul tineresc care ne înconjura şi muzica populară live, ne îndemnau să ne miscăm trupurile pe ritmurile orchestrei. Seara se termina cu o baie relaxantă în apele termale care împânzesc staţiunea balneară.
Atmosfera, deşi părea detaşată, nu emana nicio notă de optimism veridic privind viitoarele alegeri. Impresia mea a fost de delăsare şi dezinteres pentru identificarea unor soluţii realiste în privinţa poziţionării atât PSD pe scena politică, cât şi faţă de electorat. Situaţia în care se scaldă PSD-ul, a fost puternic mascată de organizarea evenimetului, însă, pe feţele tinerilor social democraţi se putea citi starea expectativă. Din păcate timpul nu are răbdare cu nimeni, ba mai mult, acum nu curge deloc în favoarea noastră. Cu cât mai repede se vor decide noile viziuni, cu atât mai bine pentru viitorul stângii în România!

Nicolae Andrei

Tinerii şi politica

2008-04-03T05:13:00.000-07:00

Întrebarea la care voi încerca să răspund în cele ce urmează este: de ce tinerii din România ocolesc domeniul politic?
Răspunsul cel mai superficial şi acceptabil îl reprezintă: tinerii, în general, nu sunt interesaţi de acest domeniu.
Dacă acceptăm acest răspuns, se nasc imediat alte întrebări: care va fi viitorul clasei politice, dacă tinerii nu doresc să se implice în această activitate? Oare tineriilor chiar le convine să fie reprezentaţi si condusi, la nesfârşit, doar de ''generţia pensionarilor”? De ce să-i lăsăm pe alţii să hotărască asupra unor lucruri care ne privesc într-un mod direct sau mai puţin direct?
Politica reprezintă singurul domeniu prin care un tânăr poate hotărâ asupra sorţii sale şi ar trebui, cu toţii, să profităm de această oportunitate.

Un răspuns mai complex care se poate da primei întrebări, reprezintă faptul că tinerii nu au experienţa necesară pentru a se implica în politică şi pornind de la acesată afirmaţie trebuie să realizăm faptul că nu ne naştem invăţaţi, iar paşii care-i facem în viaţă ne ajută să accedem pe o treaptă superioară. Curajul este hotărâtor în acest caz, însă acesta poate fi dobândit rapid prin intermediul faptelor. Totodată sunt tineri care, pur şi simplu, s-au scârbit de clasa politică, şi o consideră un fel de scena a jafurilor şi minciunilor. Din păcate aceştia refuză să lupte împotriva sistemului, şi îl accepta ca atare. Puţini însă sunt cei care au curajul să-l critice şi se opresc la acest stadiu. Trebuie să întelgem că nu se poate lupta împotriva unui sistem doar din interiorul acestuia, nu şi din exterior.

Există o altă categorie distinctă de tineri care nu înţeleg cum să-şi folosească dreptul la vot. Aceştia aleg OMUL, în detrimentul doctrinei, după cum e cazul simpatizanţilor lui Băsescu, care văd în el un simbol, ignorând astfel proiectele durabile şi eficiente de guvernare ale partidelor politice. Reţinem cum, în 2004, Băsescu a încurajat votul de blam la adresa guvernanţilor de atunci, acesta fiind singurul mesaj care a ajuns la urechile votanţilor. Putem spune despre actualul Preşedinte al României că a reusit să manipuleaze mintea tineretului printr-un limbaj de cartier, şi-un comportament de alcoolist. Poate acesta, într-adevăr, reprezintă cumva românul de rând, însă rolul Preşedintelui se extinde şi înafara graniţelor statului, fiind un reprezentant al politicii externe.
De asemenea observăm cum personaje mondene, mai mult sau mai puţin înzestrate cu o educaţie politică, devin astăzi membrii, şi chiar membrii fondatori, ai unor partide. Cel mai bun exemplu în acest caz este George Becali, supranumit “Războinicul Luminii”. Adesea calităţile lui de finanţator al echipei de fotbal F.C. Steaua Bucureşti, se contopesc cu cele ale politicianului Gigi Becali. Sportul în general reprezintă un domeniu de interes al tineretului de azi, în timp ce politica pierde în defavoarea acestuia. În cazul de faţă, este foarte uşor să suprapui rezultatele unui club de fotbal, cu rezultatele politice ale managerului şi adesea votul tinerilor se îndreaptă spre PNG-CD, sau mai bine spus, spre fotbalul românesc. Din păcate, mulţi tineri iubesc acest tip de personaj, si încă nu realizează că votând astfel de specimene îşi fac mai mult rău decât bine.
Având în vedere că mă regăsesc în filozofia social democrată, privesc cu optimism viitorul şi sunt sigur că putem schimba menirea acestei ţări. Sper că vom apuca ziua în care, noi toţi, vom adera la o mentalitate constructivă şi europeană prin care vom găsi o soluţie viabilă la problemele tinerilor prin utilizarea politicului, în adevăratul lui sens.
În speranţa că m-am făcut înţeles, vă fac o invitaţie la gândire profundă. Vă las pe voi să meditaţi la aceste raspunsuri, în speranţa că vă veţi lumina şi veţi înţelege, în final, care este rolul politicii în societate. A venit timpul nostru, a tinerilor, să hotărâm asupra destinului!

Oros Florin

Clujul din perspectivă istorică

2008-03-26T07:23:00.000-07:00

Nu multe localităţi din România îşi pot etala la actele de identitate o vârstă onorabilă şi un trecut milenar. Tocmai de aceea locuitorii urbei de pe Someş, concitadinii noştri clujeni, au un motiv în plus să se considere norocoşi şi să-şi afirme cu mândrie nedisimulată o atare descendenţă venerabilă. Oraşul Cluj-Napoca împreună cu împrejurimile sale se găseşte pe o străveche vatră de locuire atestată cu multe mii de ani înainte de vremurile noastre, vechime confirmată prin cercetările arheologice desfăşurate în ultimele două secole. Oraşul a luat naştere şi s-a dezvoltat pe una din principalele axe de comunicare ce a legat din antichitate Vestul Europei de Răsăritul şi Sudul Europei. Prima aşezare mai importantă pe aceste locuri a fost întemeiată de daci sub numele de Napuca (Napoca). Din păcate, după cucerirea Daciei (106 d.Chr.), romanii biruitori au distrus şi desfiinţat vechea Napuca şi au pus bazele unei alte aşezări pe malul drept al Someşului Mic, cam în zona centrală a oraşului de astăzi, aşezare pe care au denumit-o Napoca, preluând denumirea anterioară dacică, cu o mică modificare fonetică. Era şi acest gest un semn al dorinţei învingătorilor romani de a trăi şi coabita paşnic cu autohtonii, cu care să construiască împreună o nouă civilizaţie. În timpul împăratului Traian, aşezarea urbană Napoca a cunoscut o înflorire social-economică si politică remarcabilă, fapt care l-a determinat pe împăratul Hadrian, succesorul lui Traian, să confere localităţii statutul de municipium, în anul 118-119. Ceva mai târziu, pe timpul împăratului Marcus Aurelius, municipiul Napoca a fost ridicat la rangul de colonia, cel mai înalt statut urban din Imperiul roman, astfel că locuitorii săi s-au bucurat de drepturi şi importante avantaje materiale. Prin urmare, Napoca si zona din jur s-au dezvoltat în mod deosebit datorită poziţiei avantajoase pe care o deţinea, la intersecţia mai multor drumuri de legătură şi comerciale. De altfel, în epocile istorice următoare, poziţia geografică privilegiată, la întâlnirea mai multor căi de comunicaţie şi economice, a jucat un rol important în consolidarea poziţiei strategice, comerciale şi spirituale a zonei Clujului în această parte a Europei.
În perioada stăpânirii romane, cultura materială şi spirituală a coloniştilor romani s-a împletit cu modul de viaţă al populaţiei majoritare dacice, influenţându-l puternic, ceea ce a dus la romanizarea treptată a autohtonilor care şi-au însuşit limba latină şi au adoptat civilizaţia romană. Aceste elemente de civilizaţie au asigurat aici, după retragerea armatelor şi a oficialităţilor romane din Dacia în timpul împăratului Aurelian (271 e.n.) continuitatea de viaţă a unei populaţii deplin romanizate, daco-romane, care a reprezentat matricea etnică a poporului român. Mult mai târziu, fortificaţia de la Cluj-Mănăştur a făcut parte din sistemul de aşezări fortificate aparţinând formaţiunii politice condusă de românul Gelu, amintit la cumpăna secolelor IX-X în izvoarele narative maghiare. După înfrângerea lui Gelu, părţile din vestul Transilvaniei, printre care şi regiunea Clujului de astăzi, au intrat, la fel ca restul teritoriului intracarpatic, sub stăpânirea regatului ungar, în anul 1213 fiind amintită Cetatea Regală Castrum Cluj. Aşezarea din preajma cetăţii a crescut în urma colonizării germane, proces care a început la sfârşitul secolului al XII-lea şi a continuat în secolul următor. Dezvoltarea paşnică a Clujului în secolul al XIII-lea a fost întreruptă însă în mod violent de invazia tătarilor în anul 1241, care au cucerit cetatea, iar locuitorii au fost ucişi sau luaţi în robie. Evident, cetatea a suferit daune serioase, importanţa ei militară scăzând considerabil, în deceniile următoare, Clujul dezvoltându-se de acum mai mult ca o aşezare cu caracter agricol, fiind amintit în acte ca sat (villa). Această aşezare, apărută concomitent sau chiar mai devreme decât cetatea, dar fără a fi identică cu ea, a sporit ca număr de locuitori de pe urma colonizării germane din secolul al XIII-lea şi a înmulţirii fireşti a populaţiei prin mecanismele proprii demografiei. Iată deci că la începuturile Clujului medieval, alături de populaţia românească autohtonă, maghiarii şi mai cu seamă germanii şi-au adus o contribuţie importantă.
La fel ca multe alte aşezări ale vremii, şi Clujul a ajuns, împreună cu o parte din împrejurimile lui, sub jurisdicţie episcopală, până în anul 1313 fiind considerat în continuare un sat. Într-adevăr, la începutul secolului al XIV-lea, agricultura continua să constituie principala ramură de activitate a clujenilor, dar o parte semnificativă a populaţiei (mai cu seamă saşii) s-a dedicat meşteşugurilor şi comerţului, taxele şi vămile plătite de ei devenind o sursă de venituri importantă pentru curtea regală maghiară. Regele Carol Robert la 19 august 1316, a emis un document prin care acorda privilegii speciale clujenilor şi îi elibera de sub stăpânirea episcopală. Prin acest act Clujul este ridicat la rang de oraş (civitas), ceea ce însemna un început de drept de autoadministrare pe plan economic, juridic şi bisericesc, reglementând, totodată, obligaţiile militare ale locuitorilor. Astfel, privilegiul regal din anul 1316 reprezintă unul din actele importante pentru istoria oraşului feudal Cluj, în curs de formare.
În cetate s-a dezvoltat şi viaţa culturală şi artistică, la sfârşitul secolului al XIV-lea fiind celebri sculptorii Martin şi Gheorghe din Cluj, care în 1373 au executat la Praga pentru regele-împărat Carol al IV-lea de Luxemburg, statuia Sfântului Gheorghe, monument ce se ridica la nivelul standardelor europene ale vremii. Statuia celor doi frati clujeni se încadrează printre lucrările de gen care vestesc sculptura Renaşterii pe plan european (aşa după cum se ştie, o copie târzie a statuii de la Praga se află la Cluj-Napoca pe actuala str. M. Kogălniceanu). De asemenea, o primă atestare despre începuturile învăţământului public din Cluj (şcoala orăşenească) datează din anul 1409, atunci fiind amintit "Caspar notarius et rector scholarum". Concomitent, în cetatea Clujului funcţiona o şcoală confesională (evident catolică), la care aveau acces nu numai locuitorii oraşului ci şi tineri din alte părţi ale Transilvaniei.
Regele Matia Corvin, care se pare că s-a născut în oraşul nostru în casa care azi îi poartă numele, a emis între 1458-1490 un număr de 41 de privilegii acordate localităţii, în urma cărora Clujul a devenit un important centru meşteşugăresc, şi a jucat un rol tot mai însemnat în producţia de bunuri de consum şi în comerţul european pe axa Est-Vest. O importantă parte a populaţiei cetăţii se ocupa la vremea respectivă cu cultivarea viţei de vie şi cu valorificarea vinului. Regele Matia Corvin, în 1458, a interzis ca pe piaţa Clujului să fie adus vin din alte părţi, dorind prin această măsură să protejeze producţia locală. Trebuie menţionat şi faptul că localitatea Cluj avea drept de a organiza târg naţional de două ori pe an: în cea de-a doua duminică după Paşte şi la 5 noiembrie, precum şi târguri săptămânale în fiecare zi de luni până joi.
Oraşul nostru se leagă, cum altfel, şi de personalitatea marelui voievod unificator Mihai Viteazul. După înfrângerea lui la Mirăslău, nobilimea maghiară din Cluj s-a răzbunat cumplit pe oamenii lui Mihai Viteazul (căpitanul Baba Novac si alţii au fost prinşi şi arşi de vii, în piaţa Clujului, la 5 februarie 1601, punându-i apoi în ţepe pe drumul Feleacului, aproximativ în faţa Bastionului Croitorilor. Ca urmare a luptei de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul s-a întors victorios la Cluj cu armata sa şi cu generalul Basta, unde a stat câteva zile, între 11 şi 16 august. În memoria bravului şi credinciosului ostaş care a fost Baba Novac, domnul Mihai a pus un drapel mare pe locul unde a fost tras în ţeapă.
În sec. XVII în cetatea Clujului s-au aşezat şi şi-au cumpărat case negustori greci şi români veniţi din Principatele Române. Înrudirile dintre boierimea Principatelor Române şi nobilimea din Ardeal au continuat, documentele atestând faptul că fete de boieri români şi de nobili unguri, dar şi băieţi, treceau prin căsătorie dintr-o ţară în alta. Un caz celebru, legat de oraşul Cluj este şi fata postelnicului Preda din Ţara Românească, Stanca. Logodită cu un nobil din familia Bethlen, pe care părăsindu-l s-a măritat cu alt nobil de condiţie mai modestă, dar influent, Székely Lászlo, Stanca a rămas văduvă, în împrejurări necunoscute, iar la finele veacului XVII o întâlnim în acte ca soţie a unui personaj important din istoria Ardealului: Stephan Haller. În vremea când Stanca era căsătorită cu acest nobil sas, la 15 septembrie 1699, ea a dăruit o sumă de 566 florini bisericii şi şcolii calvine din Cluj, biserica maghiară de pe str. M. Kogălniceanu fiind reparată pe banii ei. Elementul românesc în Cluj se înmulţeşte în secolul XVII şi în cel următor, dar preot şi biserică n-aveau în cetate fiindcă ortodocşilor nu li s-a permis să-şi construiască biserică de piatră, ei aparţinând în cele bisericeşti de preotul din Cluj-Mănăştur. Companiile de negustori "greci" (români macedoneni, dar şi greci) au pătruns în Cluj mai cu seamă după ce Habsburgii au ocupat la sfârşitul veacului al XVII-lea Ardealul şi aveau nevoie de cât mai mulţi bani pentru scopurile militare şi culturale. Negustorii "greci", care plăteau taxe considerabile erau primiţi în cetăţi şi oraşe chiar şi fără acordul nobilimii maghiare sau al patriciatului săsesc. Citadela de pe Cetăţuie, s-a construit începând cu anul 1716, pentru încartiruirea armatei austriece şi supravegherea cetăţii, fiind distruse o bună parte din viile cetăţenilor ceea ce a produs numeroase nemulţumiri. Habsburgii au încercat să atragă de partea lor oraşul şi să le cultive orgoliul, sediul Guberniului Transilvaniei aflându-se la Cluj între anii 1695-1696, 1719-1732 şi pentru o vreme mai îndelungată începând cu anul 1790, când Clujul a devenit capitala Ardealului, având pe atunci o populaţie de circa 11.000 locuitori. S-au construit o seamă de palate şi clădiri în stil baroc, reprezentativ fiind Palatul Banffy, actualmente sediul Muzeului de artă. Modernizarea oraşului devine încet, încet o realitate. În 1791 s-a început pietruirea străzilor, în 1798 s-a hotărât sistematizarea oraşului prevăzându-se ca orice construcţie nouă să fie obligată să aibă aprobarea consiliului orăşenesc. În 1792 a avut loc primul spectacol de teatru, reprezentaţiile teatrale permanentizându-se; în 1821 s-a construit clădirea teatrului orăşenesc, pe locul ei construindu-se în sec. XX Casa Universitarilor de azi. În 1827 s-a introdus iluminatul public pe timpul nopţii pe străzile oraşului, iar în 1828 s-a deschis primul Casino, cu întâniri literare, discuţii politice, artistice. La Liceul Piarist (vizavi de Universitatea “BabeşBolyai”) au învăţat nume ilustre ale românilor şi maghiarilor din Transilvania, între care şi simbolul revoluţiei paşoptiste româneşti, Avram Iancu.
Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania a lăsat urme adânci în relaţiile dintre români şi maghiari. Aici, la 28 martie 1848, s-a elaborat o petitie-manifest prin care se cereau recâştigarea libertăţii, egalităţii şi drepturi naţionale pentru români. Clujul, a devenit însă, la un moment dat, centrul reacţiunii nobiliare maghiare, prefectul Alexandru Bătrâneanu, tribunii Vasile Simonis şi Vasile Turcu, fiind executaţi de "Tribunalul de sânge" al revoluţiei maghiare, în hotarul localităţii Someşeni. La 11 mai 1849, din ordinul aceluiaşi "Tribunal" din Cluj este executat la poarta de nord a fortăreţei de pe Cetăţuie, eruditul profesor sas Stefan Ludwig Roth. În momentul de răscruce a revolutiei din 1848-1849, Clujul a adăpostit tratativele lui Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, duse cu oficialităţile revoluţionare ungare pentru împăcarea revoluţiei maghiare (în frunte cu Kossuth Lajos) şi cea română (condusă de Avram Iancu). Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac au ajuns la 19 iulie 1849 la Cluj, fiind cazaţi la hotelul "Biasini" (pe str. Avram Iancu la intersecţia cu str. Universităţii), acolo unde fusese adăpostit şi poetul revoluţionar maghiar Petöfi Sándor, în periplul său transilvănean. Pentru împăcarea celor două revoluţii era însă prea târziu. După înfrângerea revoluţiei, Clujul şi-a pierdut din importanţa politică, capitala principatului fiind mutată la Sibiu, iar după 1867 când Transilvania a fost anexată Ungariei prin pactul dualist din 1867, Clujul cunoaşte pentru câteva decenii o perioadă de decădere politică şi economică. Trebuie amintit şi faptul că în clădirea “Reduta” de pe str. Memorandului (actualmente sediul Muzeului Etnografic), fost han şi loc de întrunire al Dietei Transilvaniei în câteva rânduri, s-a desfăşurat în mai 1894 celebrul process al memorandiştilor, în urma căruia mai mulţi fruntaşi ai românilor transilvăneni au fost condamnaţi la închisoare pentru curajul de a fi cerut drepturi pe seama naţiunii române din Transilvania.
După Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918, pentru oraşul Cluj s-a deschis o nouă etapă de dezvoltare remarcabilă. Clujul devine în perioada interbelică sediul unor importante unităţi de învăţământ mediu şi superior (în 1919 s-a înfiinţat Universitatea românească), iar instituţiile spirituale, de cultură şi artă s-au imps pe plan naţional şi european. Şi din punct de vedere demografic oraşul începe să aibă o structură mai adecvată compoziţiei populaţiei din arealul învecinat sau conformă ponderii etniilor de bază la nivelul întregii Transilvanii. Creşte treptat numărul românilor, iar după al doilea război mondial se ajunge la inversarea proporţiei între români şi maghiari, în ultimele cinci decenii românii rămânând etnia majoritară, aşa cum era şi firesc într-o provincie unde elemental românesc autohton a deţinut de mai bine de un mileniu supremaţia din punct de vedere numeric. Oraşul Cluj s-a dezvoltat în urma proceselor de industrializare care au avut loc în secolul XX sporind nu doar populaţia ci şi infrastructura corespunzătoare, ceea ce a determinat şi o schimbare vizibilă a ambientului arhitectural. Numeroase clădiri din zona centrală a oraşului, importante monumente de arhitectură, sunt mărturii elocvente ale înfloririi economice şi culturale din oraşul de pe Someş în cursul secolului recent încheiat, la care se adaugă văzând cu ochii noi clădiri din sticlă şi beton armat care de cele mai multe ori se încadrează firesc şi completează zestrea urbanistică a Clujului.

Propuneri de valorificare a potenţialului istoric al Clujului

Date fiind trecutul milenar al oraşului, credem că se impune organizarea unei ample serbări anuale sub semnul “Zilele municipiului Cluj-Napoca”, care să dureze o săptămână şi care să fie plasată anual primăvara, în săptămâna cu sărbătoarea Sfântului Gheorghe (patronul oraşului) de la 23 aprilie. Prin atare manifestare se poate valorifica plenar tradiţia multiculturală a oraşului. De exemplu:

Luni: Inaugurarea serbărilor; Ziua originilor dacice
Marţi: Ziua romanilor
Miercuri: Ziua românilor
Joi: Ziua maghiarilor
Vineri: Ziua germanilor
Sâmbătă: Ziua interculturalităţii (a tuturor etniilor fondatoare şi conlocuitoare ale oraşului Cluj)
Duminică: Clujul, oraş European. Închiderea serbărilor

Ca tipuri de activităţi pentru fiecare zi, se pot organiza:

-expoziţii tematice la muzeele, monumentele şi casele memoriale, la galeriile de artă etc. unde să fie valorizaţi artiştii clujeni (conscaraţi dar şi tineri ce bat la porţile afirmării)
-simpozioane ştiinţifice ale specialiştilor, studenţilor şi elevilor sub genericul “Istoria la ea acasă”, cu un grad ridicat de interactivitate
-vizionarea de filme istorice (artistice şi documentare) care să pună în valoarea şi trecutul oraşului
-parade, concursuri sportive şi scene în aer liber cu costume de epocă specifice zilei,
-concursuri culinare conform tradiţiilor multietnice ale oraşului
-serate muzicale şi spectacole de sunet şi lumină
-„Ziua porţilor deschise” fie la debut fie la închiderea serbărilor, la toate instituţiile politice, administrative şi culturale
-organizarea unui bal de caritate pentru acei cetăţeni ai Clujului defavorizaţi (fondurile adunate se donează anual unui scop bine precizat: copiii autişti, persoanele cu deficienţe psiho-motorii etc.)
-sensibilizarea agenţilor economici pentru donarea profitului dintr-o zi a acelei săptămâni a serbărilor Clujului pentru premierea unor tineri dotaţi care s-au remarcat la olimpiade naţionale, la universitate, în sport etc.

Modalităţi de mediatizare (înainte, în timpul şi după finalizarea serbărilor oraşului):

-publicitate prin mass-media şi pe internet
-bannere pe străzi, pe mijloacele de transport în comun, fluturaşi aruncaţi din elicopter etc.
-implicarea firmelor de turism locale, naţionale şi internaţionale
-emiterea de medalii comemorative şi serii filatelice
-publicarea anual a unui volum de comunicări ştiinţifice legate de istoria oraşului care în timp să constituie suportul pentru elaborarea unei monografii în câteva volume pe măsura importanţei Clujului
-pliante, afişe, fluturaşi ce se distribuie în oraş, la instituţii etc. pentru implicarea comunităţii

Bolovan Ioan

Markus Meckel, oaspete la Cluj-Napoca

2008-03-23T07:54:00.000-07:00

După ce, în luna octombrie a anului trecut, d-na Sussane Kastner s-a întâlnit cu social democraţii ardeleni, duminică, 16 martie a.c., a sosit rândul unui alt redutabil militant de centru-stânga din Germania, să ia parte la o întrevedere cu preşedinţii PSD din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, dar şi cu activul de partid clujean.
Markus Meckel, teolog de profesie, fost preot evanghelic şi ministru de externe al Germaniei, este astăzi membru al Bundestagului din partea SPD, cât şi preşedintele Comitetului Politic al Adunării Parlamentare a NATO. Membru în Consiliul Director al Fundaţiei Fridrich Ebert şi politician activ implicat în procesul de unificare a Germaniei, oaspetele a purtat o discuţie, cu membrii PSD prezenţi, despre elementele cheie ale social democraţiei în contextul globalizării.
Trebuie menţionat că, în trecutul apropiat, domnia sa a susţinut procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, iar în calitatea de expert pentru România al grupului social democrat din Legislativul german, Markus Meckel a sprijinit reformele interne ale Partidului Social Democrat. La îndemnul Internaţionalei Socialiste, acesta a precizat, la vremea aceea, că PSD-ul are două probleme: pe de o parte, partidul a ajuns în opoziţie după alegerile din 2004, iar pe de altă parte, formaţiunea trebuie să treacă printr-un proces transparent de schimbare internă. Potrivit lui Meckel, social democraţia germană „are sarcina istorică” de a ajuta modernizarea şi evoluţia partidelor social democrate din fostele ţări comuniste. „Într-adevăr, PSD trebuie să fie un partid social democrat în adevăratul sens al cuvântului, nu un partid post-comunist. Acesta este drumul care trebuie urmat, şi am văzut că d-nul Geoană doreşte să se întâmple aşa, chiar dacă vede în acelaşi timp că există lucruri care trebuie îmbunătăţite”, a conchis Meckel.
În deschiderea dezbaterii de duminică, d-nul deputat Vasile Puşcaş l-a prezentat pe invitat, precum „un om care s-a zbătut pentru social democraţie şi trăieşte pentru aceasta”, iar vicepreşedintele PSD din regiunea Nord-Vest, d-nul Ioan Rus, a subliniat faptul că „avem nevoie de acest dialog cu social democraţia germană pentru a putea aplica principiile moderne europene ale acestei doctrine şi în România”.
Markus Meckel şi-a început discursul amintind faptul că în 1971 a vizitat Clujul, iar azi, se bucură să vadă progresele făcute de urbea de la poalele Feleacului. A urmat o introducere în istoria social democraţiei germane, al cărei membru fondator este. Pe scurt, acesta a evocat, cum imediat după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, comuniştii au „confiscat” social democraţia germană, formând Partidul Socialist Unit (1946). Fuziunea a dat naştere unui semn electoral care nu reflecta deloc situaţia reală dintre cele două tabere – două mâini strânse, reprezentând „unitatea” ideologică, impusă de URSS.
Ţinând cont de profesia invitatului, acesta şi-a motivat decizia de a crea un partid social democrat autentic datorită opoziţiei din RFG, care era foarte apropiată de biserica protestantă, dar şi datorită faptului că politicul trebuie să se ocupe de partea mai neajutorată a societăţii. Cât despre aderarea la doctrina de centru-stânga, Meckel s-a arătat sceptic privind sintagma „creştin” în denumirea ideologiei de la polul opus al social democraţiei. „Este dificil să numeşti un partid creştin, pentru că toate partidele democrate sunt creştine” a motivat deputatul german.
Revenind la rădăciniile social democraţiei, vorbitorul a amintit că, în secolul XIX-lea, principiile acesteia au făcut din om un subiect al politicului şi nu o unealtă, lucru care a determinat introducerea dreptului la educaţiei în programul doctrinar. Odată ce societatea va fi educată, aceasta va lupta pentru drepturile ei, iar organizaţiile social democrate, care se caracterizează printr-o deschidere faţă de comunitate, vor reflecta la nevoile umane prin încurajarea formării şi promovării opiniilor şi părerilor în rândul maselor. Pornind de la această idee, musafirul a identificat legătura dintre social democraţie şi mişcările sindicale, care au la bază aceleaşi interese sociale. În acest moment, resursa umană a sindicatelor din Germania din Est s-a redus semnificativ faţă de anii trecuţi, deoarece s-a considerat că o asemenea organizaţie este depăşită în contextul politic de astăzi, însă sindicaliştii încep să reînţeleagă că datorită structurilor organizate devin o forţă comună care-şi pot realiza obiectivele. Cu atât mai mult, misiunea mişcărilor sindicale trebuie să-i includă şi pe şomeri, deoarece şomajul a devenit o problemă majoră internaţională. Organizaţiile care apără interesele profesionale, economice, etc. ale membrilor ei, împreună cu persoanele care caută un loc de muncă, reprezintă grupul ţintă al partidelor social democrate şi are obligaţia să răspundă permanent la nevoile acestora, a concluzionat reprezentantul SPD.
Referitor la modelele social democrate, Meckel şi-a arătat simpatia faţă de sistemul scandinav unde statul pretinde taxe mari, dar benefice pentru societatea nordică. Domnia sa a precizat faptul că în Germania nu va funcţiona niciodată o astfel de structură, deoarece sistemul social democrat german este apropiat de cel spaniol, cale spre care trebuie să se îndrepte şi social democraţia românească.
Caracteristic ţărilor postcomuniste, social democraţia este slab reprezentată de intelectualitate, deoarece aceştia au avut legături ştinţifiice cu partidele comuniste, iar după căderea Cortinei de Fier s-au îndreptat mai mult spre partidele de dreapta, unde le era asigurată libertatea cuvântului.
Despre problemele politice din România, Meckel a remarcat instabilitatea. În consideraţia acestuia, o ţară aflată în tranziţie are nevoie de social democraţie, deoarece oamenii au nevoie să fie incluşi în procesul de reformă, însă PSD-ul va convinge doar prin politici credibile. Odată ajunşi la acest nivel, oamenii pot înţelege schimbarea unei poziţii doar în cazul în care situaţia o cere. Oamenii trebuie să conştientizeze că partidele social democrate ştiu să întocmească un buget, nu doar să redirecţioneze banii.
În încheiera dezbaterii referitoare la rolul social democraţiei contemporane şi viitorul acesteia în Europa, Markus Meckel a menţionat că „sunt momente în istorie, când apar ideile, iar realitatea trebuie să le urmeze”. Totodată s-a arătat interesat de modul în care PSD-ul se va pregăti pentru alegerile locale, în contextul votului uninominal.
În cursul zilei de luni, 17 martie, Meckel a susţinut o conferinţă, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din municipiu, despre „Viitorul Europei după Tratatul de la Lisabona”, circumscrisă în ciclul de dezbateri „Uniunea Europeană în sistemul internaţional contemporan”, organizat de Institutul de Istorie şi Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai.
Înainte de a părăsi oraşul, politicianul german, a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD Cluj-Napoca. Întâlnirea cu mass-media clujeană a oferit oportunitatea abordării unor subiecte sensibile, precum Nokia, Kosovo şi drepturile minorităţilor din România. Totodată, Meckel a mărturisit că, în timpul scurtei sale vizite la Cluj, s-a întâlnit cu eurodeputatul UDMR, Csaba Sógor, şi cu europarlamentarul independent, László Tőkés.
Privind investiţia Nokia din judeţ, delegatul SPD, a acuzat interprinderea finlandeză de nerespectarea angajamentelor făcute faţă de autorităţile din Bochum, după ce a obţinut fonduri de stat. „Ceea ce s-a întâmplat la Bochum a fost că s-au obţinut, de Nokia, fonduri publice, deci subvenţii publice, iar obligaţiile care apăreau odată cu dăruirea acestora, nu au fost respecate. Nu există o opoziţie de principiu faţă de relocare, ci faţă de nerespectarea acestor obligaţii. Dar, pe de altă parte, investiţiile se fac acolo unde condiţiile-cadru sunt cele mai bune. Dacă o astfel de investiţie se face într-o ţară în curs de dezvoltare economică, cu deficite de infrastructură, ţin să vă felicit că aţi convins Nokia să vină aici. Pe lângă locuri de muncă, fabrica de la Jucu reprezintă şi siguranţa bunăstării din regiune.” Markus Meckel s-a delimitat de reacţiile politicienilor germani, care au calificat condiţiile şi forţa de muncă din Româniaca fiind inferioare celor din Germania – „ar trebui să nu mai fim invidioşi unii pe alţii, în interiorul Uniunii Europene şi să recunoaştem că ceea ce e bun pentru unii poate fi bun pentru toţi.” Cât despre repetarea incidentului de la Bochum, acesta a menţionat că nu există pârghii pe care România să le folosească pentru evitarea, pe viitor, a relocării fabricilor private, precum cea de la Jucu.
Punctul doi al conferinţei l-a reprezentat problema Kosovo, despre care el s-a declarat nemulţumit datorită faptului că Uniunea Europeană nu a adoptat o poziţie comună în privinţa recunoaşterii independenţei celui mai nou stat din lume: „Regret că România nu s-a alăturat până acum ţărilor care au recunoscut independenţa Kosovo". Social-democratul german consideră absurde acele temeri care au generat o astfel de poziţie, plecând de la ideea că independenţa Kosovo poate fi apreciată drept un precedent pentru regiuni populate de minorităţi naţionale şi care militează pentru autodeterminare. În opinia sa, nu poate fi vorba de nimic asemănător pentru că, în Kosovo, au fost epuizate toate instrumentele diplomatice înainte de a se ajunge la această soluţie. Pe de altă parte însă, el acceptă faptul că, din punct de vedere subiectiv, poziţia României, Spaniei, Ciprului sau Greciei e justificată ca onestă, dar consideră ca teamă de un precedent nu e justificată, ţinând cont de contextul istoric care a ajutat la crearea noului stat. În Kosovo, spune Markus Meckel, am avut de-a face cu „teroare, război şi genocid" şi cu „o anumită acceptanţă generală a dreptului la autodeterminare a populaţiei de acolo". Situaţia din Kosovo, insistă el, e una specială, generată de război, teroare şi dezrădăcinare provocată de statul sârb, arhitect fiind preşedintele Miloşevici, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia Naţiunilor Unite şi NATO. În cazul bascilor, a Ciprului de Nord sau a maghiarilor din Transilvania nu se pune problema existenţei unor epurări etnice. Singurul caz asemănător provinciei Kosovo, apreciază acesta, este situaţia din Cecenia. Întrebat de ziarişti dacă nu crede că, la un moment dat, pornind de la soluţia adoptată în Kosovo, Germania s-ar putea confrunta şi ea cu solicitări de autodeterminare din partea comunităţii turce, aşa cum se întâmplă cu reprezentanţii comunităţii maghiare din România, Markus Meckel a refuzat orice apropiere între cele două cazuri: „Sunt două chestiuni care nu pot fi comparate. Turcii din Germania reprezintă o populaţie venită prin imigraţie, pe când în cazul maghiarilor e vorba de o populaţie ce trăieşte de secole într-o anumită regiune" încheie social democratul german.
În replică, secretarul Comisiei de Afaceri Europene al Parlamentului Romaniei, deputatul PSD Vasile Puşcaş, îşi exprimă şi el regretul că Uniunea Europeană nu a putut avea o poziţie comună pe tema Kosovo. „Singurul punct comun al Uniunii Europene a fost acela de a nu avea un punct comun şi de a lăsa la latitudinea fiecarui stat adoptarea unei poziţii" a afirmat. În cazul ţării noastre, subliniază el, a primat interesul naţional. „Aşa cum ne-am bătut pentru a păstra denumirea de pălincă, la fel ne vom bate şi pentru interesul naţionţional”, explică fostul negociator şef al României cu U.E., parafrazând astfel, elogiile aduse de Markus Meckel pentru activitatea sa, depusă cu prilejul negocierilor de aderare ale ţării noastre.
România stă bine în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor etnice şi constituie „un exemplu pentru Europa, însă niciun sistem nu e atât de perfect încât să nu poată fi îmbunătăţit”, consideră Meckel, recomandând adoptarea legii statutului minorităţiilor naţionale. De altfel, parlamentarul german, s-a arătat surprins de teama existentă faţă de autonomia culturală, afirmându-şi convingerea că prin existenţa acesteia, comunităţile minoritare pot deveni mai loiale statutului din care fac parte. „Eu cred că merită aprofundată această temă, iar abordările naţionaliste nu-şi găsesc locul. În opinia mea, cheia poate fi găsită în decodificarea trecutului comunist, inclusiv pentru minoritaţi, pentru că şi în rândul minorităţii maghiare există curente politice social-democrate, liberale sau de alt gen şi unii dintre politicieni au fost mai apropiaţi sau opuşi regimului comunist. Important, însă, e ca în aceste partide să existe pluralism politic şi democraţie internă”, finalizează Meckel.

Pop Dragoş-Şerban

S-a întors Adrian Năstase

2008-03-23T07:38:00.000-07:00

Peste 700 de delegaţi ai Consiliului Naţional, autoritatea de conducere a PSD între Congrese, s-au reunit în data de 22 februarie, a.c., pentru a desemna noul preşedinte al acestui forum. Cei prezenţi au avut de ales între fostul premier, Adrian Năstase şi actualul deţinător al postului „de preşedinte interimar”, Dan Mircea Popescu. Ordinea de zi a Consiliului a cuprins şi luarea deciziei de introducere a unei moţiuni de cenzură, precum şi validarea ofertei electorale a partidului.
Fostul preşedinte PSD, Adrian Năstase, a reuşit să-i ridice pe participanţii în picioare la finalul unui amplu discurs pe teme politice şi de partid, în care i-a îndemnat pe colegii săi să nu se sperie de „umbra lui Traian Băsescu”. Pe de altă parte, a dorit să precizeze că are o relaţie foarte bună cu contracandidatul său la şefia Consiliului Naţional, Dan Mircea Popescu, subliniînd că:„Nu mi-am propus să candidez împotriva lui, am ştiut că postul este vacant, şi mi-am prezentat candidatura.
Rezultatul final a venit după o zi lungă şi obositoare de dezbateri şi replici, din care discursul lui Ion Iliescu s-a remarcat reuşind, oarecum, să schimbe opţiunile de vot. Preşedintele de onoare a reuşit, prin prelegerea sa, să echilibreze forţele din partid, încât niciunul dintre ceilalţi lideri nu mai au suficientă putere să se debaraseze de „înţelepciunea” lui. PSD-ul se pregăteşte de marele test – alegerile de la nivel local, unde se va vedea cine întruneşte calităţile unui lider adevărat, prin forţa şi dorinţa de a-i urma lui Ion Iliescu la conducerea partidului.
Atât oamenii de rând, cât şi membrii simpli şi cei de bază ai partidului, aveau cunoştiinte vagi depre acest organism, care suferea de un interimat cronic. Postul de preşedinte si cel de trezorier trebuia să fie ocupat încă din anul 2007. Faptul că, o lungă perioadă, Consiliul nu a fost convocat şi nu s-au putut desemna persoane competente care să ocupe, prin vot cele doua funcţii, ţine de modalitatea de funcţionare internă Partidului Social Democrat.
Susţinut de Ion Iliescu, Adrian Năstase, nu părea să-şi facă mari probleme, câştigând cursa pentru şefia Consiliului Naţional PSD, cu 418 voturi, în defavoarea contracandidatului său, Dan Mircea Popescu, care a adunat 202 voturi, în timp ce 28 de voturi au fost anulate. În funcţia de trezorier al partidului a fost ales Aristide Roibu, cu 624 de voturi „pentru” şi 39 de voturi „împotrivă”.
Consiliul Naţional PSD are atribuţii preponderent „tehnice“.Nucleul dur îl formează parlamentarii, care sunt însărcinaţi cu furnizearea informaţiilor economico-sociale din teritoriu către departamentele care au misiunea de întocmire a proiectelor politice ale partidului. Faptul că un asemenea organism a fost neglijat aproape un an întreg, fără să aibe activitate, dovedeşte dezinteresul liderului faţă de acest colectiv.
Mircea Geoană a reuşit să amâne scrutinul pentru Consiliul Naţional până în acest an, sub diferite pretexte, ceea ce a determinat avantaje şi dezavantaje pentru preşedintele PSD.
Adrian Năstase a fost ministru de Externe, premier, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef de partid. Cariera lui politică a suferit un declin în urmă cu trei ani, când a pierdut toate funcţiile şi a rămas doar membru PSD, după ce, în 2006 a fost ameninţat cu excluderea din partid datorită problemelor pe care le avea cu DNA-ul. După doi ani de izolare politică, Adrian Nastase revine în prima linie a conducerii PSD, urmând să facă parte din Biroul Permanent Naţional al partidului, în calitate de preşedinte al Consiliul Naţional.
Acum, Adrian Năstase este singurul “mogul” social democrat care a deţinut funcţiile cele mai căutate, din punct de vedere politic.
Anul viitor ne asteaptă bătălia pentru Palatul Cotroceni, însă până atunci, trebuie să colaboram pentru câştigarea alegerilor la nivel local.

Baftă noilor social democraţilor intraţi în luptă!

Mihalyi Flaviu

Ce a câştigat România după vizita Preşedintelui Nicolas Sarkozy?

2008-03-23T07:33:00.000-07:00

După trei ani împliniţi de la instaurarea, cu surle şi trâmbiţe, a guvernării „dreptăţii şi adevărului”, ce propovăduia o deschidere nemaiîntâlnită a României spre toate zările lumii, când valurile mării şi seminţiile care populează toate ţărmurile sale ne-ar fi devenit prietene, am ajuns să ne înecăm de bucuria venirii preşedintelui francez la Bucureşti. Vizita de prânz a urmaşului lui de Gaulle a fost marcată de declaraţiile comune de presă la Palatul Cotroceni şi de discursul din faţa plenului reunit al Parlamentului României. La prima alocuţiune a celor doi preşedinţi, francez şi român, am putut observa cât de departe se întinde simţul diplomatic al demnitarului român. Zâmbetele şi tusele tabagice, oricâtă simpatie ar stârni, nu se pot substitui practicii gesturilor diplomatice.
Ne-am întrebat, majoritatea celor care am urmărit şi analizat acele momente de la Cotroceni, care a fost scopul vizitei preşedintelui francez, dincolo de dejunul copios care l-a bucurat? Aparent, au lipsit raţiunile economice sau comerciale, căci, precum dorea să sublinieze biroul de presă de la Elysee, corupţia din România este prohibitivă pentru orice intenţie de investiţie serioasă în această ţară. Cu toate acestea, preşedintele român l-a asigurat pe omologul său francez că în proiectul Nabucco va fi invitată şi compania de stat Gaz de France. Apoi, locatarul de la Cotroceni s-a angajat că România ar putea să trimită în Ciad un număr de militari pentru menţinerea păcii în zonă. Oare Parlamentul a dezbătut în prealabil această chestiune? Oricum, pus pe şotii, preşedintele a intrat, câteva zile mai târziu, în rolul uimitului, declarând că el nu a fost informat despre acest angajament, al cărui autor ar fi Guvernul. Nu vreau să pun sub semnul întrebării sinceritatea preşedintelui nostru. Cert este că Franţa şi-a asigurat sprijinul extern de a participa la restabilirea ordinii într-o zonă de interes propriu.
Un alt aspect interesant al declaraţiilor de la Cotroceni l-a reprezentat mult lăudatul parteneriat strategic franco-român. Care ar fi rostul unui asemenea tip de document de politică externă între două state membre şi cu drepturi şi obligaţii egale în Uniunea Europeană?! Ne-ar putea el ajuta să ieşim din izolarea în care am reuşit să ne afundăm singuri vreme de trei ani?! Când documentul va fi pe deplin accesibil, comentariile vor putea fi mai pertinente.
Considerăm că vizita preşedintelui francez a fost mai puţin una de curtoazie, cât una de pregătire a mediului extern. Apropiatul Summit NATO, care se va desfăşura în aprilie 2008, la Bucureşti, va reprezenta o provocare pentru Franţa, cunoscute fiind aspiraţiile sale în mediul politic şi de securitate în consolidarea PESC, după ratificarea Tratatului de Reformă al UE. Evoluţiile viitoare ale scenei europene vor confirma sau infirma aceste supoziţii.
În fine, întrebarea pe care ne-o punem astăzi este: Ce a câştigat România din vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy la Bucureşti, în februarie 2008? Se poate observa o întărire a cooperării interministeriale franco-române în cadrul viitoarelor reuniuni ale Consiliului UE? Putem vorbi de o cooperare interparlamentară în cadrul COSAC? A fost consacrat un acces mai liber şi sigur al lucrătorilor români pe piaţa muncii din Franţa, iar guvernul celei din urmă ne va sprijini în lobby-ul nostru în anticamerele altor cabinete europene pentru accesul cetăţenilor români în state precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Germania? Cum s-a pregătit din punct de vedere diplomatic, economic şi comercial pentru vizita preşedintelui francez, dincolo de aspectele protocolare, precum dejunul sau ratificarea, în pripă, a Tratatului de Reformă al UE, fără ca acesta din urmă să fie serios şi responsabil dezbătut? Sunt prea multe întrebări şi nedumeriri privind vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy şi, probabil, doar stiloul oferit preşedintelui francez are răspunsurile acestor întrebări...

Alexandresu Mihai

Vasile Dâncu, ales preşedinte PSD Cluj

2008-02-08T05:04:00.000-08:00

Pentru social democraţii clujeni, începutul noului an a debutat cu o schimbare la nivelele superioare de conducere. Funcţia de preşedinte PSD Cluj avea să se anunţe vacantă, odată cu surprinzătoarea retragerea a domnului Ioan Rus. La vremea aceea, s-a instaurat un sentiment de panică, teamă şi pesimism în rândul simpatizanţilor de stânga din judeţ şi regiune. Anul 2007 se încheia cu un mare semn de întrebare pentru continuitatea valorilor de descentralizare şi democratizare a Partidului Social Democrat. Dar cum în tot răul există un bine, binele avea să se materializeze în scurt timp şi chiar peste aşteptările unora – senatorul Vasile Dâncu, singurul doritor, se angajase să candideze pentru funcţia de lider al social democraţiei judeţene.
Numărătoarea inversă pentru desemnarea noii conduceri a filialei judeţene PSD avea să se încheie marţi, 22.01.2008, când sala Europa din incinta Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca a găzduit Conferinţa Extraordinară Judeţeană a PSD. Ziua avea să se anunţe una agitată încă de dimineată, când filialele social democrate din Regiunea Nord-Vest aveau să analizieze, împreună cu conducerea partidului – Mircea Geoană, Titus Corlăţean, Cristian Diaconescu, Ioan Rus, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, etapele selecţiei candidaţilor pentru alegerile locale, precum şi oferta electorală. Totodată, în cadrul întâlnirii regionale, organizaţiile judeţene PSD Cluj, Maramureş Satu-Mare, Bihor, Sălaj, şi Bistriţa-Năsăud şi-au prezentat raporturile de activitate.
Odată încheiate lucrările regionale, invitaţii şi delegaţii aveau să se concentreze asupra scrutinului clujean. Conferinţa a fost deschisă de discursul preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care a reamintit că „Clujul este locul unde oamenii ştiu să păstreze dialogul”. Cu tentă pretienoasă, preşedintele PSD, şi-a exprimat aşteptările referitoare la atribuţiile „Grupului de la Cluj”, care, în ultima perioadă, a făcut un pas înapoi la nivel naţional – „aştept de la Ioan Rus şă-şi reia activitatea, în mod plenar, la conducerea partidului”, „conducerea partidului are nevoie de Ioan Rus”. Apelul l-a vizat şi senatorul clujean, care a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PSD la sfârşitul anului trecut – „vremea în care Vasile Dâncu a stat mai retras trebuie să se încheie. Este important ca Vasile Dâncu să-şi reia locul pe care l-a câştigat la Congres, în jurul mesei principale de decizii a partidului”. O mână prietenească i-a fost întinsă şi deputatului Vasile Puşcaş, care trebuie să facă parte din viitoarea elită a clasei politice din România, deoarece este politicianul care ştie cel mai bine cum trebuie să arate o Românie bine integrată în Uniunea Europeană, a spus Mircea Geoană.
În altă ordine de idei, liderul principalului partid de opoziţie, a atacat politica „dreptei falimentare” condusă de la Palatul Victoria şi Cotroceni. „Există un nivel dramatic de deteriorare a nivelului de trai, dar şi o devalorizare acerbă a leului”, iar „românii s-au săturat de scandal şi de lipsa proiectelor în ultimii 3 ani şi jumătate”. Cât despre politica externă, acesta, a subiniat lipsa de viziune strategică a lui Traian Băsescu, ceea ce va determina o izolare a României, în timp ce Ungaria şi Bulgaria fac parte din proiectele ruseşti. Ocolirea României nu va reprezenta altceva decât un cost mare al energiei şi o negociere ireversibilă. Soluţia acestor probleme trebuie să vină din partea stângă a politicii româneşti, care astăzi este una europeană. PSD-ul este singura formaţiune politică care nu şi-a schimbat ideologia şi valorile în timpul celor 19 ani de democraţie, iar pentru viitor, oferta social democrată trebuie să cuprindă proiectele competente şi atractive, nu doar selecţia unor candidaţi serioşi.
Reprezentanţii paritidelor clujene PNL, UDMR, PNŢCD şi PAS au salutat viitoarea conducere la nivel judeţean, după care, vicepreşedintele ardelean PSD, Ioan Rus, a prezentat un raport de activitate din perioada 2000-2007. Conform acestuia, rezultatele indică o ascensiune, la nivel local, a social democraţiei. Rezultatele luptei, condusă de ardeleni, pentru descentralizarea şi democratizarea partidului necesită timp până să devină vizibile. Din Transilvania a pornit un nou stil de a face politică, care canalizază energia în favoarea rezolvării problemelor şi nu o consumă inutil prin certuri şi discuţii. În continuare, Rus, şi-a argumentat demisia din cadrul mecanismului politic de stânga a judeţului – „nu este o retragere din partea mea, va fi o implicare mai puternică la nivel judeţean, dar şi la nivel naţional. Acest guvern este cel mai catastrofal regim pe care l-a avut România. Este unul din motivele pentru care eu nu mă voi da la o parte din activitatea politică. Schimbarea şi progresul sunt fenomene, nu accidente. Trebuie să existe o evoluţie pozitivă”. După ce şi-a anunţat poziţia, fostul preşedinte PSD Cluj, a dat cuvântul „unuia dintre cei mai mari sociologi în viaţă”, Vasile Dâncu.
Pentru început, Vasile Dâncu, a recapitulat, pentru asistenţă, primii paşi parcurşi, de acesta, spre social democraţie şi şi-a amintit de lansarea programului de reformare profundă a PSD, la care a contribuit alături de „Ucu” Rus. Roadele reformei interne aveau să fie identificate cu conducerea de azi a partidului – Geoană, Diaconescu, Dragnea, Corlăţeanu, Rus, Puşcaş şi alţi lideri din noua gardă. Senatorul clujean şi-a turnat cenuşă-n cap pentru că l-a atacat pe preşedintele de onoare a Partidului Social Democrat. „Îmi cer scuze că de multe ori l-am jignit pe Ion Iliescu. L-am jignit doar în măsura în care, într-un anumit moment s-a opus bunului mers înainte a partidului” a declarat Dâncu. Cât despre discordia avută cu bucureştenii, acesta a aruncat vina pe demnitatea ardeleană, nu pe orgolii cum se zvonea pe malurile Dâmboviţei.
Din discursul său, n-au scăpat nici ironiile aduse topului „Mari români”, realizat de Televiziunea Română, unde primul ardelean se regăseşte abia pe poziţia 28, prin prezenţa baschetbalistului Ghiţă Mureşan.
Cu o conotaţie puernică de ardelenism şi accent de stânga, candidatul a prezentat un proiect de strategie pentru alegerile locale, menit să schimbe viaţa zonală, intitulat „Transilvania comunităţilor puternice într-o Românie europeană”. Autorul a definit proiectul ca fiind un „pilon al reconstrucţiei comunităţilor locale”, chiar dacă aparent, acesta dă senzaţia de regionalizare. Patriotismul local, care caracterizează proiectul, nu are deloc legătură cu dezintegrarea României, însă ideea de a gândi regional este o necesitate de ordin european, a arătat ideologul. „Transilvania comunităţilor puternice într-o Românie europeană” reflectă injustiţia adusă Ardealului de fenomenul centralismului de dreapta şi critică oprirea lucrărilor la Autostrada Transilvania, cât şi modul prin care Bucureştiul a confiscat două mari surse de venit ale oraşelor din Nord-Vestul ţării – preluarea impozitelor marilor contribuabili şi a taxelor provenite din tranzacţii imobiliare. Pasaje din proiect demonstrează că „puterea de dreapta instalată odată cu Guvernul Tăriceanu şi Preşedenţia lui Traian Băsescu în 2005, a început o strategie de blocare a dezvoltării economice şi sociale a regiunii noastre.
În pofida faptului că Transilvania şi Banatul aduc o contribuţie importantăla bugetul naţional, Transilvania se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte alocaţiile bugetare şi proiectele de investiţii publice. Nici nu se instalează bine Guvernul Tăriceanu şi se opresc lucrările la Autostrada Transilvania. Premierul Tăriceanu ne explică în 2005 că nu este un proiect de interes naţional, că este de interes regional. Noi ce să înţelegem, nu facem parte din naţiunea română?
Faptul că 15 judeţe din Transilvania şi Banat participă consistent la formarea bugetului naţional nu este considerat important? (...) Guvernul de dreapta a încercat în mod repetat să distrugă spiritul de solidaritate regională mizând cu cinism pe nevoia acută de proiecte de infrastructură şi de dezvoltare instituţională din regiune. În această bătălie oarbă dintre reprezentanţii puterii de dreapta, Clujul pierde o serie de atribute ale statutului său secular de capitală a Ardealului (...) Nu trebuie să mai permitem fracturarea solidarităţii social-democrate atât de greu reconstruite după 50 de ani de comunism şi 18 ani de tranziţie în care doar centralismul atavic nu pare afectat de transformările prin care a trecut ţara noastră.” (sursa: HotNews)
Cei prezenţi au izbucnit în aplauze, odată ce Dâncu a exclamat „respect Capitala, dar Transilvania este casa mea !”
În încheiere, politicianul clujean şi-a subliniat optimismul, declarând „sunt sigur că putem schimba lumea. Credeţi că societatea capitalistă este ultimul stadiu de dezvoltare a omenirii? La fel se spunea şi despre socialism, şi iată, că n-a fost aşa. Stânga trebuie să producă progres şi trebuie să cucerim viitorul. Putem schimba lumea de aici, de la Cluj, aici este lumea noastră.”
La propunerea preşedintelui PSD, Mircea Geoană, votul pentru desemnarea preşedintelui filialei judeţene a PSD Cluj, a fost unul deschis, iar delegaţii prezenţi, în număr de 185, au votat în unanimitate pentru Vasile Dâncu. Delegaţii au decis, ca pe viitor, numărul vicepreşedinţilor judeţeni să cuprindă 9 membrii, nu 7. Pentru cele 4 funcţii vacante de vicepreşedinte, două dintre ele fiind eliberate de candidatul la şefia PSD Cluj şi Adina Abrudan, s-au înscris Lucia Suciu, Florin Cuc, Cornel Itu, Ilarie Ivan, Iosif Zăgran, Ioan T. Rus, Viorel Timoce. Dintre aceştia, delegaţii, prin vot secret pe liste, i-au mandatat pe Ivan Ilarie – fost director al Direcţiei Agricole Cluj (115 voturi), Lucia Suciu – primar al comunei Chinteni (106 voturi), Cornel Itu – preşedintele PSD Dej (98 voturi) şi dr. Iosif Zăgran (68 voturi). Totalul voturilor valabil exprimate a fost 129.
Odată cu reîmprospătarea şi formarea noii echipe PSD Cluj, ne putem considera pregătiţi, din punct de vedere moral, să ieşim la luptă cu „căpcăunii portocalii”. PSD Cluj are o echipă tânără, ambiţioasă şi profesionistă care trebuie să convingă societatea ardeleană, o societate conservatoare şi aristocrată din punct de vedere educaţional şi spiritual, că interesele social democraţiei transilvane reprezintă o revenire la normalitate pentru regiune, lucru care va determina creşterea nivelului de trai în zonă şi nu numai.

SUCCES NOII ECHIPE JUDEŢENE PSD CLUJ

Pop Dragoş-Şerban

Demisia lui Ioan Rus - Ghidul ardeleanului social democrat

2008-02-08T05:01:00.000-08:00

La sfârşit de an, în plină desfasurare a acţiunilor social democrate în municipiul Cluj-Napoca, domnului Ioan Rus, presedinte PSD Cluj, şi-a anunţat demisia din funcţie, în cadrul sedinţei Biroului Permanent Judeţean.
În data de 20.12.2007, la întâlnirea cu colegii de partid din judeţ, la sediul municipal, Ioan Rus a menţionat că regretă actul de renunţare la conducerea PSD Cluj, însă retragerea sa, aduce noi speranţe pentru remodelarea omului politic nou, cât şi pentru întinerirea partidului. Demisia acestuia a fost motivată de necesitatea concentrării asupra activitatăţii la nivelul organizaţiilor din Regiunea Nord-Vest de care răspunde, în calitatea de vicepreşedinte PSD la nivel central. Un om de caracter, Ioan Rus, dă dovadă de pragmatism nobil pe scena politică românească, reuşind, prin calităţile sale, să guverneze un mecanism generator la nivel zonal şi naţional. Acest prilej, va aduce o coordonare mai bună a organizaţiilor din regiunea transilvăneană, iar prezenţa sa rămâne activă pe scena politică, de unde va lupta pentru fundamentarea ideilor la nivel naţional.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, regretă "gestul pripit" al lui Ioan Rus, în timp ce, vicepreşedintele clujean, Vasile Puşcaş, susţine că decizia este menită să focalizeze pregatirea campaniei pentru alegerile locale. Lupta împotriva “furtunii” electorale din 2008 va îmbina alegerile din administraţia locală cu cele pentru Parlament, lucru extrem de solicitant. Vocile rele au spus că, măsura luată de politiceanul clujean este o reacţie la rezultatele slabe obţinute la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru bucătăria internă a social democraţiei clujene, decizia lui Ioan Rus de a demisiona, i-a luat prin surprindere pe mulţi lideri şi membrii ai partidului, ceea ce a dus la naşterea zvonurilor care mai de care contradictorii. Nici mass-media nu a scăpat prilejul de a se avânta în „campania de zvonistică”, însă apele s-au liniştit repede, iar atenţia jurnaliştilor s-a îndreaptat spre noul an electoral 2008.Din punctul meu de vedere, cred că este o decizie înteleaptă pentru un conducător şi lider judeţean al politicii de stânga. Prin declaraţiile sale, Ioan Rus a dat de înteles că este timpul ca PSD-ul să se înnoiască şi să se întinerească la vârf. Ioan Rus este perceput ca fiind, în interiorul PSD, liderul „grupului de la Cluj”, alături de senatorul Vasile Dâncu (fost ministru al Informaţiilor Publice în guvernul Năstase) şi deputatul Vasile Puşcaş (fost negociator şef al României cu UE).
„Grupul de la Cluj” şi-a răcit relaţiile cu Mircea Geoană, mai ales dupa ce partidul a refuzat să ofere prima poziţie de pe lista candidaţilor pentru Parlamentul European lui Vasile Puşcaş. Principiile grupării ardelene au reprezentat, dintotdeauna, o provocare pentru aplicarea noului val social democrat care a flexibilizat alegerile interne, socializarea/comunicarea şi respectul de sine. De aceea, eu consider că Ioan Rus este călăuza social democraţiei, care prin rezolvarea problemelor locale, va reuşi să fluidizeze realitatea din politica românească. Rezolvarea problemelor la nivel judeţean şi naţional se concluzionează prin experienţă şi însăşi existenţa ei.
Devotamentul pentru social democraţie, l-a stigmatizat pe Ioan Rus în lider incontestabil al Transilvaniei politice. De altfel, solidaritatea alături de membrii PSD trebuie să coexiste şi în continuare, ori, devotamentul acestora se va evapora, iar susţinerea cauzei de stânga va avea de suferit.
Sprijinul lui Ioan Rus (fost ministru de Interne în guvernul Năstase) va exista prin “filtrarea” social democraţiei în structurile judeţene şi naţionale, unde glasul acestuia se poate face ascultat printr-un pragmatism ”transilvanean”.
Interimatul de la vârful conducerii PSD Cluj a fost asigurat de deputatul Vasile Soporan (fost prefect de Cluj), până la noile alegeri care au avut loc la începutul lunii ianuarie 2008.

Mihalyi Flaviu

Un viitor pentru Cluj

2008-02-08T04:56:00.000-08:00

Dacă mi-ar pune cineva astăzi întrebarea cum văd viitorul Clujului în următorii 5 ani, m-aş gândi instantaneu la două categorii de răspunsuri.
Pe de o parte, aş răspunde că dacă actuala administraţie diletantă va mai ţine mult cârma acestui oraş, peste câţiva ani Clujul va avea o spoială colorată, care însă nu va putea ascunde lispa de substanţă şi de viziune pentru acest oraş. Va avea 288 de străzi reparate, dar jumătate din clujeni nu-şi vor permite să circule cu maşina proprie pe acestea; va avea câteva sute de locuinţe construite pe dealuri, dar tinerii şi cei cu probleme sociale vor aştepta în continuare cu anii la coadă pentru încă două blocuri ANL; va avea parekinguri, dar spaţiile verzi vor fi din ce în ce mai puţine şi aerul tot mai sufocant; va avea pieţe modernizate şi mall-uri, dar pensionarii vor apela tot la pieţele improvizate pentru a economisi câţiva lei.
Pe de altă parte, aş răspunde altfel, cu gândul la proiectul nostru, al echipei PSD Cluj-Napoca, proiectul politic "Pentru un Cluj mai fericit!". Şi asta, pentru că proiectul nostru pune în centru fiinţa umană, cetăţeanul Clujului, adică exact substanţa unei comunităţi. Pentru că dezvoltarea durabilă, progresul unui oraş, europenizarea acestuia, depinde în mod fundamental de construirea şi consolidarea unei comunităţi. Pentru că indiferent cât ar încerca politicienii să construiască o infrastructură pentru Cluj, lipsa de acţiune a cetăţenilor săi, indiferenţa colectivă, îl va transforma într-o cutie de carton frumos ambalată, dar goală pe dinăuntru. Nu contest meritele actualei administraţii în ceea ce priveşte realizarea unei infrastructuri de bază a municipiului nostru, dar aceasta reprezintă doar o sforţare electorală de a se menţine în topul popularităţii clujenilor, în timp ce efectele pe termen lung sunt dezastruoase, pentru că lipseşte viziunea pentru cetăţenii clujeni. Noi propunem altceva!
Viitorul pe care echipa PSD Cuj-Napoca îl vrea şi îl vede pentru cetăţenii acestui oraş este acela în care aceştia recâştigă mândria de a fi clujeni. în care solidaritatea colectivă este fundaţia pentru construirea unei comunităţi. In care redăm oamenilor speranţa într-un trai mai bun şi puterea acţiunii de a crea. In viziunea noastră, inima Transilvaniei va deveni un model de solidaritate, un exemplu de toleranţă etnică şi religioasă, o comunitate care preţuieşte justiţia socială şi drepturile egale pentru toţi membri săi.
Şi cred că asta se poate realiza prin îndeplinirea câtorva condiţii de bază. Aşa-zisa reformă în sănătate propusă de actualul Guvern a adus sistemul medical în colaps, dar nici administraţia locală nu a făcut mai multe cioturi pentru a contracara efectele. Recent, Uniunea Europeană a propus recunoaşterea diplomelor medicilor şi asistentelor medicale din România pe tot cuprinsul ei. Ştiţi ce presupune asta?! Un exod al tuturor medicilor români, în special tineri, pe care-i ignorăm de atâta vreme. Trebuie să începem să avem grijă pentru sănătate în Cluj: să ne respectăm medicii, să facem investiţii în spitalele în care aceştia lucrează, pentru ca la rândul lor aceştia să ofere cetăţenilor serviciile cele mai bune. La fel şi în educaţie, un alt pilon de bază al societăţii. Daca dorim să nu mai plece tinerii în Spania la cules de căpşuni, trebuie să le oferim condiţii pentru performanţă în şcoală, pentru ca apoi să se poată integra pe piaţa muncii. De asemenea, trebuie să oferim locuri în grădiniţe fiecărui copil, pentru ca părinţii acestora să aibă siguranţa că această comunitate investeşte în copiii lor şi le oferă siguranţa de care au nevoie.
În plus, trebuie să ne aplecăm cu mai mare responsabilitate asupra copiilor din familii defavorizate, pentru ca fiecare să se bucure de rechizitele necesare formării sale în şcoală.
Un viitor decent în Cluj-Napoca mai înseamnă crearea condiţiilor pentru ca fiecare familie să-şi poată clădi un cămin pentru că numai în condiţiile securităţii asigurate de acesta, tinerii se pot dezvolta armonios şi se pot integra în comunitate. Şi un alt tip de securitate de care trebuie să se ocupe comunitatea clujeană este acela al locurilor de muncă. Nu avem nimic împotriva exploziei de mall-uri din Cluj, dar dezvoltarea unei societăţi se face prin producţie, nu prin consum, iar autorităţile Clujului ar trebui să se orienteze spre acel tip de investiţii care produc şi care ar asigura pentru fiecare cetăţean posibilitatea de a-şi dezvolta o carieră şi de a avea un loc de muncă decent.
Alături de noi, în viitor, trebuie să-i vedem şi pe cei vârstnici: pensionarii trebuie sprijiniţi prin măsuri sociale să nu aibă grija zilei de mâine, să-şi poată plimba zâmbitori nepoţii în parcuri. Şi dacă tot am pomenit de parcuri, protejarea spaţiilor verzi trebuie să fie o prioritate în viitorul Clujului, dacă vrem să mai avem un viitor. De aceea am şi propus un proiect de o importanţă majoră pentru Cluj: crearea unei centuri verzi în jurul zonei metropolitane, care să protejeze pe de o parte de secetă, şi pe de altă parte, să împrospăteze aerul pe care-1 respirăm zi de zi. Bineînţeles, sunt şi alte măsuri necesare în acest domeniu: crearea unor perdele verzi de protecţie şi în cartiere, momtorizarea poluării, educaţia pentru prevenţie a cetăţenilor.
Într-un Cluj care se vrea centru cultural, interesul autorităţilor locale pentru promovarea culturii ar trebui să crească simţitor. Accesul liber la cultură, punerea în valoare a patrimoniului cultural şi derularea unor proiecte culturale de interes public ar trebui să fie piese de rezistenţă în strategia administraţiei clujene.
Toate acestea şi multe alte proiecte pentru Cluj se pot realiza doar într-un cadru al dialogului, colaborării şi parteneriatului real între toate instituţiile, organizaţiile şi partidele politice, în interesul exclusiv al comunităţii, depăşind barierele politice, administrativ-birocratice sau de altă natură.
Acestea ar fi câteva dintre punctele proiectului pe care echipa PSD Cluj-Napoca îl propune pentru construirea unei comunităţi clujene, bazată pe solidaritate colectiva. Şi aşa mi-aş dori să văd Clujul în următorii ani.

Remus Lăpuşan,
preşedinte PSD Cluj-Napoca

„STRANGERS IN THE NIGHT”?

2008-02-08T04:52:00.000-08:00

Intenţionam să încep aceste rânduri cu celebra definiţie dată politicianismului, de Constantin Rădulescu-Motru, în 1904, pentru a comenta viaţa politică din România de astăzi. Gândindu-mă mai mult asupra subiectului, mi-am dat seama că termenul utilizat de Motru pentru a critica lumea politică din vremea sa, astăzi a devenit perimat. Nu mai putem vorbi despre politicianism astăzi în România, şi aceasta nu pentru că avem o clasă politică mai bine selectată sau pentru că responsabilitatea vorbelor şi a faptelor este atât de mare încât aş jigni oamenii politici români contemporani. Nu mai putem vorbi despre politicianism astăzi pentru că nu mai avem la ce să îl raportăm. De mai bine de trei ani, în România nu mai există viaţă politică. Tot ce se întâmplă în sediile unde până mai odinioară funcţionau Preşedinţia României, Guvernul României, Parlamentul României sunt doar tresăriri ale unor oameni debusolaţi. Nimic nu ne mai arată că există viaţă politică. Sunt doar persoane care au răguşit strigând că luptă împotriva corupţiei, şi neagă vehement acest merit celeilalte părţi. Sunt doar persoane care nu obosesc să se privească în oglindă şi să repete că odată cu ei a început adevărata modernizare a României. Sunt doar persoane care îşi construiesc castele de nisip din iluzia că viitorul României este asigurat, că cetăţenii români sunt cei mai bine reprezentaţi. Aceasta nu este o viaţă politică!
Atunci când în decembrie 2004, arhanghelii dreptăţii şi ai adevărului descălecau la Bucureşti, România tocmai a obţinut asigurarea viitorului său în Uniunea Europeană, încheind toate capitolele negocierilor de aderare. Chiar şi atunci, un important proaspăt om de stat, ameninţa că va cere redeschiderea câtorva capitole de negociere. S-a liniştit doar după ce membri ai Comisiei Europene l-a asigurat că renegocierea acelor capitole înseamnă, implicit, pierderea avantajelor obţinute, cu greu, de România. Mai târziu am putut sesiza că nu grija avantajelor era ceea ce-l măcina, ci perspectiva de a pierde ocazia de a brava cu meritele predecesorilor săi. Au urmat trei ani în care s-ar fi putut construi mult în România şi pentru România, însă nu au fost decât o sumă de oportunităţi ratate, din cauza unor orgolii neţărmurite şi nestăvilite. Partidele politice au încetat să se mai gândească la viitorul comunităţii pe care pretindeau cu atâta emfază că le reprezentau şi au preferau să îşi arunce oamenii în arena circului public. Unii mai sperau că anul 2007 va fi unul al maturizării, dar acest lucru era imposibil cât timp politicienii români nu au reuşit să depăşească nici măcar pubertatea, cu tot disconfortul pe care aceasta îl crează imaginii proprii. Au ajuns să îşi scoată la lumină unul altuia toate defectele şi păcatele trecutului. S-au ameninţat, vreme de trei ani, cu dosare, au împins în arena lor isterizată toate instituţiile care ar fi trebuit să fie reperele moralităţii pentru societate. În tot acest timp, Europa ne privea din ce în ce mai îngrozită: aceştia sunt noii noştri membrii?!
Nimeni dintre cei care se proclamau a fi oameni de stat nu a avut timp să se gândească la un proiect pentru viitorul acestei ţări. Ar fi trebuit să se elaboreze o strategie post aderare pentru România, pentru a fi definite interesele ţării ca proaspăt stat membru al Uniunii Europene. Au ratat şansa de a europeniza procedurile legislative, modul de desemnare a reprezentanţilor cetăţenilor în instituţiile naţionale şi europene. Votul uninominal a devenit un element de propagandă atât pentru putere cât şi pentru opoziţie. Totul a fost adus în derizoriu.
Mi-ar fi plăcut, ca în cei trei ani, în România să fi existat opoziţie; electoratul să fie mai mult căutat de cei care până mai ieri au condus această ţară. Aş fi preferat să văd o mai mare solidaritate în jurul unor proiecte legislative care ar fi putut să modernizeze cu adevărat viaţa politică românească. Astfel, am fi putut spune că mai există o viaţă politică, fie şi ea şubrezită. Însă ceea ce am putut sesiza a fost doar o formaţiune politică superficială şi incoerentă, care a pendulat între cei doi atomi ai vechii coaliţii dătătoare de dreptate şi adevăr, încât nimeni nu mai ştia, pe bună dreptate, unde este puterea şi unde este opoziţia. Cei care, astăzi, îşi fac un titlu de glorie din a fi lideri ai opoziţiei au preferat să se lanseze proiecte imagologice personale, pe care le-au abandonat la scurt timp. Timp de trei ani, opoziţia din România a oscilat între Generaţia 2008 (lansată în primăvara anului 2006) şi stolurile de cocori pe care le-au pierdut la primul vânt mai rece abătut asupra lor. Nu s-a crescut nimic real şi trainic, doar superficialitate şi incoerenţă. Care va fi mesajul credibil cu care se prezintă, mâine, opoziţia în faţa electoratului? Cu ce se poate justifica activitatea în cei trei ani de opoziţie? O parte dintre oamenii politici din opoziţie mai pot să afirme o colaborare strânsă şi repetată cu electoratul şi societatea civilă, o acţiune clară de interpelare a activităţii Guvernului. Ceilalţi, care au alergat doar după măriri şi glorii efemere, departe de electoratul care le-a acordat atâta încredere ce garanţie mai pot oferi? Sper că atunci când vor da ochii cu comunitatea, în 2008 şi 2009, aceşti „lideri” şi „formatori/purtători de imagine” nu vor începe să fredoneze, stingeri, celebrul cântec al lui Frank Sinatra din 1966, „Strangers in the Night”?:

“something in your eyes was so inviting
something in your smile was so exciting
something in my heart told me i must have you
strangers in the night two lonely people we were
strangers in the night up to the moment when we
said our first hello little did we know
…………………………………………………..
doo-be-doo-be-doo-dududududu
dadadadada-dadadadada
dadadadada-dadadadadada”

Alexandrescu Mihai

Retrospectiva politică a anului 2007

2008-02-08T04:49:00.001-08:00

“Cine stăpâneşte trecutul, stăpâneşte viitorul, iar cel ce stăpâneşte prezentul va stăpânii viitorul” spune o vorbă veche românească. La sfârşitul fiecărui an este bine să privim puţin în urmă şi să tragem linie. Trebuie să ne gândim la următoarele lucruri: Ce am făcut bine? Unde am greşit? Ce trebuie să facem pe viitor?
Începând cu 1 ianuarie 2007, România, alături de Bulgaria, a devenit membră a familiei Europene. Acest eveniment nu aduce însă mari schimbări pe plan politic pentru ţară. Suntem cârmuiţi, în continuare, într-un mod defectos de guvernul de dreapta care a distrus speranţele de mai bine ale tuturor românilor. Totodată, certurile dintre Preşedintele Băsescu şi Premierul Tăriceanu se amplifică, ajungându-se la decesul Alianţei Dreptate şi Adevăr dintre PNL şi PD. Astfel pe 1 aprilie PD-ul este scos de la guvernare, formându-se cabinetul Tăriceanu 2, compus din PNL şi UDMR. Deşi era anul egalităţilor de şanse între sexe, noul guvern nu are nici un reprezentant de sex feminin printre miniştri, fiind catalogat, din start, mai incompetent decât cel anterior.
Pentru PSD anul 2007 a debutat cu multă speranţă, pregătindu-se debarcarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Totodată, social democraţii îşi propuneau să obţină un procentaj bun la alegerile europarlamentare care se anunţau pe 13 mai. Datorită discordiei şi a jocurilor de culise, Guvernul hotărăşte amânarea acestui tur de scrutin până pe 25 noiembrie 2007.
Pe 19 aprilie, PSD-ul obţine o victorie de palmares prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, care va fi înlocuit timp de o lună de preşedintele senatului, Nicolae Văcăroiu. Drept urmare, românii ajung să-şi exprime punctul de vedere referitor la demiterea lui Basescu, prin referendumul de pe 19 mai. Rezultatele sunt total nefavorabile pentru noi, doar 25% dintre alegătorii se declară a fi deacord cu propunerea PSD-ului. Astfel situaţia revine din nou la ‘’normal’’, cu aceleaşi discordii dintre Palate, în timp ce românii sunt nevoiţi să lupte cu canicula şi seceta, fără a primi vreun ajutor de la instituţiile abilitate.
Nici PSD-ul nu scapă de tulburările interne, iar reacţile la eşecul referendumului determină demisii la nivel înalt (cum ar fi Vasile Dâncu). Totodată, Vasile Puşcaş se va retrage definitiv de pe lista candidaţilor pentru Parlamentul European, propusă de PSD, din motive mai mult sau mai puţin profesionale. În aceste condiţii, PSD-ul este condamndat să intre în lupta electorală cu un handicap. În cele din urmă, alegerile pentru Parlamentul European ne aduc un scor puţin peste aşteptări la nivel naţional, undeva la 22%, ceea ce reprezintă 10 europarlamentarii.
Anul 2007 ne-a demonstrat, înca odată, că Băsescu nu este demn de funcţia pe care i-a atribuit-o poporul, ajungând să însuşiască pe nedrept telefonul mobil al unei jurnaliste pe care o numeşte ulterior “ţigancă împuţită”. Gafele se ţin lanţ şi în Guvern, unde, fostul ministru al agriculurii, Decebal Traian Remeş, deţine capul de afiş pentru răsfăţul adus papilelor gustative. Celebra şpagă – cartaboş şi ţuică – a reuşit să demonstreze că în România “îţi vinzi pielea”pentru o bucată de carne.
Acelaşi an a marcat desprinderea din PNL a unei aripi conduse de Theodor Stolojan, care avea să se numească PLD (Partidul Liberal Democrat), un partid nou cu o impresionantă tentă ideologică “băsesciană”. Noul partid primeşte 8% din preferinţele electoratului la alegerile pentru Parlamentul European, lucru care-l determină pe “Boc-sescu” să confişte formaţiunea politică liberal democrată, iar pe 15 decembrie ia naştere PD-L (Partidul Democrat – Liberal), compus din fuziunea PLD cu PD-ul, principalul inamic politic al PSD-ului.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l învăţăm în urma acestui an, este faptul că încă mai avem mult de muncit pentru a ajunge, din nou, acolo unde este locul PSD-ului. Să nu uităm că 2008 este un an electoral, şi dacă ne dorim, cu adevărat, putem câştiga atât alegerile locale cât şi cele generale. PSD-ul nu mai are ce căuta pe tuşă şi trebuie să ajungă, din nou, la putere pentru a repara greşelile făcute de acest guvern mediocru, care a confundat doctrina cu culoarea portocalie, numindu-se, cu atâta mândrie, revoluţionarii portocalii.

Oros Florin